Cadrul Reglementativ al Dreptului Salariatului de a Beneficia de Concediu

Capitolul I

Contractul individual de munca-temei al aparitiei

raportului juridic de munca

1.1. Definitie si reglementare

Dreptul la munca este unul din drepturile fundamentale ale omului a carui exercitare este asigurata deopotriva prin instrumente internationale elaborate în cadrul Natiunilor Unite si de instrumente elaborate sub auspiciile Organizatiei Internationale a Muncii. Munca reprezinta activitatea umana specifica, fizica si/sau intelectuala, prin care oamenii utilizeaza aptitudini personale în vederea satisfacerii necesitaatilor lor.

Raporturile juridice de munca sunt acele relatii sociale reglementate prin lege, ce iau nastere între o persoana fizica, pe de o parte si o persoana juridica sau persoana fizica, pe de alta parte, ca urmare a prestarii unei anumite munci de catre prima persoana în folosul celei de a doua, care, la rândul ei, se obliga sa o remunereze si sa creeze conditiile necesare prestarii acelei munci. Raporturile juridice individuale de munca, s-a considerat în literatura juridica, se prezinta sub doua forme: tipice si atipice .

Formele tipice sunt, în primul rând, cele fundamentate pe contractul individual de munca. De altfel, dreptul muncii are ca obiect specific raportul juridic izvorât din acest contract. Tot forme tipice dar apartinând unor alte ramuri de drept sunt considerate raporturile juridice de munca ce privesc militarii-cadre permanente, membrii cooperativelor mestesugaresti, precum si ai societatilor agricole.

Formele atipice sunt cele fundamentate pe contractul de ucenicie , precum si pe cele ce privesc pe membrii barourilor de avocati.

În opinia autorului E. Cristoforeanu , expresia „contract de munca” a aparut pe la finele secolului XIX, în legile care s-au ocupat de reglementarea raporturilor dintre patron si salariat.

Contractul individual de munca constituie forma clasica a raportului juridic de munca, detinând o pozitie preeminenta fata de celelalte forme, tipice, dar apartinând altor ramuri de drept, sau atipice ale raportului mentionat.

Autorul O. Ionescu considera întemeiat ca conceptia contractului individual de munca prezinta o serie de particularitati, ce se datoreaza faptului ca „în centrul legislatiei muncii sta ideea de personalitate a muncitorului”. Suplimentar autorul în cauza a mentionat ca „însusi contractul individual de munca trebuie conceput pe o alta baza: el nu se mai raporteaza la „bunuri”, ci mai mult decît în orice alt contract elementul personalitatii umane formeaza însasi structura sa”.

Aceasta idee se manifesta în contractul individual de munca din trei puncte de vedere deosebite:

1) prin existenta libertatii si a deplinei egalitati a celor doi contractanti;

2) prin raportul de „dependenta” speciala a celui care s-a angajat si de „drept de conducere” a celui care a angajat, raporturi care însa trebuie sa ia nastere ca avînd în vedere persoane si nu lucruri;

3) masuri de protectie pentru muncitori instituite de autoritatea publica”.

Prin intermediul contractului individual de munca se realizeaza o îmbinare armonioasa a intereselor personale, ale fiecarui salariat, cu interesele unitatii (întreprinderii, institutiei, organizatiei) în care lucreaza si, în final, cu interesele generale ale întregii societatii.

Pe baza unor astfel de contracte, caracterizate prin faptul ca una din parti, care este întotdeauna persoana fizica, se obliga sa depuna forta sa de munca în folosul celeilalte parti, persoana juridica sau persoana juridica, care îsi asuma, la rândul sau, obligatia de a crea conditii corespunzatoare pentru prestarea muncii si de a o remunera, îsi desfasoara activitatea marea majoritate a personalului, cel încadrat în societati comerciale, regii autonome, alte persoane juridice sau fizice.