Arhitectura actului normativ

Indiferent de denumire ori de forța lor juridică, actele normative reprezintă acte de decizie ale autorităților publice competente din care un anumit domeniu ori o anumită parte a a unui domeniu al relațiilor sociale este reglementată juridic. Drept urmare, în actul normativ sunt cuprinse normele juridice prin intermediul cărora autoritatea publică înțelege să reglementeze un anumit segment al realității sociale.

În funcție de categoria juridică a actelor normative și de autoritatea publică emitentă, acestea pot fi legi, hotărâri ale Guvernului, ordonanțe ale Guvernului, instrucțiuni, ordine, regulamente, norme, hotărâri, decizii etc. ale miniștrilor ori ale altor conducători ai autorităților administrației publice centrale de specialitate sau ai autorităților administrative autonome, ordine ale prefectului, hotărâri ale consiliilor locale sau dispoziții ale primarului. În raport cu obiectul de reglementare juridică, actul normativ trebuie să cuprindă o reglementare completă, care să epuizeze toate aspectele pe care le implică o astfel de reglementare. În cazul în care actul normativ nu cuprinde o reglementare completă, el este imperfect și lasă posibilitatea creării unui vid legislativ ori a unor soluții juridice parțiale, incomplete, fenomene care pot duce la imposibilitatea transpunerii în practică a noii reglementări juridice ori la aplicarea inadecvată a acesteia în raport de voința legiuitorului.

Pentru a răspunde exigențelor de tehnică legislativă, actul normativ trebuie să realizeze o grupare a normelor juridice pe care le cuprinde în anumite părți constitutive, care la rândul lor vor alcătui structura actului normativ, înțeleasă ca o rețea de relații ce se stabilesc între elementele sale componente. Aceste relații dintre elementele constitutive ale actului normativ sunt relații de complementarietate și de coordonare, pe baza cărora se realizează sistematizarea materialului normativ și se asigură unitatea reglementărilor cuprinse în actul normativ.

Un act normativ poate fi alcătuit din mai multe elemente componente. Actele normative complete sunt, de obicei, legile și ordonanțele Guvernului. În structura acestora observăm ca elemente componente:

1) titlul actului normativ;

2) preambulul;

3) formula introductivă;

4) partea dispozitivă;

5) formula de atestare autenticității actului normativ;

6) semnătura reprezentantului legal al emitentului;

7) numărul și data actului normativ;

8) anexele.

Titlul actului normativ este elementul de identificare al actului normativ. Pe baza titlului, actul normativ poate fi identificat într-o clasă de acte normative (legi, ordonanțe, hotărâri ale Guvernului etc.), apoi pe baza numărului și anului adoptării ori emiterii acestuia, el se individualizează în cadrul actelor normative din aceeași categorie. Titlul actului normativ este însoțit de actul în care este publicat și de data acestuia, pentru a facilita regăsirea acestuia în ansamblul actelor normative.

Potrivit Legii nr. 24/2000, art.38, alin (1) și (2) ,,titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în funcție de categoria sa juridică și de autoritatea emitentă, precum și obiectul reglementării exprimat sintetic. Categoria juridică a actului normativ este determinată de regimul competențelor stabilit prin Constituție, legi și prin alte acte normative prin care se acordă prerogative de reglementare juridică autorităților publice.”

Titlul actului normativ se poate exprima în două feluri: ori într-o formă descriptivă, care rezumă, cât se poate de fidel, obiectul reglementării, situație în care se începe cu prepoziția ,,privind” sau ,,cu privire la” (de ex: Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe) sau într-o formă substantivală, situație în care obiectul este sintetizat într-un singur cuvânt sau două (de ex: Legea apelor, Legea presei, etc.).

În cazul actelor normative prin care se modifică ori se completează un alt act normativ, titlul actului va exprima operațiunea de modificare sau de completare a actului normativ avut în vedere. Ca element de identificare, titlul se întregește, după adoptarea actului normativ, cu un număr de ordine la care se adaugă anul în care s-a adoptat acesta (de ex: Lege pentru modificarea și completarea ordonanței Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar). Se interzice ca denumirea proiectului unui act normativ să fie aceeași cu cea a altui act normativ în vigoare.

Titlul are două funcții: permite reperarea conținutului general al legii și informarea cititorului în legătură cu aceasta. Trebuie evitate nu numai împărțirea în două a titlului, cât și înlocuirea acestuia printr-o desemnare tehnică, adică – simpla dată sau numele persoanei în situația de autoritate asociată adoptării sale, care chiar dacă poate să-l trimită pe cititor la textul pertinent, nu-l informează în legătură cu conținutul legii.