Camera de Comerț, Industrie, Artizanat și Agricultură din Milano

Asocierea întreprinzătorilor, în special a producătorilor, din Peninsula Italică în vederea promovării intereselor acestora, s-a realizat în principal la nivel local, şi a dat naştere la nenumărate bresle provinciale şi regionale extrem de puternice şi influente, din Evul Mediu până în prezent. Acele asociaţii aveau statut propriu şi deţineau puteri de reglementare, de control şi jurisdicţionale asupra pieţei respective, dobândind o certă putere publică . O dată cu Statul Modern şi cu Unificarea Italiei, s-a urmărit o intervenţie mai sistematică asupra economiei, astfel că s-au creat primele Camere de Comerţ, care nu numai că promovau interesele comercianţilor, dar reprezentau şi un veritabil propulsor al activităţii economice. Cu timpul, în sarcina lor au fost instituite diverse activităţi admistrative, astfel că şi-au pierdut mare parte din natura lor juridică privată aşa cum era prevăzută în legea Camerelor de Comerţ din 1862. Reforma autoimpusă a Camerelor din anii `70 a condus la o politică de identificare cu interesele comercianţilor, şi la decizia de a nu mai juca doar un rol de instrument al Statului, ci mai degrabă de a asigura o interfaţă între întreprinzători şi Admistraţia Publică. Pe această linie de gândire este adoptată Legea nr. 580 din 1993 de reorganizare a Camerelor de Comerţ, la presiunea Uniunii Camerelor de Comerţ din Italia (Unioncamere, asociaţie a Camerelor cu personalitate juridică, înfiinţată în 1901 prin statut, aprobat în 1912 prin decret ministerial ).

Potrivit art. 1 din Legea nr. 580/ 1993 , care reprezintă şi în prezent baza normativă a Camerelor de Comerţ, Industrie, Artizanat şi Agricultură, la care ne vom referi pe scurt cu denumirea de Camere de Comerţ, camerele sunt „entităţi autonome de drept public care desfăşoară, în circumscripţia teritorială de competenţă, funcţii de interes general pentru sistemul întreprinderilor asigurându-le dezvoltarea în mediul economic local”( trad. n.). Acestea au sediul în reşedinţele de provincii şi, de regulă, competenţa lor teritorială coincide cu provincia respectivă. Administraţia publică este ţinută să respecte autonomia funcţională a entităţilor autonome şi să nu intervină în domeniu decât în baza principiului subsidiarităţii orizontale în desfăşurarea activităţilor de interes general, potrivit art. 118 din Constituţia Italiei, modificat în 2005.

Potrivit art. 2, Camerele asigură o funcţie de suport şi de promovare a intereselor generale ale întreprinderilor şi exercită o serie de atribuţii administrative şi economice referitoare la acestea, delegate de către Stat sau de către regiuni sau atribuite prin convenţii internaţionale. Pentru a-şi atinge scopurile, Camerele realizează, promovează şi gestionează structuri şi infrastructuri de interes economic general la nivel local, regional şi naţional, fiind abilitate să se asocieze cu alte subiecte juridice de drept public sau privat, potrivit codului civil, inclusiv să constituie întreprinderi speciale de drept privat. Intre altele, pot să promoveze constituirea de comisii arbitrale şi de conciliere între întreprinderi şi între acestea şi consumatori sau utilizatori; pot concepe şi promova contracte- tip pentru întreprinderi, asociaţiile lor şi asociaţiile pentru promovarea intereselor consumatorior şi utilizatorilor; pot promova forme de control asupra prezenţei clauzelor neechitabile în contracte. Camerele de Comert se pot constitui parte civilă în delictele împotriva economiei publice, industriei şi comerţului; pot de asemenea să introducă acţiune pentru reprimarea concurenţei neloiale potrivit art. 2601 C. civ. Pot să formuleze păreri şi propuneri adresate Administraţiei Publice pe chestiuni care vizează activitatea comercianţilor în limita competenţei lor teritoriale.

