Caracterele Juridice ale Transmiterii Mostenirii

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Caracterele Juridice ale Transmiterii Mostenirii.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Radu Dinca

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

1.1. Enumerare. După cum rezultă din definiţia dată moştenirii - transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă - ea are anumite particularităţi care o deosebesc de celelalte moduri de transmitere a drepturilor şi obligaţiilor, cunoscute dreptului civil.

Astfel, având loc numai la moartea unei persoane fizice, moştenirea este o transmisiune pentru cauză de moarte şi, fiindcă se referă la patrimoniul persoanei decedate, iar nu la drepturile şi obligaţiile ei privite izolat, această transmisiune are caracter universal. Pe de altă parte, deşi patrimoniul unei persoane fizice este divizibil în mai multe mase de drepturi şi obligaţii, în cadrul transmisiunii moştenirii el este privit ca fiind, în principiu, unitar (putându-se transmite după aceleaşi norme juridice) şi indivizibil.

1.2. Transmiterea moştenirii este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa) întrucât se produce numai în urma şi prin efectul morţii fizic constatate sau judecătoreşte declarate a unei persoane fizice (viventis hereditas non datur). Prin urmare, normele dreptului succesoral nu pot fi aplicate actelor de transmisiune între vii (inter vivos) guvernate de dreptul obligaţional şi nici în cazul încetării existenţei unei persoane juridice, chiar dacă, în cazul încetării existenţei unei persoane juridice operează o transmisiune universală sau cu titlu universal, încetarea existenţei persoanelor juridice (şi efectele ei) fiind reglementată prin acte normative speciale (de exemplu, Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice, Legea societăţilor comerciale nr.31/1990, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei).

Precizăm însă, că normele care guvernează transmisiunea succesorală sunt, în principiu, aplicabile şi persoanelor juridice ori statului, în cazurile şi în măsura în care ei se prezintă în calitate de dobânditori ai patrimoniului sau ai unor bunuri din patrimoniul persoanei fizice decedate.

1.3. Transmiterea moştenirii este o transmisiune universală întrucât are ca obiect patrimoniul persoanei fizice decedate, ca universalitate juridică, adică totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică şi care au aparţinut defunctului.

Drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale, în principiu, nu se transmit prin moştenire. Tot astfel nu se transmit prin moştenire:

- drepturile patrimoniale care se sting la moartea titularului lor întrucât au caracter viager sau sunt contractate ori născute ex lege intuitu personae (cum ar fi dreptul de uzufruct, uz sau abitaţie, o creanţă de întreţinere sau de rentă viageră, dreptul de folosinţă locativă, dreptul la pensie) ori din alte cauze (de exemplu, moartea celui care lasă moştenirea a operat ca o condiţie rezolutorie sau ca un termen incert extinctiv) şi

obligaţiile patrimoniale legate de o calitate personală a defunctului (de exemplu, obligaţia de întreţinere prevăzută de lege în consideraţia calităţii personale a defunctului, nu şi obligaţia de întreţinere asumată de de cuius printr-un contract de întreţinere) şi cele născute din contracte încheiate intuitu personae (de exemplu, obligaţiile antreprenorului - art.1485 C.civ.)

Prin caracterul universal al transmisiunii moştenirii se explică deosebirile faţă de transmisiunile prin acte între vii.

a) Astfel, transmisiunea prin acte între vii, în sistemul dreptului nostru civil, nu poate avea ca obiect obligaţii, ci numai drepturi, Codul civil necunoscând transmiterea de datorie. În schimb, în cadrul transmisiunii succesorale trec asupra moştenitorilor sau legatarilor universali sau cu titlu universal nu numai drepturile, dar şi obligaţiile defunctului, fiindcă această transmisiune are ca obiect nu drepturi şi obligaţii privite izolat (ut singuli), ci patrimoniul defunctului ca universalitate juridică, iar, în acest cadru, drepturile defunctului nu pot fi despărţite de obligaţiile pe care le-a avut.

b) Pe de altă parte, în dreptul nostru, transmisiunea prin acte între vii nu poate avea ca obiect un patrimoniu. Din acest motiv, cât timp titularul trăieşte patrimoniul lui nu poate fi transmis asupra altei persoane, actele încheiate de titular putând avea ca obiect numai drepturi privite izolat. În schimb, după moarte, încetând personalitatea titularului, devine posibilă, şi chiar necesară, transmiterea patrimoniului defunctului asupra unei sau unor persoane în fiinţă.

