Aspecte teoretice și practice privind instituția apelului

1.Notiuni intoductive

Apelul este o cale de atac ordinara, de fapt si de drept, care poate fi folosita impotriva hotararilor pronuntate asupra fondului de catre o instanta inferioara dupa desesizarea acesteia, pentru ca pricina sa fie supusa unei noi judecati, in vederea reformarii hotararii atacate .

Din definitia data se desprind cateva elemente caracteristice apelului si anume:

Apelul este o cale de atac ordinara, deoarece reprezinta o modalitate a fazei de judecata, prin care se blocheaza ramanerea definitive a hotararii pronuntate de prima instanta, avand ca efect imediat suspendarea executarii hotararii atacate.

Apelul este o cale de atac de fapt si de drept deoarece realizeaza controlul jurisdictional initiat de procuror sau de parti, prin efectul sau devolutiv complet, evident numai cu privire la persoana care l-a declarat, la calitatea acesteia in process si la persoana impotriva careia este indreptat.

Apelul este o cale de reformare,deoarece este admis, hotararea atacata va fi casata in totul sau in parte, iar instanta de apel sau instanta careia aceasta i-a trimis cauza spre rejudecare vor da o noua rezolvare.

Facand parte din faza de judecata, apelul se supune in principiu, normelor si regulilor de procedura care guverneaza judecata si binenteles normelor si regulilor procesuale caracteristice cailor de ordinare de atac.

Apelul este o cale de atac pe care o intalnim inca in procesul penal roman sub denumirea de “provocation ad populum”, prin care cel condamnat avea dreptul de a apela la popor, impotriva sentintei pronuntate.

Institutia apleului a fost reglementata si in dreptul canonic pe structura din dreptul roman si cu urme din dreptul Germanic dar simplificat si inviorat, adaptat la spiritual moral, echitativ si religios al bisericii.

Facand o privire genarala asupra peisajului legisaltiv existent in alte state constatam ca, in marea lor majoritate, apelul se inscrie ca al doilea grad de jurisdictie asupra fondului cauzei.In dreptul romanesc radacinile apelului le regasim inca in Regulamentul Organic al Munteniei in care se arata ca procurorul avea drept la apel.

Institutia apleului a fost reglementata si in Codurile de procedura penala care au precedat actualul Cod de procedura penala.

2.Hotararile supuse apelului

Potrivit art.361 alin.1 C.pr.pen. sentintele pot fi atacate cu apel.

In literatura de specialitate s-a mentionat ca pot fi atacate pe calea apelului, atat sentintele prin care cauzele sunt solutionate in prima instanta, cat si sentintele pronuntate in caile de atac extraordinare, in legatura cu punerea in executare a hotararilor judecatoresti sau in anumite proceduri speciale.

De asemenea pot fi atacate pe calea de atac ordinara a apelului si incheiarile date in prima instanta, dar numai odata cu fondul (art.361 alin.3 C.pr.pen).

Legea prevede ca apelul declarat impotriva sentintei se socoteste facut si impotriva incheierilor, chiar daca acestea au fost date dupa pronuntarea sentintei.

Din cele prezentate rezulta ca numai sentintele si incheierile pot fi atacate cu apel, dar nu toate sentintele si incheierile sunt supuse apelului.Unele dintre ele sunt susceptibile numai de recurs, iar altele nu pot fi supuse nici unei cai de atac.

De la regula portivit careia hotaraile primei instante pot fi atacate cu aple exista unele derogari.O prima categorie ar fi hotararile pronuntate in prima instanta privind infractiunii cu un grad redus de periculozitate, care nu cunosc calea apelului si pot fi atacate direct cu recurs.

Alta categorie sunt hotararile pronuntate in prima instanta de catre Curtile de Apel si de catre Sectia penala a Curtii Supreme de Justitie, care la fel nu sunt supuse caii de atac a apelului.Argumentul rezida in gradul inalt de pregatire si competenta a judecatorilor ce functioneaza in cadrul acestor instante si in faptul ca aceste sentinte sunt pronuntate in penultimul si respective utimul nivel al ierarhiei instantelor noastre, deasupra carora nu mai poate exista decat o singura cale ordinara, recursul.

Art. 361 alin.1, teza a II-a Cpr.pen., facand referire la aceste derogari, mentioneaza expres sentintele care nu pot fi atacate cu apel:

a) sentintele pronuntate de judecatorii, privind infractiunile mentionate in art.279 alin.2 lit.a.Este vorba de infractiunile cu un grad redus de periculozitate pentru care legea prevede ca punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar aceasta plangere se adreseaza direct instantei de judecata ;

b) sentintele pronuntate de Tribunalele Militate privind infractiunile mentionate in art.279 alin.2, lit.a si infractiunile contra ordinii si disciplinei militare sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani ;

c) sentintele pronuntate de curtile de apel si Curtea militara de Apel ;

d) sentintele pronuntate de Sectia penala a Curtii Supreme de Justitie ;

e) sentintele de dezinvestire.

De altfel, exceptia rezulta clar din dispozitiile art.42, alin.4 C.pr.pen. in care se arata ca hotararea de declinare a competentei nu este supusa apelului si nici recursului.Legiuitorul a apreciat ca atat timp cat o astfel de hotarare nu are in vedere drepturile si interesele partilor, nu exista nici un motiv paentru care sa le accepte acestora exercitiul cailor de atac.

Desi ratiunile par a fi asemanatoare, legea nu excepteaza de la calea de atac a apelului si horararile prin care se solutioneaza conflictele de competenta.Comentariul pe marginea acestui aspect ni se pare pertinent.

3.Titularii apelului

In principu dreptul de apel, apartine fiecarui subiect procesual ale carui drepturi au facut obiectul judecatii in prima instanta, daca aceste drepturi si interese au fost lezate prin actul justitiei.

Subiectii procesuali, pot folosi acest drept numai in sfera rolului pe care il au in procesul penal si numai referitor la acel continut al hotararii atacate care priveste interesele pe care le reprezinta in procesul penal.

Conform prevederilor art.362 C.pr.pen. pot face apel: procurorul, inculpatul, partea vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente, martorul, expertul, interpretul si aparatorul, precum si orice alta persoana a carei interese legitime au fost lezate printr-o masura sau printr-un act al instantei.

3.1. Procurorul ca titular al apelului

Printre multiplele atributii pe care legea de organizare judecatoreasca le confera procurorului, regasim sip e acela de supraveghere a respectarii legii si de exercitare a cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti, in conditiile prevazute de lege.

Avand obligatia de a veghea la respectarea legii, procurorul beneficiaza de dreptul de a declara apel atat in latura penala cat si in latura civila.Dreptul procurorului de a declara apel nu este conditionat de faptul daca pãrtile titulare ale aceluiasi drept se folosesc de el sau nu.