Aspecte teoretice privind legitima apărare

I.GENERALITATI

Potrivit art.17 din Codul Penal Roman, infractiunea e definita ca fiind fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala.

Caracterul infractional al unei fapte concrete este consecinta, rezultatul intrunirii trasaturilor prevazute de lege prin care acea fapta este caracterizata ca infractiune si in care se vor regasi trasaturile esentiale ale infractiunii.

Lipsa oricareia dintre aceste trasaturi esentiale exclude existenta caracterului penal al faptei si, pe cale de consecinta exclude raspunderea penala.

Exista unele situatii sau imprejurari , care fac ca fapta prevazuta de legea penala, savarsita sub imperiul lor , desi in aparenta intruneste trasaturile esentiale ale infractiunii, sa nu constituie in realitate o infractiune. De exemplu, vatamarea corporala prilejuita cu ocazia desfasurarii unor activitati sportive, vatamarea corporala sau chiar si uciderea unei persoane agresoare savarsite in conditiile legitimei aparari, savarsirea unei fapte a carei incriminare a fost ulterior abrogate etc.

Lichidarea criminalităţii în perioada actuală este şi constituie nu numai sarcina organelor de drept corespunzătoare, dar şi a oricărei persoane care este cointeresată ca în societate să domine o atmosferă morală ridicată, stimulînd în acest mod înlăturarea actelor de huliga-nism, a furturilor, omorurilor etc.

Dar, pentru ca cetăţeanul să manifeste acţiuni împotriva actelor cri-minale, trebuie, în primul rînd, ca el să dispună de un grad înalt de conştiinţă şi cultură politică. Lupta contra atacurilor antisociale ţin de morala şi demnitatea fiecărei persoane în parte, reprezentînd nişte valori ce caracterizează personalitatea umană. Uneori această luptă atrage după sine provocarea de daune atacantului, acest lucru fiind legitim, deoarece chiar legea prevede dreptul la legitimă apărare.

Apărînd interesele statului, societăţii ori persoanei fata de atacul social periculos prin intermediul legitimei apărări, cetăţeanul are drepturi largi şi garanţii speciale. O condiţie importantă pentru ridicarea nivelului de activitate a cetăţenilor in ceea ce priveste preîntîmpinarea atacului şi a faptelor social periculoase o are raţionalizarea justă şi aplicarea legitimei apărări şi ale altor condiţii care înlătură caracterul periculos al faptei.

Deoarece numai legea stabileste trasaturile esentiale ale infractiunii, tot legea trebuie sa stabileasca exact care sunt acele stari, imprejurari, situatii care duc la inlaturarea caracterului penal al faptei svarsite sub influenta acestor cauze.

Cauzele de înlăturare a caracterului penal al faptei ar putea fi definite ca fiind acele împrejurări şi situaţii a căror existenţă în timpul săvîrşirii faptei face, potrivit legii, ca realizarea vreuneia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii să devină imposibilă. Aceste cauze produc efecte din momentul în care s-au ivit, dar pentru ca efectele lor să opereze este necesar ca existenţa stărilor, situaţiilor sau împrejurărilor respective să fie constatate de organele judiciare. Existenţa unei cauze care înlătură caracterul periculos al faptei împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale şi poate fi studiată în orice stadiu al procesului penal .

Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei nu se vor confunda cu acelea care inlatura raspunderea penala ( amnistia, lipsa plangerii prealabile etc) nici cu inlocuirea raspunderii penale cu o sanctiune cu caracter administrativ, deoarece, in aceste cazuri, fapta savarsita constituie o infractiune si atrage raspunderea penala a faptuitorului, raspundere care este insa inlaturata prin vointa legiuitorului, din anumite considerente de politica penala.

De asemenea, nu trebuie confundate cu cauzele de nepedepsire, adica acele situatii in care fapta savarsita constituie o infractiune si atrage raspunderea penala, dar legiuitorul scuteste pe faptuitor de pedeapsa cuvenita pentru aceasta fapta (de exemplu desistarea si impiedicarea producerii rezultatului faptei, impiedicarea de catre participant a consu-marii faptei, denuntarea faptei, retragerea marturiei mincinoase etc).

Intre cauzele care inlatura caracterul penal al faptei si, in consecinta raspunderea penala a faptuitorului se afla si legitima aparare.

Legitima aparare este o modalitate a constrangerii psihice, care se naste dintr-un pericol ce sileste pe cel constrans sa comita un fapt penal, pentru a se salva pe el sau pentru a salva pe altul.

Majoritatea Codurilor Penale au inscris legitima aparare in partea generala, astfel ca ea este aplicabila tuturor infractiunilor comise in stare de legitima aparare.

Codul Penal roman decretat la 22 octombrie 1864, prevedea legitima aparare atat in partea generala (art.58) cat si in partea speciala( art.255-257) si numai pentru salvarea vietii.

Codul Penal din 1937, cunoscut si sub denumirea de Codul Penal Carol al II-lea, stipula legitima aparare in art.132 si o admitea atat pentru salvarea vietii persoanei, cat si pentru apararea libertatii acesteia ( fizice, morale, sexuale) a onoarei si averii omului.

Codul Penal din 1968, cu modificarile si completarile ulterioare, reglementeaza legitima aparare in partea generala, in art.44.