Bugetul UE - Continut, Structura, Principii Bugetare

ABREVIERI

CE – Comunitatea Europeană

CECO – Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului

CEE – Comunitatea Economică Europeană

ECU - European Currency Unit

FEOGA – Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă

PIB – Produsul Intern Brut

PNB – Produsul Naţional Brut

TVA – Taxă pe valoare adăugată

UE – Uniunea Europeană

1. Introducere

Cuvântul „buget” îşi găseşte originea, aşa cum am arătat, în vechea limbă franceză, şi anume, în expresia „bouge” şi „bougette”, care exprimau înţelesul de pungă de piele sau pungă de bani. Anglo-saxonii au împrumutat noţiunea de la francezi care, împreună cu italienii, o foloseau încă din Evul Mediu. Primul document istoric în care se întâlneşte cuvântul „buget” în Franţa, ca termen oficial, este Circulara din 9 Thermidor anul X (28 iulie 1802). În legislaţia franceză însă, noţiunea este utilizată numai din anul 1806 în Legea privitoare la finanţe (24 aprilie). La scurt timp, expresia s-a răspândit şi în celelalte state din Europa .

Bugetul comunitar reprezintă consecinţa practică a punerii în valoare a principiului solidarităţii financiare instituit prin Tratatul de la Roma. Dacă la începuturile construcţiei europene acest buget avea dimensiuni reduse, în timp el a căpătat anvergură, devenind de la an la an mai complex şi mai cuprinzător (evident, această evoluţie a presupus creşterea cheltuielilor şi deci, sporirea continuă a veniturilor bugetare) .

2. Conţinut bugetului şi structura

Prin Tratatul de fuziune din 1967, instituţiile comunitare au devenit unice pentru toate cele trei Comunităţi Europene şi, în acelaşi timp, s-a produs şi fuziunea bugetelor respective. Ulterior, au fost adoptate două Tratate bugetare, primul la 22 aprilie 1970, la Luxemburg, al doilea la 22 iulie 1975, intrat în vigoare la 1 iunie 1977.

În consecinţă, prevederile privind elaborarea şi adoptarea bugetului, administrarea lui, precum şi controlul execuţiei bugetare au un caracter uniform pentru cele trei Comunităţi, cu excepţia cheltuielilor neadministrative, operaţionale, şi a veniturilor CECO, care sunt incluse într-un buget distinct, şi a activităţii financiare a Băncii Europene de Investiţii. Cele două Tratate bugetare menţionate au adus modificări în special în privinţa procedurii bugetare, competenţei Parlamentului, controlului bugetar (constituirea Curţii de Conturi) .

Descrierea şi analizarea bugetului general al UE presupune abordarea lui din cel puţin două perspective: mai întâi bugetul trebuie văzut de sus prin prisma instituţiilor comunitare, iar apoi de jos de la nivelul statelor membre. Oricare ar fi însă perspectiva din care este studiat, sub aspectul conţinutului său, bugetul Uniunii Europene este alcătuit din cele două părţi, caracteristice oricărui buget: veniturile bugetare si cheltuielile bugetare

Bugetul este finanţat integral din resurse proprii, fără a aduce atingere altor venituri.

2.1. Resursele proprii ale Uniunii Europene - Veniturile

Potrivit Tratatului de la Roma, CEE urma să fie finanţată prin contribuţii ale statelor membre, pentru o perioadă de tranziţie înainte de evoluţia către sistemul resurselor proprii. Resursele proprii au fost înţelese drept o sursă de finanţare a Comunităţii separată şi independentă de cea furnizată de statele membre, având ca scop finanţarea bugetului acesteia şi care să i se cuvină fără să depindă de o decizie a autorităţilor naţionale.

La ora actuală resursele proprii ale bugetului UE sunt:

1. Taxele vamale - provin din aplicarea tarifului vamal comun la valoarea mărfurilor importate din ţările terţe (comerţul între ţările UE fiind scutit de taxe vamale);

2. Taxele agricole – sunt taxe asupra importurilor de produse, introduse ca urmare a politicii agricole comune în 1962 şi cele asupra zahărului şi izoglucozei, prevăzute de organizarea comună a pieţei zahărului;

3. Resursele proprii din TVA – rezultă din cota unică de 1% TVA pe bunuri şi servicii prelevată asupra încasărilor din TVA făcute de fiecare stat membru;

4. Resurse bazate pe PNB - Decizia Consiliului nr 88/376/CEE, Euratom din 24 iunie 1988 privind sistemul de resurse proprii al Comunităţilor a stabilit plafonul resurselor proprii ca fiind un procent din PIB, calculat prin aplicarea unui procent fixat în fiecare an în cadrul procedurii bugetare asupra unei baze de calcul reprezentând suma PIB raportat la preţurile pieţei. Această resursă se calculează în funcţie de diferenţa dintre cheltuieli şi estimarea celorlalte resurse proprii.