Avocatul poporului - rolul, organizarea, funcționarea și atribuțiile îndeplinite

Introducere

În anul 2007, an marcat istoric de către aderarea României la Uniunea Europeană, instituţia Avocatul Poporului împlineşte un deceniu de existenţă, un deceniu de aşteptări şi speranţe, un deceniu în care această instituţie de inspiraţie vest-europeană s-a impus, încet dar sigur, ca o dimensiune a democraţiei constituţionale în România. Creată prin Constituţia din 1991, ca o noutate în viaţa juridico-statală instituţia Avocatul Poporului (Ombudsmanul) a fost înfiinţată practic şi a început să funcţioneze după adoptarea legii sale organice, Legea nr. 35/1997.

Ca instituţie de tip ombudsman, Avocatul Poporului contribuie la soluţionarea conflictelor dintre persoanele fizice şi autorităţile administraţiei publice, pe cale amiabilă, prin mediere, prin dialog.

Experienţa acumulată, dar şi raportarea la exigenţele ombudsmanului european au implicat unele modificări constituţionale. Astfel, în anul 2003 Parlamentul României, ca putere constituantă, a adus unele perfecţionări şi anume: stabilirea dreptului Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională să se pronunţe asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora; înscrierea dreptului Avocatului Poporului de a ridica direct în faţa Curţii Constituţionale excepţii de neconstituţionalitate; stabilirea de adjuncţi specializaţi pe domenii de activitate; alegerea Avocatului Poporului, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru un mandat de 5 ani, măsuri care au întărit autonomia instituţiei.

Importante perfecţionări s-au adus legii organice a instituţiei, şi anume: s-a stabilit obligaţia comunicării de puncte de vedere Curţii Constituţionale în procesele care privesc drepturile omului; s-a creat posibilitatea înfiinţării de birouri teritoriale (14 la număr pe criteriul teritorial al Curţilor de Apel); s-a creat o autoritate distinctă pentru supravegherea activităţii în domeniul protecţiei datelor personale (ne-am aliniat astfel la legislaţia europeană în domeniu); s-au detaliat dispoziţiile constituţionale privind adjuncţii Avocatului Poporului; s-au completat şi îmbunătăţit regulile privind statutul personalului şi cele financiare.

Frumuseţea instituţiei şi eficienţa sa nu se pot fundamenta pe puterea de represiune, pe puterea sancţionatorie. Dacă s-ar fonda pe acestea nu ar mai fi o instituţie a medierii, a dialogului, practic ar dispărea raţiunea sa de a fi. Mai ales că într-o democraţie constituţională, fondată pe clasicul principiu al separaţiei şi echilibrului puterilor (principiu înscris de altfel în art. 1 al Constituţiei), Avocatul Poporului este şi trebuie să rămână autoritatea care să înlesnească echilibrul nu numai între puterile publice, ci şi între acestea şi societate.

Capitolul I.

Rolul Avocatului Poporului în asigurarea protectiei persoanei

În cadrul organizatiilor si institutiilor care au ca scop protectia persoanei se înscrie si Ombudsman-ul, institutie apărută în nordul continentului european cu secole în urmă si care astăzi cunoaste o răspândire geografică destul de întinsă. Încă de la origine, Ombudsman-ul a jucat un rol important în protectia persoanei, în special în fata adminitratiei. Astăzi, Ombudsman-ul poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică numită de Parlament, în baza Constitutiei sau a unei legi speciale. Principala functie a Ombudsman-ului este si în prezent aceea de a proteja drepturile indivizilor care se consideră victime ale unei injustitii din partea administratiei. El primeste plângeri pe care le examinează, având acces la toate documentele autoritătilor de stat, după care formulează o recomandare. În cazul în care nu se dă curs recomandării, el poate supune Parlamentului spre dezbatere un raport ad-hoc. De asemenea, poate juca si un rol de mediator impartial între individul care se condideră lezat si administratie.

,,Ombudsman-ul constituie o formă de control independent si depolizat al autoritătilor publice sau cel putin al operatiunilor lor administrative. El se prezintă ca o optiune pentru corectarea greselilor administratiei publice, întrucât pentru cetăteni el este un agent expert si impartial a cărui activitate nu atrage nici o cheltuială pentru reclamatii, fără tergiversări, fără tensiunea de a discuta cu o parte adversă``

Ombudsman-ul constituie ,,un organ extraordinar de control al administratiei publice situat în afara procedurilor obisnuite de atacare a acesteia. Datorită cresterii rolului administratiei publice, pericolul abuzurilor săvârsite de aceasta este si el în crestere. Prin urmare o rejuridicizare a activitătii administrative devine extreme de interesantă, mai ales în contextul insuficientei mecanismelor de control eficient, cu riscul de a ne confrunta cu o crestere a intervationalismului statal. Pentru a se ajunge la o armonie între libertate si autoritate este necesar controlul activitătii statale si în special cel al activitătii administrative. În prezent, interesul pentru această institutie este sporit datorită legăturii sale strânse cu protectia drepturilor omului``

Ca urmare tocmai a îndeplinirii menirii sale legate de protectia persoanei, Ombudsman-ul are o puternică influentă si în ce priveste perfecctionarea însăsi a activitătii administratiei publice. Nu este vorba numai de dezamorsarea unor conflicte, ci si de îmbunătătirea activitătii sau procedurilor administrative, îndeosebi în ce priveste una din racilele administratiei modern- birocratia. Acesta este un alt aspect, întrucât priveste un sector esential al activitătii statale, si anume administratia publică.

În sistemul juridic românesc, Ombudsman-ul nu a pătruns decât foarte recent, fiind reglementat prin textul Constitutiei din 1991 sub denumirea de Avocat al Poporului. ,,Avocatul Poporului are ca functie apărarea drepturilor si libertătilor cetătenesti, fiind o garantie constitutională institutionalizată a acestora, în temeiul căreia el actionează atât din oficiu, cât si la cererea persoanelor interesate``

Unii autori au sustinut că ,,locul si rolul Ombudsman-ului în sistemul constitutional poate fi considerat un criteriu de clasificare al acestei institutii reglementate în sistemele europene`` , distingându-se astfel un Ombudsman specific tărilor din nordul Europei si unul caracteristic celorlalte tări care au introdus această institutie în sistemul lor de drept.

În general, locul si rolul institutiei Ombudsman-ului pot fi identificate prin următoarele trăsături:

- independenta Ombudsman-ului; în toate sistemele constitutionale unde este ea consacrată, institutia Ombudsman-ului coexist alături de alte mijloace si forme de control reglementate la nivelul statului. Ca o tendintă general se poate observa că desemnarea Ombudsman-ului este realizată cel mai adesea de Parlament, fără ca aceasta să semnifice ulterior o eventual subordonare în desfăsurarea activitătii. De asemenea, Ombudsman-ul cunoaste o independentă relative pronuntată fată de celelalte autorităti statle;