Căsătoria în DIP

I. Prolegomene

Statutul persoanei fizice este fundamentat pe relaţiile de familie, starea civilă şi capacitate. Din cadrul acestora, raporturile de familie, deși rezultă cu precădere din căsătorie, rudenie firească, adopţie, ele includ şi alte raporturi subsidiare, asimilate de lege cu raporturile de familie. Raporturile de familie este caracterizat de ambivalență, cuprinzând atît aspecte personal nepatrimoniale, preponderente, cât şi aspecte patrimoniale . Legea națională este cea care guvernează în principiu statutul persoanei fizice. Prin unele dispoziţii speciale se poate dispune însă ca statutul personal să fie reglementat şi de alte legi. În ipoteza unei duble sau multiple cetăţenii a unui cetăţean român, legea naţională aplicabilă este legea română; în cazul unui cetățean străin cu mai multe cetăţenii, legea sa naţională este legea unde îşi are domiculiul sau, în lipsă, reşedinţa . Unei persoane apatride, în schimb, i se va aplica legea reşedinţei sale obişnuite .

În Noul Cod Civil, Capitolul al II-lea al Titlului al II-lea al Cărţii a VII-ea, titlu intitulat “Familia” se regăsesc normele conflictuale privind raporturile de familie, așadar norme conflictuale privind căsătoria, filiaţia, autoritatea părintească şi protecţia copilului şi norme conflictuale privind obligaţia de întreţinere. Element de bază al familiei, căsătoria dezvăluie particularităţi politice, sociologice şi religioase ale fiecărui stat, de aici rezultând o foarte mare diversitate de legislaţii, care adăugate dezvoltării contemporane, mişcărilor de populaţii, fac din acest element de statut personal un teren deosebit de propice pentru multiplicarea conflictelor de legi.

În literatura de specialitate există mai multe definiţii ale căsătoriei; căsătoria este privită ca uniunea liber consimţită dintre bărbat şi femeie, încheiată în concordanţă cu dispoziţiile legale, în scopul întemeierii unei familii şi reglementată de norme imperative ale legii sau ca actul juridic solemn prin care un bărbat şi o femeie, în scopul creării unei familii, încheie între ei o uniune, căreia legile îi reglementează în mod imperativ condiţiile, încheierea şi desfacerea .

II. Logodna sau promisiunea de căsătorie

Normă conflictuală privind logodna este redată în art. 2585 Cod civil, precizînd ăn acelși timp faptul că că noul Cod civil român dedică un întreg capitol logodnei şi efectelor juridice pe care această promisiune reciprocă de a încheia căsătoria le are.

Promisiunea de căsătorie nu este supusă niciunei formalităţi iar încheierea promisiunii reciproce de căsătorie poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Conform art. 2585 Cod civil, condiţiile de fond pentru încheierea promisiunii de căsătorie sunt determinate de legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi, la data încheierii acelei promisiuni. Cu excepţia avizului medical şi a autorizării organului administrativ, dispoziţiile privind condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei se aplică în mod corespunzător şi încheierii promisiunii de căsătorie . Efectele promisiunii de căsătorie si consecinţele încălcării ei sunt guvernate de una dintre următoarele legi: legea reşedinţei obişnuite comune a viitorilor soţi, la data promisiunii de căsătorie, legea naţională comună a viitorilor soţi, dacă aceştia nu au reşedinţă obişnuită în acelaşi stat şi legea română, în lipsa legii naţionale comune .

III. Reglementarea căsătoriei. Condiții de fond și de formă

Condiţiile de fond sunt acele cerinţe legale care trebuie să existe în mod obligatoriu pentru încheierea valabilă a căsătoriei. Condiţiile de fond stabilite de legislaţia noastră sunt vârsta minimă necesară pentru căsătorie, diferenţa de sex, comunicarea reciprocă a stării sănătăţii; și consimţământul la căsătorie. Legislaţia română prevede anumite condiţii negative care trebuie să nu se producă pentru a se putea încheia în mod valabil o căsătorie. În dreptul român sunt considerate impedimente la căsătorie: existenţa unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre soţi, rudenia în gradul prohibit de lege, existenţa rudeniei din adopţi, alienaţia şi debilitatea mintală și existenţa unor relaţii rezultate din tutelă.

Condiţiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei sunt determinate, potrivit articolului 2586 alin. (1) din Codul civil, de legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi la momentul celebrării căsătoriei. Tot legea naţională se aplică şi impedimentelor la căsătorie. În literatura de specialitate, textul acestui articol este interpretat în mod diferit. Părerile exprimate susţin aplicarea cumulativă sau distributivă a legilor celor doi soţi. În lipsa altor precizări, formularea legiuitorului presupune raportarea fiecărui soţ la legea proprie, nu şi la legea celuilalt soţ. În considerarea acestei poziţii, se pot invoca şi dispoziţiile Legii 119 din 16 octombrie 1996 cu privire la actele de stare civilă. Potrivit art. 33, ofiţerul de stare civilă poate încheia căsătoria între cetăţeni straini numai dacă, pe lângă actele care se anexează declaraţiei de căsătorie, viitorii soţi prezintă dovezi eliberate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale ţărilor ai căror cetăţeni sunt, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile de fond cerute de legea lor naţională, pentru încheierea căsătoriei. Legea aplicabilă condiţiilor de fond ale căsătoriei în dreptul comparat se determină după mai multe sisteme. Soluţiile preconizate au în vedere următoarele: aplicarea distributivă a celor două legi a viitorilor soţi; aplicarea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea ambilor soţi; una din legi este înlăturată pentru a se aplica cealaltă lege ambilor soţi; aplicarea legii locului incheierii căsătoriei .