Aspecte generale cu privire la infracțiunea de omor și cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

1. Preliminarii

Notiunea de viata ocupa un loc aparte în preocuparile gânditorilor  cu precadere ale filosofilor si juristilor - din toate timpurile. Ei au încercat sa defineasca esenta vietii, valoarea ei individuala, sociala, spirituala, sensurile si scopurile acesteia. Viata este bunul cel mai de pret al omului. Pe oricare treapta a dezvoltarii sale, omul si-a aparat viata, individual sau colectiv, anarhic sau sub rigorile legii, prin toate mijloacele de care a dispus în acest scop. Astfel, în opinia noastra, viata poate fi socotita drept cea mai importanta valoare sociala pe care legislatia penala în genere, o apara împotriva infractiunilor. Ratiunea acestui considerent îsi are originea în aceea ca atingerea adusa vietii nu mai poate fi reparata, instalarea mortii fiind un proces ireversibil. Într-o asemenea situatie nu se mai poate face aplicare principiului restitutio in integrum. Daca în cazul patrimoniului sau al altei valoari sociale se pot ameliora efectele negative ale tulburarii la care au fost supuse sau chiar exista posibilitatea unei restabiliri a situatiei anterioare, prejudiciul adus vietii, ca valoare sociala, nu mai poate fi remediata niciodata.

Acestea sunt motivele pentru care si Constitutia României , ca lege fundamentala, garanteaza dreptul la viata prin dispozitiunile art.22. Trebuie sa facem precizarea ca prin Constitutie se statueaza anumite principii, idealuri, în cazul nostru, apararea dreptului la viata al persoanei fiind concretizata prin mijlocirea dreptului penal. Dreptul la viata este un drept absolut ce-i corespunde obligatia generala si negativa de a nu i se aduce atingere. Cu toate acestea, chiar si acest drept suporta unele restrângeri, ce îsi gasesc expresia în prevederile Codului Penal referitoare la cauzele care înlatura caracterul penal al faptei (art.44  art.51C.pen.). În virtutea acestor dispozitii, în masura în care se face dovada existentei vreuneia dintre situatiile expres prevazute, cel care a suprimat viata unei persoane nu va raspunde penal , deoarece nu exista infractiune ( lipseste una dintre trasaturile esentiale ale acesteia), iar infractiunea este singurul temei al raspunderii penale, asa cum statueaza art.17 alin.2 C.pen..

2. Omorul (art.174 C.pen.)

Omorul sau omorul simplu este prima fapta incriminata din categoria celor care sunt savârsite cu intentia vadita de a suprima viata unei persoane, care aduc atingere vietii, integritatii corporale si sanatatii unei persoane(Titlul II  Infractiuni contra persoanei, Capitolul I  Infractiuni contra vietii , integritatii corporale si sanatatii, Sectiunea I  Omuciderea).

Potrivit art.174 C.pen. , omorul este uciderea unei persoane. Uciderea este acea actiune sau inactiune realizata de o persoana prin orice mijloace de natura a face sa înceteze functiile vitale ale organismului altei persoane, urmarea fiind moartea acesteia. În sensul legii penale, o persoana este considerata decedata în momentul instalarii mortii cerebrale.

Obiectul juridic generic este format din relatiile sociale care privesc apÎrarea persoanei privitÎ sub totalitatea atributelor sale.

Obiectul juridic concret al infractiunii de omor îl reprezinta totalitatea relatiilor sociale ce se nasc, se dezvolta si se sting în jurul si datorita dreptului la viata al omului ( vietii omului, ca valoare sociala).

Obiectul material al acestei infractiuni îl reprezinta corpul persoanei a carei viata a fost suprimata, împotriva careia s-a îndreptat actiunea ucigatoare, care poate capata atât un caracter comisiv , cât si omisiv.

Subiectul activ este necalificat, nefiind ceruta o anume calitate. Savârsirea infractiunii de omor poate fi realizata în toate formele de participatie  coautorat, instigare sau complicitate.

Subiectul pasiv , la fel ca subiectul activ, este necalificat. Subiectul pasiv al infractiunii de omor este persoana careia i-a fost suprimata viata. Precizam ca nu are relevanta calitatea, vârsta, starea de sanatate a subiectului pasiv sau împrejurarea ca datorita actiunii ucigatoare a decedat o alta persoana decât cea pe care faptuitorul avea intentia sa o ucida (error in personam) ori împrejurarea ca autorul a savârsit infractiunea de omor la solicitarea victimei, raspunderea penala nefiind înlaturata si nici diminuata, legea penala propunându-si sa apere viata persoanei în general.

Latura obiectiva a acestei infractiuni este formata din :

a) elementul material  actiunea de ucidere, care se poate realiza prin acte comisive. Vor imprima actiunii caracterul ucigator: mijloacele alese si folosite de autor , executarea actiunii, mijloacele care trebuie sa aiba aptitudinea de a provoca decesul unei persoane  arma de foc, cutit , otrava etc.; regiunea anatomica spre care este îndreptata actiunea , regiune care trebuie sa fie dintre cele vitale  cap, gât, torace, abdomen  ori în care se gasesc vase mari si importante de sânge; intensitatea cu care este purtata actiunea sau repetabilitatea acesteia; gravitatea consecintelor provocate organismului prin actiunea autorului . Actele omisive se pot executa prin abtinerea faptuitorului de la a face ceva prin care se evita decesul victimei (expunerea victimei neputincioasa si sumar îmbracata la o temperatura scazuta).

b) urmarea imediata  întreruperea functiilor vitale ale organismului persoanei, moartea persoanei.

c) legatura de cauzalitate  relatia ce se stabileste între actiunea sau inactiunea faptuitorului ( actiunea ucigatoare) si urmarea imediata (decesul victimei). Ca atare, actiunea ucigatoare trebuie sa fie cauza mortii victimei.