Avocatul Poporului

Creată prin Constituţia din 1991, ca o noutate în viaţa juridico-statală instituţia Avocatul Poporului (ombudsmanul) a fost înfiinţată practic şi a început să funcţioneze după adoptarea legii sale organice, Legea nr. 35/1997.

Experienţa acumulată dar şi raportarea la exigenţele ombudsmanului european au implicat unele modificări constituţionale.

Cuvântul „ombudsman”, fiind dificil de tradus şi de recepţionat în limba română, nu a putut fi utilizat. De asemenea, nu a fost utilizată exprimarea comisar parlamentar deoarece în limbajul curent evocă comisarul de poliţie. Nici expersiile de apărător al poporului sau apărător public nu au fost reţinute pentru că termentul apărător este prea larg si prea vag.1

Astfel în anul 2003 Parlamentul României, ca putere constituantă, a adus unele perfecţionări şi anume: stabilirea dreptului Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională să se pronunţe asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora; înscrierea dreptului Avocatului Poporului de a ridica direct în faţa Curţii Constituţionale excepţii de neconstituţionalitate; stabilirea de adjuncţi specializaţi pe domenii de activitate; alegerea Avocatului Poporului, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru un mandat de 5 ani, măsuri care au întărit autonomia instituţiei.

Ca orice instituţie statală şi Avocatul Poporului are nevoie de experţi şi consilieri bine pregătiţi. În activitatea permanentă de perfecţionare şi în condiţiile unei fluctuaţii permanente a personalului, lucru obişnuit pentru instituţiile bugetare, s-au luat unele măsuri precum: seminarii pe probleme de specialitate; cursuri post universitare în domeniul juridic; scurte stagii în străinătate (Anglia, Franţa, Olanda) obţinute ca urmare a relaţiilor de colaborare cu ombudsman-ii străini; instructaje cu participarea unor experţi de la ombudsmanul Naţional al Olandei.

Activitatea Avocatului Poporului, a adjunctilor sai si a salariatilor care lucreaza sub autoritatea acestora are caracter public.

1 Ioan Muraru, Avocatul poporului - instituţie de tip ombudsman, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, pag 145 – 155.

3

La cererea persoanelor lezate in drepturile si libertatile lor sau datorita unor motive intemeiate, Avocatul Poporului poate decide asupra caracterului confidential al activitatii sale.2

Punem un accent aparte pe colaborarea şi schimbul de experienţă cu ombudsman-ii străini şi cu asociaţiile în domeniu. Instituţia este implicată la activităţile asociaţiilor ombudsmanilor (europeană, internaţională, francofobiei), dar şi în schimburi de experienţă cu ombudsman-ii străini (Anglia, Spania, Olanda, Cehia, Azerbaidjan). În mod deosebit trebuie menţionată vizita realizată în România de către Mediatorul European, domnul Nikiforos Diamandouros, precum şi cele ale unor parlamentari străini care au făcut aprecieri elogioase cu privire la instituţia Avocatul Poporului. Toate acestea ne-au ajutat să perfecţionăm activitatea noastră.

Plecând de la realitatea că rostul instituţiei este protecţia drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului în raporturile sale cu administraţia publică ne-am preocupat ca primirea şi examinarea petiţiilor să se realizeze civilizat şi eficient, ca orice cetăţean care vine în instituţie să primească un sprijin, un răspuns sau, în orice caz, o explicaţie. În afara preocupărilor pentru soluţionarea problemelor concrete, am realizat unele acţiuni pentru protejarea drepturilor unor segmente de populaţie, atunci când plângerile individuale în acelaşi domeniu erau numeroase (sistemul de pensii, sistemul asigurărilor de sănătate, problemele celor care au efectuat muncă forţată în perioada 1950 – 1960 etc.). Deschiderea instituţiei spre cetăţean, transparenţa în activitate, explică sporirea an de an a solicitărilor.