Avocatul Poporului

Avocatul Poporului este denumirea constituţională sub care s-a organizat şi funcţionează în România clasica instituţie a ombudsmanului. Ombudsmanul este de sorginte suedeză şi s-a răspândit în Europa sub diverse denumiri precum: comisar parlamentar, apărătorul poporului (Spania), apărătorul public, mediator public, mediatorul republicii (Franța), procuror parlamentar, provedor de justicia (Portugalia). Există și un mediator european care se afla în fruntea Asociației Ombudusmanilor Europeni. Mai mult, există și Asociațtia Ombudusmanilor Francofoni. În unele state, în afara ombudusmanului național există și ombudusmani locali (Olanda).

Ombudusmanul este de fapt o persoană independentă, numită de regulă, de către Parlament, pentru a supraveghea administrația în relația sa cu cetățeanul și înceacă să deblocheze conflictele cetățean-administrație publică, conflicte generate îndeosebi de birocrație.

În România, instituția Ombudusman-ului a fost introdusă odată cu Constituția din 1991, ca element de totală noutate în dreptul constituțional românesc, sub denumirea de Avocatul Poporului. Instituția Avocatului Poporului a început să funcționeze abia în 1997, după adoptarea legii sale organice (Legea nr.35/1997, modificată și republicată în 2004, ca urmare a revizuirii textelor constituționale). Receptarea acestei instituții atât de populare, după cum s-a văzut în sistemele democratice a însemnat o consacrare a asumării, de către statul român, a principiilor statului de drept și protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Preferința constituantului român pentru denumirea de „avocat al poporului” se explică prin specificul limbajului juridic și politic românesc și pentru că ea exprimă cel mai clar și mai pe înțelesul tuturor rolul și semnificațiile juridice ale acestei instituții. Cuvântul „ombudsman”, fiind dificil de tradus și de recepționat în limba română, nu a putut fi utilizat. De asemenea, nu a fost utilizată exprimarea comisar parlamentar deoarece în limbajul curent evocă comisarul de poliție. Nici expresiile de apărător al poporului sau apărător public nu au fost reținute pentru că termenul apărător este prea larg si prea vag.

Exprimarea mediator public nu a fost folosită deoarece Avocatul Poporului nu este un arbitru , deși activitatea sa urmărește și aplanarea unor conflicte cetățean-autoritate publică. Cât privește expresia procuror parlamentar, ea nu a putut fi reținută deoarece procurorul este mult asociat de conceptul de acuzare, trăsătură ce lipsește instituției create. Astfel a fost preferată denumirea de avocat al poporului pentru că în constiința și limbajul românilor, avocatul este asociat cu cel care apără, mai ales pe cel slab și năpăstuit.

Conducătorul instituției Avocatului Poporului poartă aceeași denumire ca și instituția pe care o conduce. Identificarea concretă rezultă din contextul constituțional și legal, iar până în prezent nu s-au creat confuzii.

În conducerea instituției Avocatul Poporului primește sprijinul unor structuri care însă nu depășesc nivelul unor organisme consultative.

Potrivit reglementărilor constituționale actuale, Avocatul Poporului este numit de către Camera Deputaților și Senat, în sedință comună, pentru o durată de 5 ani. Legea privind organizarea și funcționarea Avocatului Poporului stabilește atât condițiile pentru acces la această demnitate publică, cât și procedura parlamentară de numire.