Asigurarea de Bunuri

Capitolul I

Aspecte generale

Din punct de vedere juridic, asigurarea reprezintă acea convenţie prin care, în schimbul plăţii primelor, asigurătorul se angajează să-l garanteze pe subscriptor în cazul suvernirii riscului aleatoriu prevăzut în contract, prin acordarea unei indemnizaţii, în pricipiu in formă bănească.

Definiţiile tehnică şi economică ale operaţiunii de asigurare complinesc definiţia sa juridică, conefrindu-i un plus de semnificaţie .

Activitatea de asigurare, ca termen generic, cuprinde, în principal, oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum şi investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin activitatea desfăşurată .

Asigurarea joacă un rol important în protejarea bunurilor(mobile şi imobile) de care cineva dispune. Asigurarea de bunuri compensează cheltuielile impuse de repararea sau de inlocuirea acestor bunuri care sunt avariate, distruse sau pierdute .

În cazul asigurărilor de bunuri, scoietatea de asigurări se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului sau beneficiarului desemnat în poliţă o despăgubire .

În asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului sau beneficiarului desemnat o despăgubire. Asiguratul trebuie să aibă un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat. În cazul în care a fost desemnat un beneficiar al asigurării încheiate această condiţie, trebuie îndeplinită de acel beneficiar .

Asigurării facultative de bunuri pot încheia persoanele fizice şi cele juridice cu domiciliul, sediul sau reşedinţa în România. Această măsură crează posibilitatea ca şi regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi instituţiile publice să încheie contracte de asigurare a bunurilor de care dispun .

Se pot asigura facultativ:

a. Bunurile care aparţin persoanelor fizice şi celor juridice cu domiciliul, sediul sau reşedinţa în ţara noastră;

b. Bunurile primite în folosinţă sau care se află în păstrare, reparare, prelucrare, curăţie, vopsire, vânzare sau spre a fi expuse în cadrul expoziţiilor şi muzeelor;

c. Bunurile sau activităţile care fac obiectul unor contracte de concesionare, închiriere sau locaţie de gestiune .

Despăgubirea care se acordă de societatea de asigurări nu poate depăşi:

a. Valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat;

b. Cuantumul pagubei:

c. Valoarea asigurată .

Capitolul II

Obiectul asigurării

În asigurarea de bunuri, în principiu, orice bun expus unui risc poate fi asigurat. Tremenul de bun trebuie înţeles în accepţiunea sa stricto sensu, adică de lucru, ca obiect derivat al raportului juridic.

Pot face obiectul asigării de bunuri numai bunurile asigurabile. Un bun este asigurabil atunci când întruneste condiţiile cerute de lege sau de către asigurători pentru a fi asigurat. În principiu, pentru a face obiectul asigării, bunul trebuie să existe, să fie determinat sau determinabil cel puţin în specie. Pot fi asigurate însă şi lucrurile viitoare. Aceasta se întâmplă frecvent în asigurările agricole unde se asigră recoltele viitoare.

Având în vedere varietatea de bunuri ce pot fi asigurate, o clasificare sau o prezentare completă a obiectului asigurării de bunuri este nu dificilă, ci imposibilă. Din această cauză in literatură s-a încercat o prezentare a tipurilor de bunuri asigurabile, plecând de la criteriile de clasificare a bunurile din dreptul civil.