Caracteristicile Dreptului Comunitar

Fiind instrument de interes comun, pentru toate popoarele si statele Comunitatilor, dreptul emanat din surse comunitare nu este un drept strain, nici un drept extern. El este dreptul propriu al fiecaruia dintre statele membre, ca si dreptul national al acestora, cu singura calitate suplimentara ca el reprezinta ierarhia textelor normative ale fiecarui stat. Într-adevar, prin însasi natura sa, dreptul comunitar detine o forta specifica de penetrare în ordinea juridica interna a statelor membre, astfel:

- norma de drept comunitar dobândeste automat statut de drept pozitiv înordinea juridica interna a statelor: „aplicabilitatea imediata”;

- norma comunitara este susceptibila de a crea, prin ea însasi, drepturi si obligatii pentru persoanele particulare: „aplicabilitatea directa”;

- norma comunitara are prioritate fata de orice norma nationala: “prioritatea”.

Aplicabilitatea imediata

Relatiile dintre dreptul international si dreptul intern al statelor.

Principiile dreptului international (art. 28 din Conventia de la Viena) obliga statele sa respecte Tratatele pe care le-au încheiat si, mai ales, sa determine aplicarea acestora de catre propriile organe legislative, executive si judiciare, a caror responsabilitate poate fi, eventual, angajata în fata judecatorului international, referitor la statele fata de care acestea si-au asumat obligatii. Dreptul international nu reglementeaza si conditiile în care normele cuprinse în tratate sa fie integrate în ordinea juridica a statelor pentru a fi aplicate de organele si jurisdictia acestora. Aceasta chestiune este lasata la latitudinea fiecarui stat, care o reglementeaza. în mod suveran, în functie de conceptia pe care o adopta asupra relatiilor dintre dreptul international si cel intern. Se cunoaste faptul ca solutiile pozitiviste sunt inspirate de doua conceptii doctrinare înscrise în constitutii sau practicate.

1. Conceptii doctrinare

A. Conceptia dualista, ai caror principali teoreticieni sunt italienii si germanii si care a prevalat mult timp, considera ca ordinea juridica internationala si ordinea nationala reprezinta sisteme independente si separate, care coexista în paralel ca niste compartimente etanse. Ca atare, un tratat international perfect, adica ratificat cu regularitate, n-ar avea efect decât în ordinea internationala.

Pentruca el sa se poata aplica în ordinea interna a unui stat contractant este necesar ca acest stat sa-i preia dispozitiile într-o norma nationala (cel mai adesea o lege) sau sa-l introduca în ordinea nationala printr-o formula juridica care realizeaza admiterea.

Si într-un caz si în celalalt se produce o nationalizare a Tratatului, adica norma internationala sufera o transformare a naturii sale si nu va fi aplicata decât în noua sa calitate de reglementare de drept intern si nu în cea de reglementare de drept international.

B. Conceptia monista se bazeaza pe unitatea ordonantarii juridice, ceea ce exclude orice continuitate între ordinea juridica internationala si ordinea juridica nationala a statelor respective. Norma internationala este imediat aplicata, fara a fi admisa sau transformata în ordinea interna a statelor-parti. Tratatul international perfect se integreaza, pe deplin, în sistemul reglementarilor ce se cer a fi aplicate de catre instantele nationale, iar prevederile acestuia sunt aplicabile în calitatea lor initiala, de reglementari internationale.

2. Raporturile dintre dreptul comunitar si dreptul intern al statelor membre

Spre deosebire de dreptul international, dreptului comunitar nu-i este indiferenta natura relatiilor ce trebuie sa se stabileasca între dreptul comunitar si dreptul national. El postuleaza monismul si impune respectarea acestuia de catre statele membre.

Monismul decurge si din însasi natura Comunitatilor, deci „din ansamblul sistemului Tratatului”, asa cum a subliniat Curtea de justitie. Sistemul comunitar, mai cu seama în masura în care el comporta atributii de putere normativa pentru institutii, nu poate functiona decât în monism, singurul principiu compatibil cu ideea unui sistem de integrare: „prin instituirea unei Comunitati cu durata nedeterminata, învestita cu atributii proprii, cu personalitate, cu capacitate juridica… si mai ales cu puteri reale rezultate dintr-o limitare a competentei sau dintr-un transfer de atributii de la statele membre spre comunitate, acestea si-au limitat, chiar daca în domenii restrânse, drepturile lor suverane, creând astfel un drept aplicabil resortisantilor lor si lor însile”. Afirmatia este cât se poate de clara: „diferit de Tratatele internationale obisnuite, Tratatul instituind C.E.E. a instituit o ordine juridica proprie, integrata sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului si care se impune jurisdictiilor acestora”.