Asigurarea

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Asigurarea.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 84 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

INTRODUCERE
Capitolul I.
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ASIGURAREA
DREPTULUI LA APĂRARE CA PRINCIPIU GENERAL DE DREPT PROCESUAL PENAL
1. Instrumente juridice internaţionale privind dreptul la apărare al persoanei
2. Reflectarea în legislaţia internă a dreptului la apărare
Capitolul II
ASPECTELE ASIGURĂRII DREPTULUI LA APĂRARE
1. Posibilitatea părţilor de a – şi apăra singure drepturile procesual penale
2. Obligaţia organelor judiciare, din oficiu de a evidenţia toate aspectele care sunt în favoarea părţii
3. Părţile şi dreptul la asistenţă juridică
Capitolul III.
CARACTERISTICA DREPTULUI LA APĂRARE
1. Dreptul la apărare – garantat în tot cursul procedurii;
2. Dreptul la apărare – garantat tuturor părţilor;
3. Dreptul la apărare – realizat prin multiple modalităţi;
4. Asistenţa judiciară – cea mai importantă modalitate de realizare a dreptului la apărare;
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE

Extras din document

Capitolul I.

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ASIGURAREA DREPTULUI LA APĂRARE CA PRINCIPIU GENERAL DE DREPT PROCESUAL PENAL

Încă din timpurile vechi, s-a născut convingerea că indivizii au anumite drepturi ce decurg din însăşi natura umană. Sofiştii au fost primii gânditori care au avansat teza că „omul este stăpânul destinului său". Platon şi Aristotel au dezvoltat ideea, postulând că „din punct de vedere natural oamenii sunt egali şi numai prin lege devine cineva liber sau sclav".

În secolele XVII - XVIII, raţionaliştii vor pune bazele ştiinţifice ale doctrinei drepturilor individuale ale omului, substituind revelaţia cu raţiunea, din această şcoală dezvoltându-se ulterior teoria contractului social. Şcoala istorică contestă teoria drepturilor naturale imanente şi recunoaşte importanţa libertăţilor individuale, precum şi necesitatea justiţiei sociale în forma organizată a societăţii.

În sistemul acuzatorial şi în special la greci şi la romani, apărarea era exercitată de profesionişti.

La romani, la început, asistenţa în justiţie o îndeplineau patronii pentru clienţii lor, apoi oratores, care pledau în favoarea litiganţilor; acestora li s-au asociat ulterior jurisconsulţii, ce lămureau litigiul în fapt şi în drept, pe baza legilor şi principiilor de drept; în timp, cele două funcţii au fost contopite într-o singură persoană, avocatul îmbinând arta oratoriei cu ştiinţa dreptului. Astfel, din oficiul aristocratic şi gratuit, avocatura dobândeşte caracteristica esenţială a unei profesiuni, în timpul Republicii, la romani şi la greci, avocaţii s-au ridicat la cele mai înalte demnităţi, bucurându-se de mare prestigiu. În perioada imperiului, avocatura a fost organizată în ordine, organizaţii profesionale denumite consorţii sau corporaţii, în care erau înscrişi avocaţii, în sistemul inchizitorial - căruia îi erau specifice probele legale, judecătorul având rol predominant, procedura era scrisă, funcţiile procesuale nefiind separate, existând concepţia că inculpatul este obiectul şi nu subiectul procedurii - funcţia de apărare era lipsită de orice garanţie, judecătorul fiind şi apărător.

În sistemul acuzatorial modern (procedural mixt), apărarea şi avocatul dobândesc o dezvoltare accentuată.[1, p.122]

În realizarea justiţiei penale, respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale indivizilor are o conotaţie privată şi o alta publică. Astfel, dacă societatea, prin forma sa organizată, statul, are dreptul şi interesul ca cel ce a săvârşit o faptă penală să lie pedepsit, potrivit culpei şi periculozităţii sale, inculpatul are Interesul şi dreptul să-şi dovedească nevinovăţia sau gradul de vinovăţie, astfel încât să nu primească o sancţiune mai aspră decât i se cuvine. Societatea este interesată să nu fie pedepsiţi nevinovaţii, pentru a asigura liniştea publică şi ordinea de drept, să poată realiza dreptatea, să poată asigura ordinea în justiţie, cu garantarea drepturilor şi libertăţilor indivizilor. Acestea sunt motivele pentru care este necesar un sistem eficient de garanţii, mai ales că acuzatorul public, prin calitatea de subiect procesual oficial, pregătirea sa tehnică şi mijloacele pe care le are la îndemână, se află într-o evidentă si netă superioritate ţaţă de inculpat [2, p.].

Prin recunoaşterea şi garantarea exercitării efective a dreptului la apărare al inculpatului, prin asistarea sa de către un avocat cu pregătirea adecvată acuzatorului, se armonizează cele două interese publice (acuzarea şi apărarea). Raţiunea şi esenţa apărării o constituie salvgardarea acestor interese ale societăţii şi individului, pentru o cât mai bună realizare a justiţiei penale şi a apărării sociale.

Apărarea, ca noţiune, presupune activitatea desfăşurată de o persoană în vederea valorificării intereselor sale legale care i-au fost lezate şi de a combate acuzaţiile ce i se aduc.

Dreptul la apărare constă în facultăţile sau posibilităţile recunoscute prin lege persoanelor, de a-şi valorifica interesele legitime încălcate şi de a se apăra împotriva unor învinuiri drepte sau nedrepte.

Ca principiu de drept, dreptul la apărare se interferează cu principiile legalităţii, al libertăţii persoanei, al echităţii, al justiţiei şi responsabilităţii etc.

Sub aspectul naturii juridice, într-o opinie se apreciază că apărătorul ar fi un „alter ego al inculpatului", „urechea şi gura juridică a inculpatului", „eul formal al inculpatului".

Potrivit altor autori, apărătorul ar fi reprezentantul inculpatului, în sensul că ar interveni în procesul penal în numele şi în interesul acestuia, ori el, în realitate, dezvoltă o activitate autonomă în nume propriu, asistându-l pe inculpat; alţii l-au asimilat substitutului procesual, întrucât ar interveni în procesul penal în baza unei facultăţi conferite direct de lege, lucrând în nume propriu şi având un drept procesual propriu, dar.pentru interesul altuia.

Fisiere in arhiva (1):

  • Asigurarea.DOC