Căile Extraordinare de Atac în Procesul Penal

Căile extraordinare de atac în procesul penal

Căile de atac sunt mijloace prevăzute de lege prin care Ministerul Public si persoanele îndrituite promovează un control judecătoresc, in cadrul caruia se verifică hotărârile judecătoreşti penale, in vederea desfiinţării acelei hotărâri care cuprinde erori de fapt şi de drept şi înlocuirea lor cu hotărâri conforme cu legea şi adevărul.

Instituirea căilor de atac decurge din necesitatea de a se controla activitatea desfăşurată de instanţele judecătoreşti, deoarece in cazul in care aceasta nu corespunde legii şi adevărului, adduce grave prejudicii unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor, cu implicaţii negative şi asupra societăţii.

Hotărârile definitive sunt prezumate a reflecta adevarul, căpătând autoritate de lucru judecat, aspect ce dă stabilitate acestora. Potrivit opiniei autorului Nicu Jidovu, in lucrarea intitulată Drept procesual penal , autoritatea de lucru judecat impiedică atacarea pe căi ordinare a hotărârilor judecătoreşti, insă cu toate acestea , datorită apariţiilor anumitor situaţii din care reise caracterul nelegal sau greşit al unor hotărâri definitive, se impune cu necessitate trecerea cauzei printr-o nouă procedură judiciară pentru a le îndrepta. Astfel, au apărut căile de atac extraordinare , ca remediu procedural, care aduc atingere stabilităţii hotărârilor definitive, însă principiul alfării adevărului trece înaintea puterii lucrului judecat.

Potrivit opiniei autorului Grigore Gh.Theodoru în lucrarea sa Tratat de Drept procesual penal , activitatea desfăşurată în ciclul ordinar al procesului penal, dacă a fost legală şi temeinică, trebuie să se finalizeze cu propunerea unei hotărâri penale definitive în care faptele reţinute exprimă adevărul, iar legea penală a fost aplicată corect.

În lucrarea lui Grigore Theodoru, cât şi în lucrarea lui Nicu Jidovu sunt prezentate caracteristicile căilor de atac extraordinare prin comparaţie cu cele ordinare. Prezentarea făcuta de Grigore Theodoru este una realizată prin comparaţia cu aceste căi de atac ordinare, spre deosebire de cea de-a doua lucrare, în care aceste caracteristici sunt

prezentate in paralel, pe de o parte asemănările şi pe cealaltă deosebirile dintre căile de atac extraordinare si cele ordinare.

Spre deosebire de căile de atac ordinare, care se exercită numai împotriva hotărârilor penale nedefinitive, pronunţate de prima instanţă sau de instanţa de apel, căile de atac extraordinare se exercită numai împotriva hotărârilor care au rămas definitive. Cât timp o hotărâre nu este definitivă şi poate fi atacată cu o cale de atac ordinară, nu se poate interveni cu o cale de atac extraordinară. Aşadar, aptitudinea de a folosi o cale de atac ordinară exclude aptitudinea de a se recurge la o cale de atac extraordinară.

Contestaţia în anulare

Instituţia ca atare, a funcţionat în condiţiile Codului din 1864, prin intermediul suplimentului analogic, având ca bază normele din Codul de procedură penală. Natura juridică a contestaţiei în anulare are un carater mixt. Aceasta reiese din faptul ca se urmăreşte defiinţarea hotărârii definitive contestate, pe motiv de îndeplinire a unor acte procedurale nelegale.

Codul de procedură penală precizează, în art.386 cazurile de contestaţie în anulare. Legiutorul a prestabilit aceste cazuri de contestaţie in anulare, în afara acestora neadmiţându-se alte situaţii de incidenţă a acestei căi extraordinare de atac. Această părere este susţinută de autori precum Nicu Jidovu .

- Este permisă folosirea contestaţiei în anulare, în cazul în care persoana nu a fost legal citată pentru termenul la care s-a judecat recursul de către instanţa de recurs. Este evident că se poate invoca acest motiv, în primul rând când persoana nu a fost legal citată, dar şi ori de câte ori citarea prezintă un viciu de procedură (indicarea greşită a numelui sau a calităţii, a adresei sau a datei judecăţii, etc.).