Avocatul Poporului

Instituţia Avocatul Poporului

Instituţia Avocatul Poporului este o instituţie nou creată, apărută după Revoluţia Română din Decembrie 1989. În anul 1991, Adunarea Constituţională a votat Constituţia României, marcându-se astfel trecerea României spre un stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane şi demnitatea omului reprezintă valori supreme şi sunt garantate. La 21 februarie 1997 a fost adoptată, în sedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului Legea 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, publicată în Monitorul Oficial nr. 48 din 20.03.1997.

Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor

cetăţenilor în raporturile acestora cu autorităţile publice. Sediul acestei institutii este in Bucureşti şi, cu aprobarea Biroului permanent al Senatului, poate organiza birouri teritoriale în funcţie de necesităţile realizării atribuţiilor ce-i revin conform legii.

Instituţia Avocatul Poporului este autoritatea publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, în condiţiile legii.

Avocatul Poporului este denumirea constituţională sub care s-a organizat şi

funcţionează în România clasica instituţie a Ombudsmanului.

Ombudsmanul este de sorginte suedeză şi s-a răspândit îndeosebi în Europa sub denumiri diferite ca: comisar parlamentar; apărătorul poporului (Spania); apărătorul public; mediator public; mediatorul republicii (Franţa); avocatul poporului.

Ombudsmanul de fapt, este o persoană independentă, numită, de regulă, de Parlament, pentru a supraveghea administraţia în relaţiile cu cetăţeanul. Ombudsmanul încearcă să deblocheze conflictele cetăţean - administraţie publică, conflicte generate îndeosebi de birocraţie, care a fost şi a rămas o gravă maladie a administraţiei.

Trăsăturile constituţionale şi legale ale instituţiei Avocatul Poporului

Având ca principal scop drepturile şi libertăţile cetăţenilor, autoritatea Avocatul Poporului desfăşoară o activitate ce se caracterizează prin trăsături care o individualizează în raport cu celelalte autorităţi publice:

- Este o instituţie (art. 58, alin 3 din Constituţie)

În limbaj juridic românesc cuvântul “instituţie” este utilizat în cel putin două accepţiuni. Mai intâi, ca instituţie juridică prin care se înţelege un grup de norme juridice unite pe criteriul unui obiect comun de reglementare. Într-un sens organizatoric, “instituţie” poate desemna o autoritate. Este interesant de observat că în Constituţie, cuvântul este utilizat în art. 58, alin. (3), atunci când se stabileşte ca organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabileşte prin lege organică, în acest sens urmează să înţelegem că este vorba de o autoritate publică (organ de stat).

- Organizarea şi funcţionarea sunt stabilite prin lege organică

(art. 58, alin. (3) din Constituţie). Utilizarea legii organice pentru stabilirea organizării şi funcţionării instituţiei exprimă importanţa aparte a acesteia. Legea organică presupune un domeniu de reglementare rezervat, iar potrivit Constituţiei ea se utilizează în reglementarea domeniilor nominalizate prin art. 73, alin. (3) lit.a-s, precum şi potrivit lit.t, pentru reglemenatrea celorlalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice. Pentru Avocatul Poporului o asemenea prevedere se găseşte în art.58, alin.(3) din Constituţie.

- Conducătorul instituţiei este numit de Camera Deputatilor şi Senat, în şedinţă comună. (art.65, alin (2), lit I) din Constituţie). Constituţia utilizează denumirea de Avocatul Poporului atât pentru instituţie, cât şi pentru

conducătorul acesteia. Aici ne referim la conducătorul instituţiei care, potrivit art.58, alin. 1 şi art 65 alin (2), lit. I din Constituţie, este numit pe o perioada de 5 ani, de către Camera Deputaţilor şi Senat.

- Prezintă rapoarte numai Parlamentului (art.60 din Constituţie).

Este de esenţa vieţii parlamentare ca autorităţile parlamentare desemnate de către Parlament în intregul său prin structurile sale, să prezinte dări de seamă, rapoarte. Potrivit dispoziţiilor legale distingem următoarele rapoarte: rapoarte anuale care se prezintă Parlamentului în întregul său şi rapoarte la cererea Camerelor.

- Este o autoritate publică autonomă si independentă faţă de orice autoritate publică (art.2 din Legea nr.37/1995, modificată prin Legea nr.181/2002); nu se substitute autorităţilor publice, nu poate fi supusă nici unui control imperativ.

Această caracterizare este dată de legea organică a instituţiei, dar ea se legitimează pe dispoziţiile constituţionale, bineînţeles într-o legitimare sistematică. Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului stabileşte că:

- instituţia este autoritatea publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică;

- în exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului nu se substitue autorităţilor publice;

- Avocatul Poporului nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ.

- Activitatea Avocatului Poporului are un caracter public.

- Autonomia Bugetară a Avocatului Poporului. Potrivit legii: instituţia are buget propriu, iar prin legile bugetare anuale poate fi aprobat un fond la dispoziţia Avocatul Poporului pentru acordarea de ajutoare.

- Pe durata exercitării mandatului, Avocatul Poporului nu poate fi urmărit şi trimis în judecată penală pentru opiniile exprimate sau pentru actele săvârşite în exercitarea mandatului.