Banca Centrală Europeană

Banca Centrală Europeană

Introducere

Banca Centrală Europeană este cea mai nouă instituţie a Uniunii Europene (UE) şi reprezintă pilonul central al Uniunii Economice şi Monetare. Împreună cu băncile centrale ale celor 15 state membre UE, BCE face parte din Sistemul European de Bănci Centrale (SEBC), al cărui ţel principal este menţinerea stabilităţii preţurilor.

Această lucrare este structurată pe 5 capitole:

Primul capitol se intitulează „Noţiuni generale” şi include modalitatea prin care a luat fiinţă Banca Centrală Europeană, fiind detaliate cele trei faze ale creării unei Uniuni Monetare Europene prin impunerea unei monede unice europene – Euro şi prin stabilitatea preţurilor.

Al doilea capitol se numeşte „Structura organizatorică a BCE”. În acest capitol este redată structura BCE cu organele sale de conducere: Consiliul Guvernatorilor BCE, Consiliul Director BCE şi Consiliul General. În acest capitol sunt detaliate: modul de constituire a acestor organe, atribuţiile cele mai importante ale acestora şi modul în care aceste organisme ale BCE relaţionează.

Al treilea capitol este denumit „Atribuţii ale Băncii Centrale Europene”. Încă de la constituire, BCE a preluat atribuţiile Institutului Monetar European. Printre cele mai importante atribuţii ale Băncii Centrale Europene sunt: să menţină stabilitatea preţurilor, să definească şi să transpună în practică politica monetară a Uniunii.

Al patrulea capitol se numeşte „Politica economică a Băncii Centrale Europene”.

Capitolul cinci se numeşte „Bilanţul BCE după 11 ani de activitate”. Principalul merit al BCE este acela că în timpul funcţionării acestui organ financiar s-a lărgit zona euro de la 12 state la 16 state. În opinia noastră, lărgirea zonei euro este meritul Băncii Centrale Europene deoarece această instituţie conduce politică economică a Uniunii Europene, luând decizii pe plan economic, de exemplu, privind acordarea de credite, privind dobânzile, etc.

1.Noţiuni generale

În cadrul Consiliului European de la Madrid din iunie 1989, conducătorii Uniunii Europene adoptă un plan în trei faze în favoarea unei uniuni economice şi monetare. Acest plan devine parte componentă a Tratatului de la Maastricht privind Uniunea Europeană, adoptat de către Consiliul European în decembrie 1991.

Uniunea economică şi monetară (UEM) cuprinde trei faze:

Prima fază, care debutează la 1 iulie 1990, implică:

• libertate totală de circulaţie a capitalurilor în cadrul Uniunii (anularea controlului de schimburi valutare);

• sporirea mijloacelor destinate înlăturării dezechilibrelor între regiunile europene (fonduri structurale);

• convergenţă economică, prin intermediul supravegherii multilaterale a politicilor economice ale statelor membre.

A doua fază debutează la 1 ianuarie 1994. Aceasta prevede:

• înfiinţarea Institutului Monetar European (IME) la Frankfurt; IME este compus din guvernatorii băncilor centrale ale ţărilor membre UE;

• independenţa băncilor centrale naţionale;

• reglementarea privind reducerea deficitelor bugetare.

A treia etapă reprezintă naşterea monedei euro – 1 ianuarie 1999.

În mai 1998, Consiliul European a luat decizia de înfiinţare a zonei euro - formată, la acea vreme, din 11 state membre - având la bază Tratatul de la Maastricht, prin care era stabilit cadrul pentru formarea sistemului de bănci centrale europene. Unul dintre principalele merite ale Tratatului de la Maastricht este că a prevăzut politica monetară la un nivel internaţional, care o protejează de orice presiuni, inclusiv ale puterii politice, asigurând independenţa BCE şi dreptul exclusiv al instituţiei de a autoriza emisiunea de bancnote.

La 1 ianuarie 1999, 11 ţări adoptă moneda euro, care devine astfel moneda comună a Austriei, Belgiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Irlandei, Italiei, Luxemburgului, Ţărilor de Jos, Portugaliei şi Spaniei. (Grecia li se alătură la 1 ianuarie 2001). La 1 iunie 1998, a fost infiintata Banca Centrală Europeană, instituţie care înlocuieşte IME, devenind responsabilă de politica monetară, care este definită şi pusă în aplicare în euro.

La 1 ianuarie 2002, bancnotele şi monedele euro sunt puse în circulaţie în aceste 12 ţări din zona euro. Două luni mai târziu, monedele naţionale sunt retrase din circulaţie. Din acest moment, euro este singura monedă care poate fi utilizată în toate tranzacţiile bancare şi operaţiunile cu numerar, în cadrul ţărilor făcând parte din zona euro, care reprezintă mai mult de două treimi din populaţia UE.

Ţările care fac parte din zona euro sau sunt utilizatoare ale monedei unice europene, înlocuind moneda naţională, până a ajunge la acest nivel au trebuit să îndeplinească criteriile de convergenţă.