Asigurarea dreptului la apărare a învinuitului la faza urmăririi penale

Introducere

Neîncălcarea drepturilor, combinarea armonioasă a intereselor personale şi obşteşti cu cele ale statului e o condiţie nestingherită a unui stat de drept.

Dintre multitudinea drepturilor pe care le are omul un loc important îl are dreptul bănuitului, învinuitului, inculpatului şi condamnatului la apărare. Acestui principiu i se atribuie un loc aparte în sistemul principiilor unui stat democratic. Înfăptuirea dreptului la apărare este condiţie necesară pentru realizarea eficientă a justiţiei.

În principiul asigurării învinuitului dreptul la apărare îşi găsesc reflectate umanismul şi democratismul justiţiei.

Apărarea de învinuire înaintată este un drept şi nu o obligaţie a învinuitului. El poate da sau nu explicaţii. El poate să recunoască vina sau să o nege. În orice caz statul este obligat sa-i asigure dreptul la apărare.

Asigurarea reală a apărării este o garanţie a cercetării obiective complete şi multilaterale a probelor, este o condiţie necesară a aflării adevărului pe caz, a apărării drepturilor şi intereselor legale a persoanei, a emiterii unei sentinţe legale ţi întemeiate. Dreptul învinuitului la apărare e strâns legat cu dreptul inviolabilităţii la apărare a persoanei care e declarat de art. A constituţiei Republicii Moldova, precum şi cu alte principii generale. Noi spunem „principiul asigurării dreptului la apărare” şi nu „principiul dreptului la apărare” deoarece aşa e corect. Noi punem accentul pe cuvântul asigurare. Aceasta înseamnă că principiul dat nu se limitează doar la dreptul la apărare întărit de lege dar mai cuprinde şi măsuri ce asigură realizarea reală a dreptului învinuitului la apărare.

Desigur e important de a întări minuţios şi detailat în lege drepturile învinuitului. Dar nu e mai puţin important de a reglementa prin lege schema garanţiilor procesuale ce asigură acest drept. Aceasta schemă se bazează pe aceea că fiecărui drept ce i se acordă învinuitului, îi corespunde obligaţii a judecăţii, anchetatorului (organului de cercetare penală) şi procurorului de a realiza şi respecta acest drept.

Nu trebuie limitată problema luptei cu criminalitatea apreciind-o doar ca un instrument de represii sau de mărire a sancţiunilor penale. În aceiaşi măsură, este imposibil de a limita criminalitatea fără a atrage o careva atenţie dreptului persoanei, în special celor a învinuitului procesul penal. Uneori sarcinile luptei cu criminalitatea contravin sarcinilor apărării sau respectării drepturilor personale. Întărirea garanţiei drepturilor persoanelor - înseamnă respectarea principiilor democratice în stat, precum şi ridicarea eficacităţii luptei cu criminalitatea

Astfel, una din sarcinile primordiale a unui stat de drept nu este numai descoperirea rapidă a infracţiunilor, identificarea vinovăţiilor, dar şi neadmiterea tragerii la răspundere penală şi condamnarea persoanei nevinovate.

Dacă ultima nu se realizează atunci persoana vinovată, rămâne nepedepsită şi folosindu-se de libertate, continue activitatea sa infracţională. Iată de ce o importanţă deosebită se acorde îngrădirii persoanelor nevinovate de învinuirile neîntemeiate.

Însăşi justiţia este interesată în faptul ca împrejurările cazului să fie pe deplin reflectate atât din partea învinuirii cât şi din partea apărării.

Numai prin consolidarea acestor două păreri se creează o atmosferă care va duce la pronunţarea unei sentinţe legale şi întemeiate.

De asemenea nu trebuie de exclus faptul că însăşi persoana ce efectuează cercetarea penală, anchetatorul, procurorul, instanţa de judecată pot face careva greşeli. În aceste cazuri învinuitul cât şi apărătorul lui trebuie să aibă posibilitatea să le înlăture