Autoritatile Administratiei Publice - Seful Statului

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Autoritatile Administratiei Publice - Seful Statului.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 13 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

Capitolul I: Noţiuni introductive
1.1 Noţiunea de Administraţie Publică şi Autorităţile Administraţiei Publice pag 3 - 4
1.2 Rolul Administraţiei Publice pag 4 - 5
1.3 Structura Administraţiei Publice pag 5
Capitolul II: Şeful Statului - Preşedintele României
2.1 Istoricul apariţiei funcţiei de Şef al Statului pag 6 -7
2.1.1 Formele Şefului de stat în Epoca Preiluministă pag 6
2.1.2 Iluminiştii şi doctrina modernă cu privire la Şeful Statului pag 6 - 7
2.2 Şefului Statului pag7 - 11
2.2.1 Evoluţii instituţionale pag.7 - 8
2.2.2 Rolul Preşedintelui pag. 8 - 9.
2.2.3 Mandatul Preşedintelui României pag. 8 - 11
2.2.4 Funcţiile şi atribuţiile Şefului Statului pag.11 – 12
1) Evoluţii instituţionale pag.11
2) Atribuţiile Preşedintelui pag.11 - 12
3) Funcţiile Preşedintelui României pag.12
4) Actele Preşedintelui pag.13
Bibliografie pag.13

Extras din document

Capitolul I: Noţiuni introductive

1.1 Noţiunea de Administraţie Publică şi Autorităţile Administraţiei Publice

Administraţia publică reprezintă un instrument al statului folosit în “scopul satisfacerii interesului general, prin acţiunea puterii publice” , fiind constituită din ansamblul serviciilor publice a căror bună desfăşurare permite realizarea obiectivelor definite de puterea politică.

Administraţia publică este un ansamblu de structuri sociale, o astfel de abordare a administraţiei publice din viziunea structuralistă, conducând la realizarea efectivă a percepţiei sistemice globale a acesteia, cu atât mai mult cu cât “administraţia publică nu mai poate fi concepută într-o dublă accepţiune, organică şi materială, deoarece elementele de structură sunt concepute ca o integrare a unei activităţi într-un cadru organizatoric determinat”.

Din punct de vedere al dreptului administrativ, prin “structura administraţiei publice” înţelegem ansamblul organelor administrative ordonate şi dispuse pe orizontală şi verticală, după anumite criterii (teritoriale şi funcţionale), pe baza unor reguli bine determinate şi între care se stabilesc o varietate de raporturi administrative.

Administraţia publică, prin multitudinea autorităţilor administrative ale statului şi ale colectivităţilor locale, determină ordonarea, pentru realizarea funcţiilor pe care le au, în baza a două criterii:

1) criteriul teritorial – căruia îi corespunde o structură ierarhică; Potrivit acestui criteriu, autorităţile administraţiei publice se vor împărţi în autorităţi centrale şi locale, după raza teritorială în care activează, colectivitatea de cetăţeni fiind aceea care motivează existenţa acestei structuri. Astfel, autorităţile centrale acţionează în interesul colectivităţii umane existente la nivelul statului, iar autorităţile locale pentru rezolvarea intereselor colectivităţilor locale.

2) criteriul competenţei materiale – căruia îi corespunde structura funcţională şi divide autorităţile administraţiei publice în autorităţi cu competenţă generală şi autorităţi cu competenţă de specialitate.

Sistemul autorităţilor administraţiei publice, conform celor două criterii, este constituit

din:

- autorităţi centrale cu competenţă generală (Guvernul) şi autorităţi centrale ale

administraţiei publice de specialitate (ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei

publice);

- autorităţi teritoriale – autorităţi ale administraţiei publice de specialitate (servicii publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale);

- autorităţi locale cu competenţă generală (consiliile şi primarii).

Prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate sau instituţie publică, precum şi orice regie autonomă care utilizează resurse financiare publice şi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriu; (Art.2, Legea 544/2001 )

Autorităţile Administraţiei Publice sunt alcătuite din:

- autorităţile administraţiei publice centrale;

- autorităţile administraţiei publice locale.

Autorităţile Administraţiei Publice Centrale sunt: ministerele, alte organe centrale ale Administraţiei Publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor, serviciile publice descentralizate ale acestora, precum şi autorităţile administrative autonome (art. 4 lit. a) Legea 52/2003).

Autorităţile Administraţiei Publice Locale sunt: consiliile judeţene, consiliile locale, primării, instituţiile şi serviciile publice de interes local sau judeţean (art. 4 lit. b) Legea 52/2003).

Autorităţile publice din România sunt:

- Preşedintele României;

- Guvernul;

- Ministerele şi alte organe subordonate direct Guvernului;

- Organe centrale de specialitate autonome;

- Instituţii subordonate ministerelor;

- Prefectul;

- Organe locale de specialitate subordonate ministerelor şi conduse de prefect;

- Organe autonome locale (consiliul judeţean, consiliul local, primarul) şi instituţiile

subordonate acestora.

1.2 Rolul Administraţiei Publice

Adiministraţia (ca institiţie) este considerată o structură de funcţionare, o formă organizatorică socială, deci o entitate sau un complex de entităţi publice, care constituie aparatul administrativ public. Administraţia constituie un corp intermediar, instrument al statului, iar într-o societate democratică aceasta este subordonată dreptului, legii, care îi stabileşte obiectivele, îi fixează

limitele, îi impune respectul unor garanţii.

Administraţie Publică are misiunea socială de executare (aplicare) a legilor; ea este centrul de executare a puterii de statului. Astfel, problema funcţiunilor cu sensul de misiuni, este indisolubil legată de aceea a funcţiilor statului, cu sensul de activităţi ce se realizează prin instituţiile de stat. Instituţiile administrative ale statului au competenţa legală de a emite decizii executorii, faţă de care persoanele particulare şi colectivităţile umane au obligaţia de ase supune sub imperiul sancţiunilor.

Teama de sancţiune este fundamentul cel mai simplu al supuneii faţă de conţinutul acestor decizii, menite să slujească interesul general. Folosirea metodei constrângerii, cu aplicarea de sancţiuni de către aparatul de stat, permite respectarea ordinii legale. Constrângerea presupune consumul unei energii însemnate şi utilizarea ei este în mod necesar limitată. Administraţia statului are şi misiunea de a educa şi convinge oamenii de avantajele şiordinii sociale existente – la a cărei meţinere ea contribuie – şi de legitimitatea acţiunilor sale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Autoritatile Administratiei Publice - Seful Statului.doc