Aspecte generale privind arbitrajul comercial internațional

CAPITOLUL 1

Conceptul de arbitraj

Majoritatea litigiilor dintre participanţii la relaţiile comerciale internaţionale se soluţionează de către arbitrajul pentru comerţ exterior. Arbitrajul este un mijloc corespunzător de a reglementa rapid şi echitabil litigiile care pot rezulta din tranzacţiile comerciale internaţionale.

Arbitrajul comercial internaţional este un sistem jurisdicţional derogator de la dreptul comun (cel al instanţelor de stat). În cadrul său, în temeiul voinţei părţilor o instanţă specială este organizată şi abilitată să soluţioneze un anumit litigiu, care s-a născut sau care se va naşte în viitor. Voinţa părţilor are asemenea efecte deoarece legea (statul) recunoaşte celor implicaţi în cadrul comerţului internaţional abilitatea de a recurge la asemenea instanţe cu caracter privat.

Sistemul arbitrajului comercial internaţional este consacrat atât în legislaţiile naţionale cât şi în convenţii internaţionale (astfel este Convenţia europeană asupra arbitrajului comercial internaţional adoptată şi deschisă spre semnare la Geneva la 21 aprilie 1961). Puterea arbitrilor de a soluţiona litigiul este conferită de părţi, care convin ca litigiul lor să fie prezentat spre soluţionare unor persoane particulare. În acest scop părţile în litigiu ăi desemnează pe arbitri şi se angajează să accepte hotărârea pe care aceştia o vor pronunţa.

Noţiunea de arbitraj este susceptibilă de cel puţin două accepţiuni, şi anume:

- sub aspect procedural, arbitrajul este un mijloc legal prin intermediul căruia se soluţionează litigiile izvorâte din raporturi juridice de drept al comerţului internaţional şi, în general, din raporturi juridice patrimoniale de drept privat, în care părţile au posibilitatea să facă tranzacţie în legătură cu drepturile ce fac obiectul acelor raporturi juridice;

- sub aspectul normelor juridice care îl reglementează, arbitrajul este o instituţie juridică ce cuprinde totalitatea normelor juridice care prevăd situaţiile şi condiţiile în care părţile litigante pot decide soluţionarea litigiilor lor de drept al comerţului internaţional pe calea arbitrajului, fără să se facă apel la organele jurisdicţionale eratice.

În doctrină, arbitrajul a fost definit ca fiind acea cale convenţională de soluţionare a litigiilor prin persoane particulare, care sunt investite de părţile litigante să constituie tribunalul arbitral, pentru soluţionarea printr-o hotărâre obligatorie, a unui litigiu având ca obiect drepturi de care părţile pot dispune.

Facem precizare că arbitrajul comercial nu trebuie confundat cu procedura prealabilă de conciliere în cazul litigiilor comerciale, stipulată de art. 7201 – 72010 Cod de procedură civilă. Într-adevăr, această procedură trebuie urmată numai atunci când partea interesată înţelege să se adreseze instanţei de judecată competente pentru soluţionarea unui anumit litigiu comercial.

În general, arbitrajul prezintă următoarele particularităţi:

- presupune existenţa unui litigiu sau iminenţa declanşării acestuia, care îşi are izvorul într-un raport juridic de drept privat în al cărui conţinut sunt drepturi asupra cărora părţile pot face tranzacţie;

- litigiul supus arbitrajului trebuie să aibă ca obiect drepturi asupra cărora legea permite părţilor să aibă tranzacţie;

- de regulă, desemnarea arbitrilor şi stabilirea procedurii arbitrale au loc prin convenţia de arbitraj, încheiată prin acordul părţilor litigante;

- hotărârea arbitrală poate fi pusă în executare silită cu ajutorul forţei coercitive a statului.

CAPITOLUL 2

Clasificarea arbitrajului comercial

2.1. Aspecte generale

Arbitrajul, în general, şi arbitrajul de comerţ internaţional în special, este susceptibil de clasificare după diverse criterii, precum şi următoarele:

- după competenţa lui materială;

- după competenţa lui teritorială;

- în raport cu structura lui organizatorică;

- în raport cu atribuţiile conferite arbitrilor;

- în funcţie de vocaţia naţională sau internaţională a obiectului litigiului;

2.2. Clasificarea arbitrajului în raport cu competenţa lui materială

În funcţie de competenţa lui materială, se face distincţie între:

- în categoria arbitrajelor cu competenţă generală şi internaţională în acelaşi timp, se situează în primul rând comisiile de arbitraj pentru comerţul exterior de pe lângă camerele de comerţ şi industrie ale ţărilor. În aceeaşi categorie includem şi instituţiile de arbitraj din alte state competente să rezolve litigii de drept intern ca şi litigii de drept al comerţului internaţional. Ele sunt organizate şi funcţionează pe lângă alte instituţii comerciale cum sunt camerele sau bursele de comerţ sau ca organisme independente. Printre arbitrajele de pe lângă camerele de comerţ şi industrie menţionăm camerele arbitrale din Londra, Amsterdam, Hamburg, Bruxelles. Ca arbitraje comerciale independente pot fi citate American Arbitration Association, Camera de arbitraj permanentă de pe lângă Comisia vest-germană pentru probleme de arbitraj, institutul permanent de arbitraj.

- arbitrajul cu competenţă specială, adică acel arbitraj specializat pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii, cum ar fi, spre exemplu, arbitrajul realizat de Camera Arbitrală de Bumbac de la Hâvre sau de Tribunalul de Arbitraj al Bursei de Bumbac de la Bremen.

2.3. Clasificarea arbitrajului în raport cu competenţa lui teritorială

- arbitrajul de tip bilateral, care este creat prin convenţii internaţionale bilaterale şi are competenţa să soluţioneze litigii izvorâte din raporturi juridice de comerţ internaţional între subiecţi de drept aparţinând ordinii juridice a statelor părţi la acele convenţii. Realizează un astfel de arbitraj, spre exemplu, Camera arbitrală franco – germană pentru produsele solului şi Camera americano – canadiană de arbitraj comercial.