Bunurile proprii ale soților

I. SCURT ISTORIC PRIVIND BUNURILE PROPRII ALE

SOTILOR

Familia este principala forma de organizare a vietii in comun a oamenilor legati prin casatorie sau rudenie.

Relatiile de familie au o importanta majora rezultand si din reglementarea distincta pe care legiuitorul le-a dat-o.Ele s-au individualizat si s-au delimitat in suficienta masura de relatiile de drept civil, constituind un obiect distinct, de sine statator, vizat de dreptul familiei.

Codul Familiei prezinta casatoria ca fiind actul juridic pentru incheierea caruia este nevoie ca viitorii soti sa isi exprime consimtamantul valabil in conditiile legii .Dupa incheierea casatoriei, sotii au un statut legal de persoane casatorite , in tot timpul cat dureaza aceasta.

Casatoria se incheie in scopul intemeierii unei familii, desi in mod obisnuit prin familie se inteleg parintii si copiii, chiar si numai cei doi soti compun o familie.Casatoria incheiata cu alt scop decat cel al intemeierii unei familii este sanctionata cu nulitatea absoluta.

Incheierea casatoriei genereaza , intre cei care o incheie, raporturi multiple si complexe, de diferite naturi, dintre care numai unele fac obiectul reglementarilor juridice.

Sunt supuse reglementărilor legale în special relaţiile de natură patrimonială, dar şi unele cu caracter personal - nepatrimonial, stabilindu-se drepturi şi obligaţii reciproce între soţi. Importanţa unor asemenea dispoziţii normative apare cu mai multă intensitate atunci când între soţi se ivesc neînţelegeri în privinţa drepturilor şi obligaţiilor lor şi atunci când se pune problema desfacerii căsătoriei prin divorţ.

Numeroasele raporturi patrimoniale care iau fiinţă între soţi în timpul căsătoriei pot fi cuprinse în trei categorii:

a) raporturi care se nasc cu privire la contribuţia soţilor la cheltuielile căsniciei;

b) raporturi cu privire la bunurile lor;

c) raporturi privitoare la obligaţia reciprocă de întreţinere.

În general, raporturile patrimoniale dintre soţi sunt stabilite prin normele Codului familiei, dar există şi acte juridice pe care soţii le încheie şi îşi găsesc reglementarea în Codul civil. De altfel, în acele cazuri în care dreptul familiei nu oferă soluţii normative proprii acestora, urmează a se face aplicarea dispoziţiilor dreptului civil.

Bunurile soţilor, în legătură cu care se creează raporturile care au cea mai mare pondere în ansamblul relaţiilor patrimoniale dintre ei sunt, potrivit Codului familiei, împărţite în: bunuri comune, care constituie regula, şi bunuri proprii, care constituie excepţia. Această afirmaţie îşi are temeiul în aceea că toate bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei sunt prezumate de lege a fi comune. În schimb, pentru ca un bun să poată fi considerat propriu al unuia dintre soţi, va trebui să se facă dovadă în acest sens. Prezumţia de comunitate are la bază realitatea că, în mod obişnuit, soţii dobândesc bunuri în timpul căsătoriei din veniturile ce sunt rezultatul muncii lor. Legiuitorul a înţeles să acorde prioritate comunităţii de bunuri tocmai datorită faptului că aceasta este destinată acoperirii sarcinilor rezultate din căsătorie, precum şi creşterii şi educării copiilor.

Accepţiunea care trebuie conferită noţiunii de bunuri, folosită de Codul familiei, este aceea din dreptul civil, în sensul că ea cuprinde bunurile corporale (mobile şi imobile) precum şi toate drepturile reale (principale şi accesorii) şi drepturile de creanţă, adică tot ceea ce se află în circuitul civil. Sunt două categorii de patrimonii legate de persoana soţului: pe de o parte, categoria bunurilor comune ambilor soţi, iar, pe de altă parte, categoria bunurilor proprii fiecăruia.

Art. 30 Codul familiei prevede, în alineatul întâi, că: “Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor”, iar prin alineatul al treilea instituie o scutire de dovadă în ceea ce priveşte bunurile comune al căror caracter este prezumat de legiuitor.

Regula este, deci, că bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, însă, prin excepţie soţii au, cum rezultă din prevederile art. 31 Codul familiei, şi bunuri proprii, comform art. 31 din C. Fam.

Enumerarea categoriilor de bunuri proprii este limitativă, nemaiputându-se adăuga pe linie verticală alte categorii la cele enumerate de art. 31 Codul familiei. Pe linie orizontală, însă, în cadrul fiecărei categorii în parte, există posibilitatea extinderii sau a restrângerii sferei bunurilor la care legiuitorul face referire.

Cele două categorii mari, bunurile comune şi proprii, nu trebuie considerate ca delimitate ireversibil, căci, în anumite împrejurări, bunurile comune pot deveni proprii, ca bunăoară prin împărţirea lor în timpul căsătoriei. Caracterul de bunuri proprii sau comune poate fi schimbat retroactiv, ca în cazul declarării morţii unuia din soţi şi a rectificării ulterioare a datei acesteia sau chiar a anulării hotărârii declarative de moarte.

II. CATEGORII DE BUNURI PROPRII

A. Bunurile dobândite înainte de căsătorie (art. 31 lit. a) Codul familiei)

Faţă de prevederile art. 30 Codul familiei, potrivit cărora sunt considerate bunuri

comune cele dobândite în timpul căsătoriei, categoria bunurilor prevăzute în art. 31 lit. a) Codul familiei se înţelege a fi formată din bunuri proprii, chiar dacă legea nu ar fi prevăzut în mod expres aceasta.Pe linia aceluiaşi raţionament sunt bunuri proprii şi cele dobândite după desfacerea sau încetarea căsătoriei,desi Codul familiei nu se refera la ele.Chiar daca bunurile au fost dobandite inainte de casatorie sau dupa desfacerea acesteia de catre soti impreuna , ele se califica tot ca proprii, dreptul sotilor asupra lor fiind acela de proprietate comuna pe cote parti si nu in devalmasie.

B. Bunurile dobândite prin moştenire, legat sau donaţie (art. 31 lit. b) Codul familiei

Raţiunea pentru care legiuitorul a înţeles să confere acestei categorii de bunuri caracterul de bunuri proprii este, în cazul moştenirii legale, legătura de rudenie sau de căsătorie dintre moştenitor şi cel care lasă moştenirea, împrejurare strict personală, iar în cazul legatelor sau al donaţiilor, caracterul lor intuitu personae, ele fiind efectuate în considerarea persoanei gratificate.

1. Bunuri dobandite prin mostenire

Atunci când se vorbeşte de bunuri dobândite prin moştenire, se face referire la mostenirea legala, iar cand se vorbeste de legate se face referire atat la legatele universale, cat si la cele cu titlu universal sau cu titlu particular, adica la mostenirea testamentara. Bunurile primite prin donaţie sunt proprii, indiferent dacă este vorba de donaţie directă, indirectă sau deghizată ori de dar manual.. Donaţiile făcute de un soţ celuilalt pot avea ca obiect numai bunuri proprii, nu şi comune, căci altfel s-ar micşora comunitatea de bunuri, ceea ce este inadmisibil potrivit art. 30 alin. (2) Codul familiei.