Aspecte juridice privind franciza

Franciza a strabatut un drum lung în timp si spatiu, atât de lung încât s-a pierdut originea acestui cuvânt. Se sustine ca originea cuvântului ar fi verbul „affrachir“ (fr.), care înseamna a elibera, a scuti, si ca în Evul Mediu se folosea cu acceptiunea de acordarea unui privilegiu. Conceptul de franciza, cu sens de ocrotire a unui privilegiu, a unei libertati a aparut în Evul Mediu european, odata cu cristalizarea primelor relatii bancare, navale si comerciale.

Unii autori francezi sustin ca termenul de franciza este un cuvânt de origine engleza. Într-adevar, în limba engleza, cuvântul are întelesul de imunitate, privilegiu, scutire de taxe, iar în engleza americana are întelesul de concesiune.

Cu toate ca la început, privilegiul acordat, în general de lege, se referea la colectarea taxelor locale, organizarea târgurilor, producerea bauturilor alcoolice, adica la monopolul într-un anumit domeniu de activitate, termenul se regaseste în anul 1840 cu întelesul de concesionare a unui drept exclusiv de vânzare a unor produse.

Termenul de franciza nu are o definitie unica. În sens larg, prin franciza se desemneaza acele operatii în care intervin mai multe întreprinderi independente din punct de vedere juridic si financiar si în care una transmite alteia experienta profesionala, pe care a testat-o si a perfectionat-o permanent, în schimbul unei remuneratii directe sau indirecte.

Încercarile de a defini franciza sunt numeroase, fiind doctrinare, jurisprudentiale si legislative:

- „un sistem de comercializare a produselor si/sau serviciilor si/sau tehnologiilor, bazat pe o colaborare strânsa si continua între întreprinderi, distincte si independente sub aspect juridic si financiar, francizorul (le franchiseur) si francizatii sai (ses franchisés), în care francizorul acorda francizatilor sai dreptul si impune obligatia de a exploata o întreprindere în conformitate cu conceptul francizorului. Dreptul astfel concedat autorizeaza si obliga pe francizat, în schimbul unei contributii financiare directe sau indirecte, sa utilizeze firma si/sau marca produselor si/sau serviciilor, savoir faire-ul si alte drepturi de proprietate intelectuala, sustinut prin aportul continuu de asistenta comerciala si/sau tehnica în cadrul si pe durata contractului de franciza scris, încheiat între parti în acest scop" . Aceasta definitie a fost însusita de catre legiuitorul român, care a definit în Ordonanta Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei.

- „acordul prin care o persoana, denumita francizor acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs sau serviciu“ .

- „colaborare continua între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoana denumita francizor acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu“

- „un acord legal de a desfasura o anumita afacere în concordanta cu metodele de operare, sistemul de finantare, domeniul teritorial si taxele de comision prescrise“ .

În concluzie, franciza presupune existenta unei persoane fizice sau juridice, numita francizor, care a pus la punct un anumit proces de productie sau o anumita metoda de realizare a unor afaceri cu bunuri sau servicii.

Francizorul porneste în cautarea unor întreprinzatori independenti, dornici si capabili de a promova procesele sau metoda lui, sens în care le acorda dreptul si licenta necesara productiei sau comercializarii bunurilor si serviciilor respective.

Spre deosebire de concesiune, franciza presupune o colaborare permanenta între francizor si beneficiar (francizat), chiar daca acestia reprezinta entitati juridice diferite, dar egale în drepturi .

În aparitia, existenta si evolutia francizei, se pot distinge doua etape:

1) aparitia lantului de magazine (chain stores) ; 2) dezvoltarea propriu-zisa a francizei .