In timp, Camerele au dobândit şi alte atribuţii dintre care amintim: sunt desemnate singurele autorităţi italiene care pot elibera documentele tahografice pentru maşini (2003, implementând un Regulament al Consiliului UE referitor la obligaţia utilizării de tahografe digitale pe unele vehicule destinate transportului de mărfuri sau persoane), iar centrele tehnice care le produc trebuie să fie autorizate de către Camere(2006); în Registrul naţional al întreprinderilor, gestionat de Camere, trebuie evidenţiate într-o secţiune specială societăţile care efectuează operţiuni de gestionare a deşeurilor, în care trebuie să se înscrie şi societăţile europene şi extraeuropene care recuperează materiale feroase şi neferoase vechi (2004); şi aici se pot depune pe cale electronică, cererile de brevete, mărci, modele sau desene, începând cu 1 iunie 2006. Camerele au oferit suport Administraţiei publice locale în demersul lor de informatizare, asigurându-le acces la reţeaua informatică proprie.

Legea asigură Camerelor puterea de a adopta statute proprii privind organizarea acestora, funcţionarea organelor, compunerea organelor cu anumite excepţii, precum şi modalităţile de participare. Statutul se adoptă prin votul majorităţii absolute a membrilor Consiliului şi nu se mai aprobă prin decret al Ministrului Industriei, Comerţului şi Artizanatului, fiind abrogate în 1998 actele de control asupra statutului din partea Statului. Controlul şi supravegherea sistemului cameral, precum şi a Registrului întreprinderilor, revine Ministrului pentru activităţi productive, dar s-au abrogat dispoziţiile de control asupra bugetului Camerelor, asupra constituirii de întreprinderi speciale sau de uniuni regionale, interregionale ale Camerelor sau de centre ale acestora în afara ţării, întărind autonomia patrimonială şi financiară a Camerelor. Tot în 1998, printr-o modificare a art.5 al Legii nr. 580/ 93, revine Regiunilor atribuţia de control a Consiliului Camerelor în cazul lipsei constituirii sau funcţionării, precum şi în caz de dizolvare ( pentru violarea gravă şi persistentă a legii, pentru cazul în care nu poate fi asigurată o funcţionare normală etc.), cu excepţia dizolvării pentru motive grave de ordine publică, de competenţa Statului.

Potrivit art. 6 şi 7 din lege, Camerele de Comerţ se pot asocia la nivel regional, respectiv la nivel naţional, formând entităţi cu statut propriu şi la care Camerele membre trebuie să cotizeze cu o cotă-parte din încasările proprii.

Cap.II al legii instituie în atribuţiile Camerelor de Comerţ gestiunea electronică şi pe suport cartografic a Registrului întreprinderilor, prin intermediul unui oficiu special, în condiţii şi cu obligaţii specifice ( de acces la baza de date, de transparenţă, de eficienţă operaţională etc.).

Cap.III este dedicat organelor Camerelor de Comerţ: Consiliul, Adunarea, Preşedintele şi Colegiul revizorilor contabili. Consiliul este compus dintr-un număr de consilieri prestabilit în funcţie de numărul întreprinderilor înscrise, potrivit art. 10, repartizaţi pe sectoarele economice reprezentative în teritoriul respectiv, potrivit Statutului, cu reprezentare autonomă a micilor întreprinderi şi a societăţilor cooperative, plus un reprezentant al asociaţiei sindicale şi unul al asociaţiei consumatorilor şi utilizatorilor, majoritare în teritoriul respectiv. Durata mandatului coincide cu cea a autorităţilor locale. Consiliul deliberează statutul; alege Preşedintele şi pe membrii Adunării dintre membrii săi, şi numeşte revizorii de conturi; deliberează asupra bugetului. Adunarea reprezintă organul executiv al Camerei de Comerţ, fiind compusă din Preşedinte şi cel puţin 5 membri, dar nu mai mult de o treime din numărul consilierilor. Preşedintele reprezintă Camera, convoacă şi prezidează şedinţele Consiliului şi ale Adunării, iar în caz de paritate de voturi asupra unei chestiuni, decizia finală aparţine Preşedintelui.