Căsătoria în dreptul internațional privat

Raporturile de familie rezultă din căsătorie, din rudenia firească şi din adopţie. De asemenea, aceste raporturi prezintă aspecte personale nepatrimoniale şi aspecte patrimoniale. De regulă, statutul persoanei fizice este guvernat de legea naţională (lex patriae), însă aceste statut poate fi guvernat şi de alte legi dacă există dispoziţii speciale în acest sens.

Având în vedere numeroasele definiţii existente în doctrina juridică referitoare la căsătorie, în bază articolelor 271 C.Civ şi următoarele, putem privi căsătoria ca fiind acea uniune liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie şi reglementata de normele imperative ale legii. Mai mult decât atât, căsătoria oglindeşte particularităţile politice, sociale şi religioase ale fiecărui stat în parte. Rezultă astfel o mare diversitate a legislaţiilor care, alăturată intensificării circulaţiei contemporane, face din aceasta un teren propice multiplicării conflictelor de legi.

Totuşi căsătoria şi relaţiile personale între soţi sunt definite în moduri foarte asemănătoare de către sistemele juridice elaborate de comunităţi umane, care au aderat, cândva, la una dintre marile religii ale lumii. Riscul apariţiei, între aceste sisteme de drept, a unor conflicte de calificări în materia căsătoriei şi a relaţiilor dintre soţi este foarte redus.

Influenţa factorului religios în materia instituţiilor legate de familie este considerabilă, întotdeauna specialiştii atrăgând atenţia asupra impregnării sporite a acestui domeniu juridic cu obiceiurile, credinţele şi valorile sociale locale.

Un argument în susţinerea influenţei religiei asupra instituţiilor ce urmează a fi

analizate, îl constituie faptul că până în secolulal XVI-lea, întreaga materie a căsătoriei era în Europa şi în America de competenţa exclusivă a Bisericii, fiind supusă unei singure legi, dreptul canonic, un adevărat drept uniform .

II. Încheierea căsătoriei

Pentru încheierea valabilă a căsătoriei este necesară îndeplinirea următoarelor cerinţe legale: îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă. Datorită faptului că impedimentele sunt împrejurări care împiedică încheierea căsătoriei, ele sunt considerate condiţii de fond negative .

Calificarea sau distincţia între condiţiile de fond şi condiţiile de formă se face în principiu după legea forului, după cum este prevăzut şi în legislaţia română. Dar există şi situaţii în care se determină după legea domiciliului fiecăruia dintre soţi sau în funcţie de legea locului încheierii căsătoriei.

a) Condiţii de fond - se evidenţiază mai multe sisteme în dreptul comparat:

• sistemul conform căruia se aplică legea naţională a viitorilor soţi;

• sistemul care presupune aplicarea legii domiciliului viitorilor soţi;

• sistemul unde se aplică legea locului încheierii căsătoriei;

• sistemul mixt, care se deosebeşte prin faptul că se aplică legea naţională pentru proprii cetăţeni care se căsătoresc în străinătate şi straăinilor care se căsătoresc în ţară se aplică legea domiciliului .

În legislaţia românească, condiţiile de fond pentru încheierea promisiunii de căsătorie căsătoriei sunt determinate, potrivit art. 2585 Cod civil, de legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi la data încheierii acelei promisiuni. În ceea ce priveşte efectele promisiunii de căsătorie şi consecinţele încălcării ei, acestea sunt supuse mai multor legi: legea reşedinţei obişnuite comune a viitorilor soţi la data promisiunii de căsătorie, legea naţională comună a viitorilor soţi, dacă aceştia nu au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat şi legea română în lipsa legii naţionale comune.