Aspecte Privind Evoluția Dreptului și Politicii Privind Concurența

Cuvantul ‘concurenta’ se trage din limba latina, ‘concurrere’ care inseamna a concura si nu are o definitie unanim acceptata, ea avand semnificatie in functie de context. Totusi putem vorbi despre concurenta ca fiind o confruntare între agenţii economici pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei activităţi. Libertatea de a desfăsura activităţi comerciale în condiţii de concurenţă reprezintă regula unei economii de piată funcţionale, starea normală a lucrurilor. Orice comerciant, intrând în competiţia economică, acceptă riscul de a se confrunta pe piată cu un rival care oferă mărfuri sau servicii la preţuri mai avantajoase, în condiţii de calitate superioare, beneficiind şi de condiţii de prezentare, ambalare, informare, reclamă mai atrăgătoare etc Libertatea de a desfăşura o activitate concurentă poate fi restrânsă cu condiţia ca aceasta să servească unui obiectiv de interes general urmărit de stat

Politica in domeniul concurentei are o istorie interesanta, care implică apariţia şi consolidarea unui cadru reglementar şi instituţional bazat pe raporturi interinstituţionale strânse. Actuala forma a acestei politici este de fapt ‘’rezultatul sinergic al convergenţei dintre dinamica internă a politicii şi existenţa unor factori diverşi, de natură politică, instituţională sau economică’’ Politica europeană în domeniul concurenţei s-a bazat şi se bazează încă pe Art. 3(f) al Tratatului CEE, in momentul de fata numindu-se Art. 3(g) al Tratatului UE, conform căruia trebuie acţionat astfel încât „concurenţa la nivelul Pieţei Comune să nu fie distorsionată”, implementarea acestui principiu regăsindu-se în articolele 85-94, respectiv 81-89 din noul format al Tratatului UE. Prevederile respective se referă la controlul Comisiei asupra aranjamentelor restrictive sau a cartelurilor, a exercitării abuzive a poziţiei dominante pe piaţă şi a controlului privind acordarea ajutoarelor de stat. Aceste component sunt specifice momentului de început al politicii in domeniul concurentei si continuă să fie şi astăzi pilonii centrali ai acestei politici.

Primii ani de viata ai politicii in domeniul concurentei (1958-1972) s-au concretizat printr-o dezvoltare cumulativă şi coerentă a unui set de priorităţi politice care au permis Comisiei promovarea unei atitudini ofensive, tot atunci fiind creat Directoratul general IV (DGIV), unul din primele servicii ale Comisiei, fiind numit şi un Comisar responsabil de acest domeniu, în persoana liberalului Hans van der Groeben. În prima parte a anilor 60, PDC era sinonimă cu politica privind practicile restrictive, si anume cartelurile, ajutoarele de stat şi monopolurile fiind practic neglijate. Atitudinea aceasta era în parte motivată de faptul că, până la mijlocul anilor ’60, obiectivul Comisiei a fost de a încuraja marile companii europene ca o modalitate de a promova competitivitatea industriei europene. Cu toate acestea, în 1966 Comisia dă publicităţii un „Memorandum privind problematica concentrărilor în cadrul pieţei comune”, document care marchează un punct de cotitură în atitudinea acestei instituţii. Perioada care a urmat (1973-1981) a fost una in care factorii externi si-au pus vizibil amprenta asupra politicii privind domeniul concurentei pri criza potrolului din ’73-’74, recesiunea economica, toate acestea generand nevoia unor politici mult mai reactive din partea Comunităţii.