Asistența socială

Asistența socială este un element esențial al securității sociale reprezentat de un sistem de norme juridice prin care sunt aplicate măsurile de protecție și de conferire a unor prestații familiilor cu copii, unor categorii de minori și bătrȃni, persoanelor cu dizabilități și altor persoane îndreptățite, susținute de bugetul de stat sau de cel local.

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii romȃne, asistența socială este un sistem de ajutorare materială a celor inapți de muncă și fără mijloacele necesare traiului.

Un alt dicționar precizează că asistența socială este o prestație realizată cu banii statului care se adresează celor aflați înstare de sărăcie. Prin natura sa, asistența socială este un ajutor acordat de stat.

Asistența socială este reglementată de Legea 292/2011 (care a abrogat Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială).

Sistemul național de asistență socială reprezintă ansamblul de instituții, măsuri și acțiuni prin care statul, reprezentat de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților (art. 2 alin. 1 din Legea nr. 292/2011).

Din definiția noțiunii se evidențiază faptul că beneficiarii asistenței sociale sunt persoanele aflate în nevoie care fie nu au venituri sau dacă sunt, acestea sunt mici, fie au anumite probleme de sănătate sau cu dizabilități.

Omul ca ființă sociale, are trei tipuri de nevoi: primare (acestea sunt esențiale vieții - hrana, îmbrăcămintea, căminul), secundare (importante pentru om, dar nu esențiale - recreere, lectură), terțiare (nesemnificative - participarea la teatre, spectacole, cadouri etc.).

Sărăcia absolută (marea sărăcie) reprezintă situația în care nevoile esențiale nu sunt satisfăcute.

Sărăcia relativă este exprimată în funcție de nevoile sociale comparative. În Uniunea Europeană sunt considerați săraci cei care au resurse reduse care nu le permit modul de viață socotit de oameni ca fiind normal pentru societatea în care trăiesc.

În scopul prevenirii, a limitării și înlăturării efectelor care pot cauza temporar sau permanent marginalizarea sau excluziunea socială, prin asistența socială, ca componentă a sistemului de protecție socială, prin art. 2 din Legea nr. 47/2006, statul vine în sprijinul acestor categorii vulnerabile. Astfel scopul asistenței sociale este de a dezvolta capacitățile individuale , cele de grup și colective pentru asigurarea nevoilor sociale, îmbunătățirea calității vieții și promovarea principiilor de incluziune socială.

Măsurile și acțiunile de asistență socială sunt realizate prin:

a) beneficiile de asistență socială și serviciile sociale să constituie un pachet unitar de

măsuri corelate și complementare;

b) serviciile sociale să primeze față de beneficiile de asistență socială, în cazul în care

costul acestora și impactul asupra beneficiarilor este similar;

c) să fie evaluate periodic din punctul de vedere al eficacității și eficienței lor pentru a fi permanent adaptate și ajustate la nevoile reale ale beneficiarilor;

d) să contribuie la inserția pe piața muncii a beneficiarilor;

e) să prevină și să limiteze orice formă de dependență față de ajutorul acordat de stat

sau de comunitate.