Aspecte privind luarea mǎsurii arestului preventiv

Arestarea preventivă este cea mai aspră măsură privativă de libertate ce poate fi dispusă de judecător sau, după caz, de instanța de judecată și constă în deținerea persoanei față de care s-a luat această măsură în locuri anume destinate celor privați de libertate în cauzele penale.

Art. 223 NCPP înglobează două mari categorii de ipoteze în care măsura arestării preventive poate fi dispusă, fiecare dintre acestea având condițiile sale proprii. Ipotezele reglementate de lege cuprind atât cazurile, cât și condițiile în care poate fi luată măsura arestării preventive și sunt aplicabile fie în situația în care măsura preventivă este dispusă în faza de urmărire penală, fie atunci când arestarea preventivă este dispusă în procedura de cameră preliminară ori în cursul fazei de judecată în primă instanță sau în apel.

Cuvinte-cheie: arestarea preventivă, pericolul pentru ordinea publică, suspiciunea rezonabilă

1. Succintă privire asupra măsurilor de prevenție

Măsurile procesuale sunt apreciate ca fiind instituții de constrângere ce pot fi dispuse de către organele judiciare penale pentru buna desfășurare a procesului penal și asigurarea realizării obiectului acțiunilor exercitate în procesul penal1 .

Astfel cum sunt definite mai sus, măsurile procesuale apar ca posibilități, acestea nefiind caracteristice oricărei cauze penale2 . Organele judiciare dispun luarea măsurilor în funcție de împrejurările concrete ale fiecărei cauze penale.

Prin măsuri de drept procesual penal se înțeleg măsurile procesuale sau procedurale ce se pot dispune de către organele de urmărire penală sau de instanța de judecată în scopul asigurării bunei derulări a procesului penal3 .

Măsurile procesuale reprezintă măsuri de drept procesual penal (privative sau restrictive de drepturi și libertăți), având drept scop asigurarea bunei desfășurări a cauzei penale. Măsurile procesuale se clasifică în măsuri cu caracter personal și măsuri cu caracter real. Măsurile procesuale cu caracter personal vizează măsurile privative sau restrictive de drepturi și libertăți (de exemplu, reținerea) sau de ocrotire. Măsurile cu caracter real privesc măsurile asigurătorii,

kdjvkjfnbvklfnbkngkbngkbnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnn

1 I. Neagu, Tratat de procedură penală, Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 540.

2 M. Olariu, Procedură penală, Partea generală, Ed. Pro Universitaria, București, 2013, p. 219.

3 M. Udroiu, Procedură penală, Partea generală, Partea specială, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 242.

restituirea lucrului, restabilirea situației anterioare4 .

Doctrina veche a definit măsurile de prevenție ca fiind instituții de drept procesual penal, puse la dispoziția organelor judiciare constând în anumite privațiuni sau constrângeri personale sau reale, determinate de condițiile și împrejurările în care se desfășoară procesul penal5 .

În Noul Cod de procedură penală, măsurile preventive sunt enumerate limitativ [art. 202 alin. (4)]: reținerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu, arestarea preventivă. Astfel, alte măsuri procesuale, care chiar dacă sunt restrictive de libertate, nu intră în categoria măsurilor preventive.

Prevederile art. 202 NCPP stabilesc, în mod limitativ, parametrii ce trebuie avuți în vederea dispunerii măsurilor preventive. Față de prevederile art. 136 C. pr. pen. din 1968, Noul Cod de procedură penală nu mai prevede ca scop asigurarea evitării sustragerii de la executarea pedepsei, scopul măsurii preventive fiind asigurarea bunei derulări a procesului penal. Măsurile preventive nu sunt incompatibile cu prezumția de nevinovăție deoarece nu presupun săvârșirea unei fapte penale, ci doar existența unei suspiciuni rezonabile, astfel cum este înțeleasă din jurisprudența Curții Europene ca ipoteză în care un observator obiectiv poate să bănuiască din datele cauzei că o persoană a comis sau nu o infracțiune, fără a exista vreo interferență cu principiul prezumției de nevinovăție.

De asemenea, scopurile reglementate în noua reglementare procesual penală privesc strict activitatea procesual penală: asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmărire, ori de la judecată sau scopul prevenirii comiterii unei noi infracțiuni [art. 202 alin. (1) NCPP].

Prevederea explicită a proporționalității se regăsește în alin. (3) al art. 202 din noua reglementare: orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

2. Luarea măsurii arestării preventive

2.1. Cazuri și condiții

Arestarea preventivă este cea mai aspră măsură privativă de libertate ce poate fi dispusă de judecător sau, după caz, de instanța de judecată și constă în deținerea persoanei față de care s-a luat această măsură în locuri anume destinate celor privați de libertate în cauzele penale6 .

Arestarea preventivă este o măsură de excepție, lucru accentuat încă de acum 250 de ani când Cezare Beccaria sublinia că arestarea nu poate fi justificată decât în două ipoteze: atunci când cel acuzat se sustrage actului de justiție sau când acesta încearcă să împiedice aflarea adevărului prin influențarea unor martori7 .