Ascultarea Inculpatului Minor

Ascultarea inculpaţilor minori în faţa instanţei de judecată constituie o activitate relativ diferită de ascultare a inculpaţilor în general, un caz particular de ascultare, care justifică acordarea unei atenţii speciale, o pregătire în amănunt a acestei ascultări, cu alegerea unei tactici de ascultare bazate pe o bună pregătire juridică şi pe ample cunoştinţe de psihologie judiciară a celui ce va realiza ascultarea.

Ascultarea inculpatului minor este o activitate complexă , care presupune, printre altele, un contact direct, nemijlocit, în cadrul unui raport juridic procesual penal, între minor, apărătorul acestuia, părinţii minorului ca părţi responsabile civilmente, procuror, părţi vătămate sau civile, reprezentantul autorităţii tutelare şi instanţa de judecată.

În cadrul categoriei de „minori” sistemul nostru juridic face o diferenţiere în ce priveşte răspunderea lor penală: astfel, până la vârsta de 14 ani nu răspund penal, chiar dacă ei săvârşesc o faptă prevăzută de legea penală; minorii care au vârsta între 14 şi 16 ani răspund penal numai dacă se stabileşte că au săvârşit fapta cu discernământ( aceasta se stabileşte prin expertiza medico-legală psihiatrică – art. 99 C. Pen. ); minorii care au vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani răspund penal intrucât se presupune că au discernământul faptelor lor.

Studiul conduitei delincvente a minorilor a dus la evidenţierea unui „profil psihologic” al acestuia diferit de cel al unui infractor major, caracterizat prin următoarele:

- Înclinaţia către agresivitate, fie latentă, fie manifestă, ce se bazează pe un fond de ostilitate, de negare a valorilor socialmente acceptate;

- Instabilitate emoţională, generată de carenţe educaţionale şi în ultimă instanţă, de fragilitatea eului;

- Inadaptare socială, provenită din exacerbarea sentimentului de insecuritate, pe care minorul caută sa-l suprime, spre exemplu prin schimbarea frecventă a domiciliului, vagabondaj ori prin evitarea formelor organizate de viaţă şi activitate;

- Duplicitatea conduitei, manifestată în discordanţa dintre două planuri: unul interior, ascuns, în care se gândeşte şi se pregăteşte infracţiunea şi celălalt, exterior, de relaţie cu societatea, în care işi trădează de cele mai multe ori infracţiunea;

- Dezechilibru existenţial exprimat prin manifestări ale unor vicii, perversiuni etc.

Mai trebuie ştiut că şi la delincvenţii minori procesul formării declaraţiilor parcurge aceleaşi momente principale ca şi la persoanele majore ( perceperea, memorarea şi reproducerea), însă la minori mai intervin şi alţi factori ca: emoţionalitatea ridicată, subiectivitatea, fantezia, sugestibilitatea, strânsa legătură în psihicul minorului între ficţiune şi realitate, etc.

Formarea psihică a unui minor este puternic influenţată de evenimentele trăite în familie, de modelul pozitiv sau negativ al părinţilor, fraţilor, rudelor, a prietenilor din anturaj, a colegilor de muncă, de parcurgerea sau nu a procesului educaţional şcolar.

Pe parcursul creşterii lor, minorii parcurg stadii şi perioade care au caracteristici diferite până la deplina maturitate fizică, morală, emoţională şi de dobândire a deprinderilor raţionale.

Caracteristicile psihice specifice personalităţii minorului delincvent trebuie bine cunoscute pentru buna organizare şi desfăşurare a activităţii de ascultare a acelor minori care, încălcând legea penală, vor ajunge în faţa instanţei.

Cauzele care determină apariţia unui comportament infracţional în rândul minorilor pot avea natură internă, individuală, ori o natură externă, socială.

Dintre cauzele de natură internă pot fi amintite afecţiunile neuro-psihice, particularităţi ale personalităţii în formare generate de influenţa mediului familial, sentimentele de frustrare; cauzele externe pot consta în influenţa colectivelor în care minorul se dezvoltă ( şcoală, grup de prieteni, etc.) care stabilesc anumite relaţii sociale, economice, culturale, educaţionale şi afective. Din întălnirea şi influenţa, mai mare sau mai mică, a unora dintre aceşti factori va rezulta conduita delincventă a minorului.

Cunoaşterea aspectelor psihologice privitoare la vărsta inculpatului minor în general trebuie completată cu un studiu asupra minorului ce urmează a fi ascultat din care cel care va efectua audierea trebuie să tragă concluzii juste, clare, privitoare la tactica ce trebuie folosită. Persoana minorului poate fi cel mai bine cunoscută din cuprinsul anchetei sociale care se efectuează în mod obligatoriu în faza de urmărire penală, însă şi din alte probe administrate în cauză ( declaraţii, procese-verbale de confruntare, note de relaţii, etc.).

Pregătirea ascultării minorului urmează aceleaşi coordonate ca şi ascultarea unui infractor major, însă cu un mai mare accent pe studiul comportamentului corespunzător vârstei acestuia.

În vederea ascultării, în timpul studierii probelor administrate în faza de urmarire penală şi a aspectelor de personalitate ale minorului, trebuie să se încerce şi stabilirea motivelor care ar putea determina un anumit comportament al acestuia când va fi ascultat şi să prevadă, pe cât posibil, atitudinea minorului în faţa instanţei.

Potrivit art. 484 C. Pr. Pen., în faţa instanţei, la ascultarea minorului, trebuie să participe autoritatea tutelară şi părinţii minorului, iar dacă este cazul, tutorele, curatorul sau persoana în îngrijirea căreia se află minorul, pe lângă acestea instanţa având posibilitatea de a chema şi alte persoane a căror prezenţă o consideră necesară.

Această prezenţă a unor persoane ce se bucură de afecţiunea minorului ori cu autoritate în faţa acestuia dau un plus de încredere, de siguranţă, dar şi de respect şi obligaţia de a se destăinui şi de a spune adevărul.

Din păcate însă, în majoritatea cazurilor, instanţa nu are posibilitatea de a stabili şi de a alege persoanele corespunzătoare care, prin prezenţa lor, să contribuie la reuşita procesului de ascultare a minorului. Aceasta pentru că în faza de urmărire panală nu există o preocupare pentru identificarea acestor „alte persoane”, citându-se doar părinţii, eventual tutorele, curatorul ( în situaţiile când aceştia există ), dar nicăieri nu se face vorbire despre vreo persoană de care minorul este legat afectiv şi care ar fi necesară alături de el. Chiar în cauze în care minorul a comis faptele cu asentimentul părinţilor sau aceştia au valorificat bunurile obţinute de minor prin comiterea infracţiunii, la instanţă sunt citaţi aceşti părinţi, deşi minorul a fost crescut de bunici, este legat sufleteşte de aceştia. Dupăprimul termen de judecată la care, de regulă, s-a realizat şi audierea inculpatului minor, chiar dacă instanţa identifică persoane a căror prezenţă ar fi fost necesară , totul devine tardiv întrucât momentul ascultării a trecut.

Mai trebuie relevat şi faptul că în faza de urmărire penală infractorul minor poate fi ascultat fie la sediul organului de urmărire penală, fie la domiciliu, fie la locul de muncă sau învătătură, în faza cercetării judecătoreşti ascultarea nu se poate realiza decât în sala de dezbateri. Chiar dacă şedinţa de judecată nu este publică ( art. 485 alin. 2 C. Pr. Pen.), cadrul solemn, noebişnuit pentru minor, va putea determina reţineri din partea acestuia.