Cambia

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Cambia.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

1. Notiuni
2. Trăsăturile cambiei
3. Functiile cambiei
4. Conditii de validare a cambiei
5. Transmiterea cambiei
6. Plata cambiei

Extras din document

1.Notiuni

Cambia este înscrisul care cuprinde ordinul dat de o persoana numită trăgator, unei alte persoane, numită tras de a plăti unei terte persoane, numită beneficiar, la scadentă sau la ordinul acesteia o sumă de bani stabilită.

În operatiunea cambială participă trei persoane:

- trăgătorul, creditorul sau expeditorul care emite titlul

- trasul, debitorul sau importatorul căruia îi este adresat ordinul sau mandatul de a plăti o anumită sumă

- beneficiarul sau terta persoană către sau la ordinul căreia se face plata

Creanta trăgătorului către tras reprezinta o viziunea sau acoperirea cambiei, iar creanta beneficiarului contra trăgătorului, valoarea furnizată.

2.Trăsăturile cambiei

- In primul rând cambia este un titlu de credit , plata cambiei fiind făcută, de regulă, la scadentă. Până în momentul scadentei, executarea obligatiei de plată se amână, realizandu-se, astfel, o operatie de creditare.

- In al doilea rând, cambia este un titlu de credit formal si complet, in sensul că atât drepturile, cât si obligatiile- în totalitatea lor- rezulta din mentiunile înscrise în cambie.

- In al treilea rând, cambia este un titlu de creditare care creeaza obligatii neconditionale, în sensul că obligatiile cambiei nu pot fi afectate de o conditie indiferent de natura ei ;în cazul stipularii unei conditii, cambia va fi lovita de nulitate absoluta.

- In al patrulea rând, cambia este un titlu de credit abstract, obligatiile decurgând din cambie fiind independente de raporturile juridice fundamentale (cauza juridica) care au stat la baza emiterii ei (ex: contractul de vânzare-cumpărare si de împrumut).

- In al cincelea rând, cambia contine un ordin asa încât se transmite printr-o procedura speciala, respectiv prin “gir”

3.Functiile cambiei

Cambia îndeplineste urmatoarele functii¹:

a) instrument de schimb valutar;

b) titlu de credit. Plata cambiei nu se face imediat, ci la scadenta sau la vedere, motiv pentru care cambia amâna în timp plata datoriei si , ca atare, este titlu de credit. Se admite ca plata sa se facă imediat prin operatiunea numită “scont”. Beneficiarul sau dobânditorul cambiei poate remite cambia unei bănci care va achita suma arătată în cambie. Până la scadenta, banca va calcula si va retine echivalentul dobânzilor ce i se cuvin pentru faptul că a achitat imediat suma de bani arătată în cambie.

c) instrument de plată. Trăgătorul are posibilitatea să achite datoria pe care o are fată de creditorul său prin tragerea unei cambii asupra unui debitor propus în favoarea creditorului care devine beneficiarul cambiei.

- ¹.D. Gălăsescu-Pyk, “Cambia si biletul de ordin”,vol II,Buc,pag 41-42;T.R. Popescu,op.cit., pag 428.

4.Conditiile de validare a cambiei

- Conditii de fond-cambia este un act juridic;

- Conditii de forma-cambia se întocmeste în formă scrisă;

- Elemente sau mentiuni obligatorii ale cambiei:

-Denumire de cambia

Potrivit Legii nr.58/1934, înscrisul cambial trebuie să contină denumirea de “cambie” ceea ce înseamnă că orice mentiune adică “trată” sau “polită” nu poatr fi folosită pentru indicarea cambiei.

-Ordinul neconditionat de plata a unei sume de bani determinate

Ordinul de trăgător (emitentul cambiei) trasului trebuie să fie pur si simplu si nicidecum afectat de o conditie indiferent de natura ei. “Ordinul de plată” se exprima,de regula, prin cuvinte “veti plăti”, “plătiti” sau “autorizati să plătiti”. Suma de bani care se va plăti trebuie să fie determinată în moneda de plată si să se facă mentiunea în cifre si litere. In caz de neconcordantă va avea prioritate mentiunea în litere.

-Numele trasului

Trasul , cel care va face plata cambiei, poate fi o persoana fizica sau o persoana juridica, arătându-se numele sau denumirea (ori numele comercial) acesteia. Poate fi indicat ca tras însusi trăgătorul. De asemenea, pot fi indicate mai multe persoane care să facă plata, situatie în care aceste persoane pot să răspundă în mod similar. Trasul indicat va face plata numai după acceptarea de către el a cambiei.

-Indicarea termenului de plată (scadenta)

Cambia trebuie să contină indicarea scadentei sau a termenului la care se va plati cambia. Scadenta trebuie să fie certă (adică să se mentioneze ziua sau termenul limită la care se va face plata).

-Indicarea locului plătii cambiei

Cambia trebuie să prevadă locul unde se va face plata cambiei indicându-se numai localitatea si nicidecum domiciliul ori sediul debitorului.

-Numele acelui căruia sau la ordinul căruia se va face plata

Cambia trebuie să contină numele beneficiarului, adică a persoanei căreia sau la ordinul căreia se va face plata.

-Data si locul emiterii cambiei

Data emiterii cambiei înseamnă că trebuie să se indice ziua, luna si anul emiterii ei. Locul emiterii cambiei înseamnă că trebuie să se indice localitatea unde a fost emisă cambia.

-Semnătura trăgătorului

Trăgătorul este obligat să semneze cambia, indicându-se numele, prenumele, respectiv denumirea (firma). Semnătura trebuie să fie autografă.

5.Transmiterea cambiei

A. Cambia se transmite prin gir.

- GIRUL

Girul este “un act juridic prin care posesorul cambiei numit girant, transmite altei persoane, numita giratar, printr-o declaratie scrisa si semnata pe titlu si prin predarea titlului, toate drepturile izvorând din titlul respectiv”.²

- NOTIUNE

Girul este o mentiune facuta pe spatele titlului cu privire la numele dobânditorului si contine ordinul de plata adresat trasului sau emitentului de către posesorul cambiei de a se face aceluia (în mâinile) căruia i s-a transmis cambia. Persoana care transmite titlul (cambia) este denumita “girant” , iar aceea care primeste poarta denumirea de “giratar”. Cambia circula de la o persoana la alta prin ordinul scris mentionat pe dosul titlului sau pe un înscris separat (allonge) document numit “ordin-gir” sau andosament.

- FUNCTIILE GIRULUI

Principala functie a girului este aceea de transmitere a cambiei, deci giratarul dobândeste proprietatea asupra cambiei. Prin gir se transmit toate garantiile constituie în vederea “asigurării” plătii cambiei, respectiv: gajul, ipoteca si privilegiile.

Dacă în cambia se figureaza clauza “nu la ordin” , cambia nu se va transmite prin gir , ci prin cesiune de creanta, potrivit dispozitiilor din Codul Civil.

- COMPARATIE INTRE GIR SI CESIUNE DE CREANTA

Asemănări

Atât girul cât si cesiunea de creanta au ca efect transmiterea dreptului patrimonial asupra sumei (valorii) de la o persoana girant-cedent către giratar-cesionar si celelalte garantii ale dreptului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Cambia.doc