Bicamelarism și Unicamelarism

Unicameralismul a existat in Romania in doua intervale de timp: intre 1831 si 1858 si intre 1944 si 1991. Primul interval corespunde cu aplicarea Regulamentelor Organice, un document constitutional impus de Rusia, care creeaza principalele institutii ale Romaniei moderne. Regulamentele prevedeau infiintarea unor parlamente unicamerale in cele doua provincii, Tara Romaneasca si Moldova. In 1858, prin Conventia de la Paris, se trece de la unicameralism la bicameralism, prin crearea Senatului, corpul ponderator al Adunarii Elective. Conventia a fost adoptata in 1864, la insistenta lui A.I. Cuza, iar datorita unirii principatelor, a ramas un singur Parlament. La unicameralism se revine dupa 1944, Parlamentul fiind redus la un singur corp legislativ, Adunarea Deputatilor. Regimul comunist a suprimat institutia Senatului, argumentand ca existenta acestuia ar reprezenta o piedica in calea adoptarii cu operativitate a actelor legislative. Adunarea Deputatilor va fi transformata in 1948, in Marea Adunare Nationala, devenind rapid o institutie decorativa, subordonata total Partidului Comunist. In 1991, noua Constitutie consacra revenirea la bicameralism. Principalul argument pentru revenirea la bicameralism invocat nu numai de artizanii Constitutiei, dar si de specialisti in istorie si drept, este unul de natura istorica. Acestia sustin ca bicameralismul romanesc a fost functional si ca a fost una din cauzele democratizarii Romaniei moderne. In ciuda suportului popular actual pentru unicameralism - in sondajele de opinie sunt circa 48% din respondenti care ar dori un astfel de legislativ - exista si numeroase voci care continua sa sustina, desi critic, sistemul parlamentar actual. Ioan Stanomir, specialist in drept constitutional, ne-a declarat: „O reforma constitutionala de asemenea natura nu ar fi oportuna in Romania. Noi ar trebui sa fim atenti la sistematizarea regimului bicameral existent. Monocameralismul are un mare dezavantaj: lipseste statul de un echilibru intre cele doua Camere. Pe de alta parte, este adevarat ca procesul legislativ este mult mai rapid intr-un Parlament unicameral, argument invocat si de presedintele Basescu. Dar unicameralismul, asociat eventual si cu votul uninominal va da puteri sporite partidului majoritar, care isi poate impune mai repede tirania. Unicameralismul ar fi mult mai putin costisitor si financiar si ca timp si da intr-adevar iluzia unei reprezentativitati mai bune. Dar Parlamentul nu se judeca in termeni economici. Efectele bicameralismului se pot optimiza si altfel. Personal, cred ca un Senat reformat ar fi mult mai de dorit. De asemenea, scaderea numarului parlamentarilor ar fi un lucru bun “.

Unicameralism inseamna a avea o singura camera legislativa, aceasta practica fiind intalnita in general in tari mici si omogene. Partizanii unicameralismului sustin ca o camera superioara este inutila pe motiv ca o a doua camera nu face decat sa o oglindeasca pe prima. Cei care sustin acest sistem spun ca functia de revizuire si de control a legislatiei de catre cea de-a doua camera poate fi realizata si de comisiile parlamentare. In cele mai multe asemenea cazuri, statele au avut doua camere insa au renuntat la una. Aceasta fie pentru ca legiferarea a fost obstructionata de camera superioara, ca in cazul Landsting-ului danez care a fost desfiintat in 1953, fie pentru ca una dintre "jumatatile" parlamentului s-au dovedit ineficiente, cum s-a intamplat in 1951 in Noua Zeelanda, cand a fost desfiintat Consiliul Legislativ.