Calomnia prin Presă

Consideraţii generale

Demnitatea persoanei este un obiect al ocrotirii penale. Conceptul de demnitate poate fi privit din două puncte de vedere: subiectiv (individual), în raport cu fiecare persoană, şi obiectiv (social), în raport cu relaţiile pe care o persoană le stabileşte cu celălalte persoane .

Subiectiv, demnitatea apare ca un sentiment propriu de preţuire morală, intim legat de conştiinţa fiecărui om. Este un sentiment nutrit de convingerea că însuşirile sale sunt reale, ceea ce ăl face nu doar să se respecte pe sine, dar şi să tindă a-şi conserva imaginea sa morală şi să pretindă a-i fi respectată.

Sub aspect obiectiv, demnitatea constă în aprecierea morală pe care alţii o dau unei persoane, părerea pe care ei şi-o formează despre profilul său moral, determinată obiectiv de calităţile, însuşirile morale, comportarea, meritele acesteia, consideraţia şi respectul celor din jur.

Orice acţiune, din partea oricărei persoane care ar avea ca efect jignirea sentimentului de onoare sau schimbarea în rău a dimensiunii stimei ce se cuvine unei persoane constituie o atingere a personalităţii morale a omului; pentru a reacţiona împotriva acestui rău şi pentru a-l preveni, legea a incriminat ca fapte penale toate acele acţiuni sau inacţiuni prin care s-ar da loc unei astfel de atingeri, ocrotind în acelaşi timp, atât intereseul persoanelor, cât şi interesul societăţii.

Infracţiuni contra demnităţii persoanei se pot comite şi prin presă sau, altfel spus, publicarea în presă poate constitui unul din mijloacele de săvârşire a acestor infracţiuni.

Ne putem întreba dacă este sau nu necesar ca, atunci când sunt săvârşite prin presă, infracţiunile contra demnităţii să fie altfel sancţionate decât atunci când sunt comise prin alte mijloace de exprimare. Există astăzi numeroase legislaţii cu privire la presă, unele cu caracter coercitiv, altele permisive. Legislaţiile permisive sunt acelea care tind să dezvolte şi să sprijine dreptul cetăţenilor, consfinţit prin constituţie, la libera exprimare şi libera informare. Legislaţiile coercitive sunt, dimpotrivă, acelea care tind să obstaculeze aceste drepturi constituţionale ale cetăţenilor, stabilind domenii şi practici de restrângere a accesului la informaţii şi de sancţionare a opiniilor .

Libertatea constituie o ispită care îi poate face pe unii să depăşească limitele exerciţiului corect al acesteia. Libertatea presei, înţeleasă uneori ca dreptul de a scrie orice şi despre oricine, poate duce la abordarea unor subiecte cu caracter imoral, mergând până la pornografie şi, de asemenea, la publicarea unor materiale în care unele persoane să fie împroşcate cu noroi, într-un mod lipsit de scrupule şi într-un limbaj indecent sau vulgar .

Analizând cele patru forme ale răspunderii juridice vom putea vedea care e răspunderea juridică a jurnalistului. Din orice tratat elementar de drept se poate afla că răspunderea juridică poate fi penală, civilă, administrativă sau disciplinară.

Răspunderea penală se referă la fapte ce afectează societatea în ansamblul ei. Răspunderea penală e personală şi limitată. Ea vizează numai persoana autorului faptei ilicite şi are în vedere numai fapta comisă. Caracterul personal al răspunderii presonale arată că pot fi incriminate doar persoanele fizice, nu şi cele juridice. Faptele de natură penală care pot fi comise în special prin intermendiul presei sunt: propaganda cu caracter fascist, ameninţarea, şantajul, insulta, calomnia, ofensa adusă autorităţii, ultrajul, traficul de influenţă, propaganda naţional-şovină .

Răspunderea civilă intervine atunci când faptele unei persoane juridice aduc altuia un prejudiciu. Prejudiciul poate consta în violarea unui drept subiectiv garantat de lege sau în neexecutarea unei obligaţii asumate printr-o convenţie legală. Răspunderea civilă poate fi de doouă feluri: delictuală (intervine atunci când există o faptă ilicită, dar între autor şi cel vătămat nu există o convenţie legală) şi contractuală (presupune o convenţie între părţi iar fapta ilicită constă în încălcarea obligaţiilor asumate prin contract). Caracteristic pentru răspunderea civilă e faptul că ea intervine numai atunci când cel prejudiciat reclamă o încălcare a dreptului său, apelând la forţa de constrângere a statului.

Răspunderea administrativă intervine atunci când se înregistrează o contravenţie. Contravenţia e un fapt ilicit cu grad de pericol social mai redus decât infracţiunea. Pentru mass-media e importantă, de exemplu, prevederea existentă în Legea electorală, prevedere care interzice publicarea de reclamă electorală în cele două zile ce precede alegerile. Încălcarea acestei reglementări constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Răspunderea disciplinară ţine de dreptul muncii şi intervine în raporturile dintre jurnalişti sau personalul redacţional ce nu are calitatea de ziarist, pe de o parte, şi angajator, de cealaltă parte. E vorba de un ansamblu de norme şi reguli de presă a căror încălcare duce la sancţionarea disciplinară a persoanelor încadrate în redacţia respectivă. Normele şi regulile privind disciplina redacţională sunt cuprinse în contractele de muncă individuale şi colective, în regulamentele de funcţionare sau de ordine interioară, precum şi în codurile deontologice sau reglementările de altă natură adoptate de redacţie sau de organizaţiile profesionale la care jurnaliştii au aderat.