Căsătoria - Condițiile de fond și formă ale căsătoriei

I. INTRODUCERE

Dreptul familiei reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile personale și patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopție și din alte raporturi asimilate de lege, sub unele aspecte, raporturilor de familie.

Majoritatea normelor de dreptul familiei se găsesc în Codul familiei, iar celelalte, în diferite legi speciale.

Obiectul de reglementare al normelor dreptului familiei îl formează următoarele categorii de raporturi juridice:

- Raporturile de căsătorie.

- Raporturile care rezultă din adopție.

Unele raporturi care sunt asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie.

Termenul de „căsătorie” are în dreptul nostru un dublu înțeles. El desemnează, în primul rând, actul juridic pe care îl încheie cei ce vor să se căsătorească. În al doilea rând, el desemnează și situația juridică - în principiu permanentă - a celor căsătoriți, situație care se naște drept efect al actului juridic odată încheiat Prin conceptul de act juridic al căsătoriei se înțelege un act juridic bilateral și solemn, prin care viitorii soți consimt, în mod public, să devină soți, calitate în care li se aplică de drept statutul legal de persoane căsătorite.

În ce privește cel de al doilea înțeles al termenului de căsătorie și anume situația juridică de căsătorie, el mai este desemnat în limbajul juridic și cu terminologia de „legătură juridică dintre soți”,

„stare juridică de căsătorie”, „statut juridic”, sau „statut legal al soților”, „uniune dintre soți”, „legătură conjugală”, „legătură matrimonială”, etc. Conceptul de căsătorie mai are și înțelesul de „instituție juridică”, adică de totalitate a normelor legale care reglementează căsătoria.

Noțiunea de căsătorie este prezentată în Codul Familiei sub două aspecte, pe de o parte se face referire la actul juridic al căsătoriei, și pe de alta parte la situația juridică a soților în timpul căsătoriei. Căsătorie înseamna actul juridic pe care îl încheie viitorii soți, cu acordul de voință al acestora,

în condițiile stabilite de lege.

Privită ca act juridic constitutiv al familiei, căsătoria se distinge prin următoarele caractere: - Caracterul laic (civil) al căsătoriei. Încheierea și înregistrarea căsătoriei sunt de competența exclusivă a autorității de stat. Art. 3 Cod.fam. este categoric și explicit : „numai căsătoria încheiată în fața ofițerului de stare civilă dă naștere drepturilor și obligațiilor de soți prevăzute în prezentul cod” eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă”.

Caracterul solemn al căsătoriei. Valabilitatea actului juridic al căsătoriei este condiționată (și) de respectarea unor cerințe de formă. Simplul acord de voințe al viitorilor soți nu este deajuns; consimțământul la căsătorie se cere a fi exprimat în fața ofițerului de stare civilă, personal și în mod public, în prezența a doi martori (art.16 Cod.fam.).

Caracterul bilateral. Căsătoria ia naștere prin concursul a două voințe concordante. Condiție de fond în materie de acte juridice în general, consimțământul liber exprimat al viitorilor soți este de însăși esența căsătoriei.

Căsătoria înseamnă statutul legal al soților, prin care se reglementează raporturile personale și patrimoniale dintre soți. De fapt, acesta este efectul pe care îl generează încheierea căsătoriei că act juridic.Statutul legal există pe tot timpul cât durează raportul de căsătorie.3Codul Familiei nu definește expres termenul de căsătorie, însă trăsăturile principale ale ambelor sensuri sunt cuprinse în definiția unanim acceptată de doctrina juridical: ”căsătoria este uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, încheiată potrivit dispozițiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, și reglementată de normele imperative ale legii”.