Bunurile Proprii ale Soților

Bunurile proprii ale sotilor

Daca, de regula, bunurile dobândite în timpul casatoriei sunt prezumate a fi bunuri comune, prin art. 31 Codul familiei se determina sase categorii de bunuri care sunt considerate proprii ale fiecaruia dintre cei doi soti.

La stabilirea caracterului de bunuri proprii ale sotilor se folosesc mai multe criterii ca: data dobândirii lor (art. 31 lit. a) Codul familiei); legatura bunului cu persoana sotului (art. 31 lit. b)-e) Codul familiei); subrogatia reala (art. 31 lit. f) Codul familiei); iar în alte formulari se mai adauga si criteriul afectatiunii bunului.

Enumerarea categoriilor de bunuri proprii este limitativa, nemaiputându-se adauga pe linie verticala alte categorii la cele enumerate de art. 31 Codul familiei. Pe linie orizontala, însa, în cadrul fiecarei categorii în parte, exista posibilitatea extinderii sau a restrângerii sferei bunurilor la care legiuitorul face referire.

Cele doua categorii mari, bunurile comune si proprii, nu trebuie considerate ca delimitate ireversibil, caci, în anumite împrejurari, bunurile comune pot deveni proprii, ca bunaoara prin împartirea lor în timpul casatoriei. Caracterul de bunuri proprii sau comune poate fi schimbat retroactiv, ca în cazul declararii mortii unuia din soti si a rectificarii ulterioare a datei acesteia sau chiar a anularii hotarârii declarative de moarte.

Bunurile proprii ale sotilor

Daca, de regula, bunurile dobândite în timpul casatoriei sunt prezumate a fi bunuri comune, prin art. 31 Codul familiei se determina sase categorii de bunuri care sunt considerate proprii ale fiecaruia dintre cei doi soti.

La stabilirea caracterului de bunuri proprii ale sotilor se folosesc mai multe criterii ca: data dobândirii lor (art. 31 lit. a) Codul familiei); legatura bunului cu persoana sotului (art. 31 lit. b)-e) Codul familiei); subrogatia reala (art. 31 lit. f) Codul familiei); iar în alte formulari se mai adauga si criteriul afectatiunii bunului.

Enumerarea categoriilor de bunuri proprii este limitativa, nemaiputându-se adauga pe linie verticala alte categorii la cele enumerate de art. 31 Codul familiei. Pe linie orizontala, însa, în cadrul fiecarei categorii în parte, exista posibilitatea extinderii sau a restrângerii sferei bunurilor la care legiuitorul face referire.

Cele doua categorii mari, bunurile comune si proprii, nu trebuie considerate ca delimitate ireversibil, caci, în anumite împrejurari, bunurile comune pot deveni proprii, ca bunaoara prin împartirea lor în timpul casatoriei. Caracterul de bunuri proprii sau comune poate fi schimbat retroactiv, ca în cazul declararii mortii unuia din soti si a rectificarii ulterioare a datei acesteia sau chiar a anularii hotarârii declarative de moarte.

a) Categoriile bunurilor proprii

- Bunurile dobândite înainte de casatorie (art. 31 lit. a) Codul familiei)

Fata de prevederile art. 30 Codul familiei, potrivit carora sunt considerate bunuri comune cele dobândite în timpul casatoriei, categoria bunurilor prevazute în art. 31 lit. a) Codul familiei se întelege a fi formata din bunuri proprii, chiar daca legea nu ar fi prevazut în mod expres aceasta. Pe linia aceluiasi rationament sunt bunuri proprii si cele dobândite dupa desfacerea sau încetarea casatoriei, desi textul art. 31 Codul familiei nu se refera la ele. Chiar daca bunurile au fost dobândite înainte de casatorie sau dupa desfacerea acesteia de catre soti împreuna, ele se califica tot ca proprii, dreptul sotilor asupra lor fiind acela de proprietate comuna pe cote-parti si nu în devalmasie.

- Bunurile dobândite prin mostenire, legat sau donatie (art. 31 lit. b) Codul familiei)

Ratiunea pentru care legiuitorul a înteles sa confere acestei categorii de bunuri caracterul de bunuri proprii este, în cazul mostenirii legale, legatura de rudenie sau de casatorie dintre mostenitor si cel care lasa mostenirea, împrejurare strict personala, iar în cazul legatelor sau al donatiilor, caracterul lor intuitu personae, ele fiind efectuate în considerarea persoanei gratificate.

Trebuie precizat ca, atunci când legiuitorul vorbeste de bunuri dobândite prin mostenire, se refera la mostenirea legala, iar atunci când vorbeste de legate se refera atât la legatele universale, cât si la cele cu titlu universal sau cu titlu particular, adica la mostenirea testamentara. Bunurile primite prin donatie sunt proprii, indiferent daca este vorba de donatie directa, indirecta sau deghizata ori de dar manual. În practica judiciara s-a decis ca, în cazul înstrainarii facuta de ascendent descendentului, prezumata a fi o liberalitate, potrivit art. 845 Cod civil, cu rezerva dreptului de uzufruct, bunul astfel dobândit este un bun propriu si nu comun. Donatiile facute de un sot celuilalt pot avea ca obiect numai bunuri proprii, nu si comune, caci altfel s-ar micsora comunitatea de bunuri, ceea ce este inadmisibil potrivit art. 30 alin. (2) Codul familiei.

În cazul liberalitatilor cu sarcini, acestea având partial caracter oneros, bunul donat sau testat - s-a spus - va fi bun propriu, exceptat de la comunitate, dar numai în limita diferentei dintre emolumentul sarcinii si valoarea bunului.

Dispozitia din art. 31 lit. b) Codul familiei, potrivit careia bunurile dobândite în modurile aratate nu sunt bunuri comune, ci proprii, comporta o exceptie care rezulta din acelasi text, în sensul ca dispunatorul poate prevedea ca astfel de bunuri sa devina totusi comune. Exceptia nu poate privi, evident, mostenirea legala, în cazul careia devolutiunea are loc în temeiul legii, ci numai mostenirea testamentara si donatia între vii.

Astfel cum s-a precizat în literatura juridica, vointa dispunatorului ca bunul sa fie comun nu trebuie sa fie neaparat expresa, ea putând fi si tacita, dar neîndoielnica.