Cadrul Legislativ al Activitatii si Structura Retelei de Medicina Legala din Romania

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Cadrul Legislativ al Activitatii si Structura Retelei de Medicina Legala din Romania.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 23 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

BIBLIOGRAFIE 3
ABREVIERI 4
CAPITOLUL I
NOŢIUNI INTRODUCTIVE 5
1.1. Definiţia medicinei legale 5
1.2. Obiectul medicinei legale
CAPITOLUL II
CADRUL LEGISLATIV AL ACTIVITĂŢII ŞI STRUCTURA
REŢELEI DE MEDICINĂ LEGALĂ DIN ROMÂNIA 8
2.1. Reglementarea activităţii de medicină legală 8
2.2. Principiile activităţii de medicină legală 10
2.3. Structura reţelei de medicină legală 12
2.4. Organizarea activităţii de asistenţă medico legală 18
CONCLUZII 23

Extras din document

CAPITOLUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Definiţia medicinei legale

Pornind de la necesitatea respectării conceptului de dreptate, având in vedere că „nimic nu face pe om mai rău decât nedreptatea” (Topîrceanu) şi că „destinul lui s-a născut odată cu nevoia de justiţie şi de respect individual” (Hamburger), a apărut şi s-a dezvoltat „vocaţia valorificării condiţiei umane cu ajutorul ştiinţei” (Scripcaru-Terbancea) şi anume: medicina legală.

„Medicina legală ar putea fi definită ca: disciplina medicală de sinteza, situată la graniţa dintre ştiinţele medico – biologice (în general concrete) şi cele socio-juridice (de regulă abstracte), ce are drept scop sprijinirea competentă a justiţiei ori de câte ori pentru lămurirea unei cauze judiciare sunt necesare (anumite) precizări cu caracter bio-medical”

Medicina legală este ştiinţa medicală ce îşi pune cunoştinţele în slujba dreptului şi, prin drept, în slujba ordinii sociale.

Medicina legală a evoluat, în decursul timpului, în raport cu două fenomene:

a) în raport cu evoluţia dreptului, reflectată prin trecerea, de exemplu, de la ordalii şi probe formale către probe ştiinţifice. Dacă în perioada probelor formale din Evul Mediu probele erau tarifate prin lege în ceea ce priveşte valoarea lor (de exemplu, recunoaşterea faptei era considerată regina probei şi pentru a o obţine se recurgea la tortură, motiv pentru care E. Ferri aprecia că rezistenţa individului la recunoaş¬tere depindea de rezistenţa lui fizică), o dată cu principiile de drept elaborate de C. Beccaria (de altfel, prevăzute încă în dreptul canonic, când Sf. Pavel spunea că „unde nu e lege, nu este nici încălcare de lege”, şi în dreptul roman, unde se stipula că acolo unde nu există lege, nu există nici pedeapsă), se dă juristului libertatea de a evalua valoarea probelor în raport cu forţa lor probantă, astfel că, astăzi, apelul la probe, inclusiv ştiinţifice, este neîngrădit prin lege, totul trebuind să concure la formarea convingerii intime în luarea unei decizii judiciare. În acest cadru juridic, proba medico legală a fost din ce în ce mai intens solicitată, încât, în prezent, s a ajuns la constatarea silogistică potrivit căreia:

– justiţia se bazează pe adevăr;

– proba cu coeficientul maxim de adevăr este proba ştiinţifică;

– deci justiţia se bazează pe probe ştiinţifice.

Probele ştiinţifice garantează aşadar la maximum adevărul judiciar, de unde şi apelul nelimitat la acest tip de probe, mai ales în probleme judiciare privind viaţa şi sănătatea omului, dar şi ori de câte ori omul devine subiect al unui raport juridic.

b) în raport cu evoluţia ştiinţelor medicale şi a descoperirilor din medicină care au mers, de exemplu, de la simpla constatare a unei plăgi ca fiind mortală (dintre cele 22 de plăgi de pe corpul lui Cezar s a spus că doar una era letală, cea dintre coastele 1 – 2) până la identificarea absolută a unei persoane prin stabilirea codului său genetic (amprenta genetică).

Medicina legală se ocupă cu furnizarea de probe care atestă anumite aspecte asupra prejudiciului adus sănătăţii persoanelor sau se ocupă cu determinarea cauzelor morţii. Este o ramură auxiliară a justiţiei şi o disciplină din ramura dreptului Se ocupă de analiza subiectului infracţiunii ( de ex. , la subiectul activ , de expertiza psihiatrică ) , al obiectului infracţiunii ( de ex. , in dreptul civil, la stabilirea discernământului unui minor )

În esenţă, proba medico-legală este una ştiinţifică, în majoritatea cazurilor, de certă concludentă şi pertinenţă dacă:

- sunt utilizate toate mijloacele adecvate scopului(obiectivului expertizei);

- este efectuată în timp util;

- concluzia este demonstrată, nu afirmată;

- concluzia este verificată în raport cu circumstanţele faptei analizate;

- s-a ţinut cont de eroarea aleatorie a instrumentelor utilizate în culegerea datelor;

- s-a dat dovadă de prudenţă atunci când faptele medicale sunt interpretabile (nu permit afirmaţii certe) sau când ştiinţa nu dispune de o explicaţie a fenomenului.

În această evoluţie, prevederi medico legale găsim începând de la Codul lui Hammurabi, la Digestele lui Iustinian etc., până la legislaţiile moderne de astăzi.

Momente deosebite în această evoluţie sunt:

– culegerea de probe medico legale din China anilor 1200, intitulată Cum se spală nedreptatea;

– activitatea lui Paul Zachias şi a lui Ambroise Paré din epoca Renaşterii, care

au considerat bolnavul mintal stăpânit de o suferinţă biologică, şi nu de demoni şi prin care s a afirmat că „judecătorul judecă după ceea ce oferă probele medico¬ legale”;

– înfiinţarea în timpurile moderne a Asociaţiei Internaţionale de Ştiinţe Forensice (ştiinţe juridice), care se ocupă de preluarea juridică, cu valoare de adevăr ştiinţific, a descoperirilor ştiinţifice şi, astfel, de aplicarea lor în administrarea justiţiei.

Medicina legală a devenit un important factor de progres social ce a confirmat adevărul biblic conform căruia „nu este nimic acoperit care să nu fie descoperit, nimic tăinuit să nu poată fi cunoscut şi să nu vină la lumină” şi a înlăturat mitul crimei perfecte.

Medicina legală este o activitate cu o largă bază socială, sarcina sa ca auxiliar al justiţiei fiind aceea de a contribui la progresul relaţiilor sociale. În lupta ei pe cale ştiinţifică cu violenţa, obtuzitatea şi ignoranţa, medicina legală este o revanşă pe care ştiinţa o dă unor atare nonvalori, în scopul afirmării binelui, adevărului şi frumosului. Prin ineditul activităţii sale, medicina stimulează permanent inteligenţa şi curiozitatea ştiinţifică în efortul său de „îngrădire a răutăţii reciproce”, cum spunea Eminescu, şi prin administrarea corectă a justiţiei, graţie unor expertize compe¬tente şi oneste, contri¬buind, în final, la progresul relaţiilor sociale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Cadrul Legislativ al Activitatii si Structura Retelei de Medicina Legala din Romania.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ BUCUREŞTI MASTER : PROBAŢIUNEA ÎN PROCESUL PENAL