Căsătoria

1. Aspecte introductive

În textele Codului familiei termenul “căsătorie” are două accepțiuni:

1. Mai întâi desemnează actul juridic al căsătoriei încheiat de viitorii soți, ale cărui condiții de fond și de formă sunt imperativ stabilite de art. 3-18 C. Fam. Exemplificând, acesta este înțelesul noțiunii în contextul articolului 1 alin. (3) C.fam. – “familia are la bază căsătoria liber consimțită între soți” – și al articolului 16 alin. (1) C.fam. – “căsătoria se încheie prin consimțământul viitorilor soți”.

2. Într-un al doilea sens, termenul “căsătorie” desemnează starea, juridică dobândită prin încheierea actului juridic al căsătoriei și care există pe toată durata căsătoriei. La această accepțiune se face apel, de pildă, în cuprinsul articolului 28 alin. (1) C.fam. – “soții sunt obligați să poarte țn timpul căsătoriei numele comun declarat” – și al articolului 30 alin. (1) C.fam. – „bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților”.

2. Caractere juridice ale actului de căsătorie

Privind ca act juridic constitutiv al familiei, căsătoria se distinge prin următoarele caractere:

-caracterul laic al căsătoriei: deoarece încheierea și înregistrarea căsătoriei sunt de competența exclusivă a autorităților de stat. Articolul 3 C.fam. este categoric și explicit: “numai căsătoria încheiată în fața ofițerului de stare civilă dă naștere drepturilor și obligațiilor de soți prevăzute în prezentul cod”. La fel și în articolul 18 C.fam., în sensul căruia “căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă”.

-caracterul solemn al căsătoriei: face referire și la valabilitatea actului juridic al căsătoriei ce este condiționat si de respectarea unor cerințe de formă. Simplul acord de voință al viitorilor soți nu este de ajuns, consimțământul la căsătorie se cere a fi exprimat în fața ofițerului de stare civilă, personal și în mod public, în prezența a doi martori (art. 16 C.fam).

-caracterul bilateral: condiția de fond în materie de acte juridice în general, consimțământul liber exprimat al viitorilor soți este de însăși esența căsătoriei.

3. Consimțământul la căsătorie al viitorilor soți

Existența consimțământului la căsătorie al viitorilor soți este cerință fundamentală, indispensabilă, a actului juridic al căsătoriei; nu și suficientă, pentru că acesta mai trebuie să fie liber, adică netulburat în manifestarea sa, precum și actual.

Existența consimțământului reprezintă manifestarea de voință a viitorilor soți de a se căsători împreună se concretizează în răspuns afirmativ la întrebarea ofițerului de stare civilă adresate fiecăruia dintre ei [art. 31 alin. (1) din legea actelor de stare civilă nr. 119/1996]. În cazul căsătoriei dintre un cetățean român și un străin sau între cetățeni străini, dacă unul sau ambii soți nu cunosc limba romana, precum și atunci când unul sau ambii soți sunt surdomuți, se va lua act de consimțământul lor prin intermediul unui interpret autorizat, încheindu-se în acest sens un proces verbal (art. 32 din Legea nr. 119/1996).

Lipsa consimțământului poate fi materială sau psihică și poate privi voința unuia sau ambilor soți.

Vârsta legală pentru căsătorie conform art. 4 C.fam. este cea a vârstei minime de la care se poate încheia căsătoria. Potrivit art. 4 alin.(1) C.fam., vârsta matrimonială este de 18 ani împliniți pentru bărbați și 16 ani împliniți pentru femei.