Precizăm că, dacă un moştenitor universal sau cu titlu universal vinde drepturile sale succesorale (art.1399-1401 C.civ.), contractul va avea ca obiect dreptul de moştenire privit izolat (ut singuli), deşi acest drept poartă asupra unei universalităţi (dacă există un singur moştenitor sau legatar) sau asupra unei cote-părţi indivize asupra universalităţii (dacă sunt mai mulţi moştenitori ori legatari). Deci obiectul înstrăinării nu este patrimoniul vânzătorului, ci o masă de bunuri din acest patrimoniu, dar individualizat prin raportare la dreptul de moştenire al vânzătorului privit izolat. Şi fiindcă această înstrăinare are ca obiect o universalitate sau o cotă-parte indiviză asupra universalităţii, legatarul cu titlu particular nu poate fi vânzătorul unui drept succesoral (ci numai al dreptului - real sau de creanţă - care formează obiectul legatului cu titlu particular).

Deoarece obiectul înstrăinării este o universalitate, ea implică o transmisiune nu numai de drepturi, dar şi de obligaţii. Este o derogare (art.1401 C.civ.) de la regula potrivit căreia transmisiunile între vii nu pot avea ca obiect obligaţii. Însă transmisiunea datoriilor va fi producătoare de efecte numai între părţile contractante, nu şi faţă de terţi. Creditorii moştenirii vor putea urmări pentru realizarea creanţelor lor pe vânzător (moştenitor). Este o consecinţă ce decurge din nerecunoaşterea de către Codul civil a cesiunii (transmiterii) de datorie.

c) Transmisiunea moştenirii se deosebeşte de transmisiunea prin acte între vii şi prin faptul că drepturile dobândite de succesorii în drepturi mortis causa sunt opozabile terţilor fără îndeplinirea for¬malităţilor prevăzute de lege pentru transmisiunile prin acte între vii. Astfel, drepturile reale dobândite sunt opozabile terţilor independent de efectuarea formelor de publicitate imobiliară

Iar pentru dobândirea creanţelor nu este necesară respectarea formalităţilor prevăzute de lege pentru cesiunea de creanţe. Aceste deosebiri se explică tot prin caracterul universal al transmisiunii moştenirii, adică prin faptul că drepturile nu sunt privite în mod izolat, ci ca părţi componente ale patrimoniului defunctului. În schimb, în cazul vânzării drepturilor succesorale (vânzării unei moşteniri), pentru opozabilitatea faţă de terţi - în funcţie de natura drepturilor dobândite (reale sau de creanţă) - este necesară îndeplinirea formelor de publicitate, fiindcă dreptul succesoral este privit izolat de patrimoniul vânzătorului, acest patrimoniu neformând obiectul contractului.

Principiul universalităţii transmisiunii succesorale operează nu numai atunci când moştenitorul sau moştenitorii au vocaţie universală (moştenitori legali sau legatari universali), dar şi atunci când ei au numai o vocaţie cu titlu universal. Mai mult decât atât, în cazul în care nu există moştenitori legali rezervatari, este posibil ca întreaga moştenire să fie culeasă de legatarii cu titlu universal. De exemplu, doi legatari cu vocaţie la câte o jumătate din moştenire (deci cu titlu universal). Şi în acest caz transmisiunea este universală, în sensul că moştenirea lăsată de defunct se transmite la succesori, ca universalitate juridică şi, în ultimă instanţă, ea trebuie să fie, în integralitatea ei, dobândită de moştenitori. Desigur, în ipoteza în care –“în lipsă de moştenitori legali sau testamentari” (art.680 C.civ.) - moştenirea este culeasă de către stat sau, în ipoteza în care moştenitorii acceptă succesiunea sub beneficiu de inventar, ei vor răspunde de datorii numai în limitele activului (intra vires hereditatis). Prin aceasta nu se infirmă principiul, ci numai se limitează răspunderea lor, această limitare devenind necesară tocmai pentru că transmisiunea moştenirii este universală şi în lipsa ei răspunderea moştenitorilor ar fi nelimitată (ultra vires hereditatis).

Fisiere in arhiva (1):

  • Caracterele Juridice ale Transmiterii Mostenirii.doc

Alte informatii

Facultatea de Drept