Câteva particularități ale sezinei

Abstract

În dispozițiile Codului Civil există multe elemente cu efect de noutate în ceea ce privește dobândirea de drept a posesiunii moștenirii, respectiv a sezinei. De aceea am considerat de bun augur să facem o lumină în ceea ce privește această instituție în dreptul civil românesc și care sunt caracteristicile ei.

Sezina este acel beneficiu conferit de lege unor categorii de moștenitori legali ai defunctului care pot intra singuri în stăpânirea bunurilor succesiunii și pot exercita drepturile și acțiunile dobândite de la defunct, fără ca în prealabil, să fie necesară verificarea și atestarea calității de moștenitor pe cale notarială sau judecătorească.

Sezina ridică o problemă deosebit de complexă și deține natura juridică a unui drept fundamental acela de a dobândi posesia moștenirii. Normele care stăpânesc instituția sezinei sunt imperative. De aceea, defunctul nu poate retrage sau acorda beneficiu altor categorii de moștenitori decât cele prevăzute de lege, și nici nu poate modifica efectele sezinei, după voința sa.

Cuvinte-cheie: dobândire, sezină, moștenitori, drepturi, posesie

Potrivit dispoziițiilor art. 955 alin. 1 C. Civ. „Patrimoniul defunctului se transmite prin moștenire legală, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament”.

Drepturile succesorale cuvenite moștenitorilor se transmit acestora din momentul deschiderii moștenirii.

Potrivit doctrinei, cât privește dobândirea posesiunii, trebuie să deosebim pe succesori după cum se bucură de sezină, sau trebuie să ceară trimiterea în posesie, iar de sunt legatari, predarea legatului.

În afara moștenitorilor instituiți de lege (soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului) ceilalți moștenitori sunt obligați să ceară trimiterea în posesie, deoarece potrivit Codului Civil soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului au posesiunea de drept a moștenirii. De reținut este faptul că acești moștenitori care trebuie să ceară trimiterea în posesie pot fi atât moștenitori legali cât și testamentari.

Codul civil distinge trei categorii de moștenitori :

- moștenitorii care au sezină (sezinari);

- moștenitorii care nu au sezină (care trebuie să ceară trimiterea în posesie);

- legatarii (care trebuie să ceară predarea legatelor).

Ce se înțelege însă prin „posesie a moștenirii” sau „sezină”? Iată o problema care trebuie analizată puțin mai amplu.

Noțiunea de sezină

Codul civil definește sezina ca fiind un beneficiu, potrivit căruia moștenitorii sezinari au și dreptul de a administra acest patrimoniu și de a exercita drepturile și acțiunile defunctului.

Făcând o comparație între definiția dată de noul Cod civil și definiția rezultată din vechiul Cod civil, putem spune că nu există deosebiri deoarece legea conferă aceleași beneficii moștenitorilor sezinari.

Se constată faptul că noul Cod civil folosește noțiunea de „stăpânire de fapt a moștenirii”, în locul cele folosite de doctrină, în lumina vechiului Cod civil, de „posesie a moștenirii”.

Pentru a putea demonstra că și în practică rezultă acest lucru am ales ca exemplu o speță , pe care o puteam analiza din punctul de vedere al noului Cod civil.

„Tribunalul a admis acțiunea în revendicare formulată de B.V. și a obligat pe pârâți să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul preluat de stat în condițiile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1955, care a aparținut numitului G.A. Totodată instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Aceasta sentință a fost menținută de Curtea de Apel care a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâți.

Cu referire la calitatea procesuală a reclamantului, instanțele au reținut că acesta este moștenitor testamentar al numitei A.G., care, la rândul ei este moștenitoare legală a defunctului ei soț G. M., potrivit certificatelor de moștenitor depuse în cauză. În ceea ce-l privește pe G.M., fiul fostului proprietar G.A., instanțele au reținut că acesta, fiind moștenitor sezinar, avea de drept posesiunea succesiunii, potrivit art. 1126 C.civ. (653 din vechiul Codul civil), astfel încât nu se impunea dezbaterea succesiunii și eliberarea unui certificat de moștenitor fiind relevante actele de stare civilă prin care s-a demonstrat gradul de rudenie.

Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs pârâții, reitentând, printre alte motive, excepția lipsei calității procesuale a reclamantului.

Recursurile pârâților sunt fondate.

Potrivit art. 1126 C.civ. (art. 653 alin. 1 din Codul civil anterior), descendenții și ascendenții privilegiați aveau de drept posesiunea succesiunii din momentul morții defunctului.

Așadar, regula generală este că, orice moștenitor, afară de soțul supraviețuitor, descendenți și ascendenți privilegiați, trebuie să ceară trimiterea în posesiune pentru a se bucura de folosința efectivă a averii succesorale.

Trimiterea în posesiune nu influențează decât asupra posesiunii moștenirii, care este dobândită de moștenitorul fără sezină. Cât privește proprietatea averii succesorale, ea trece asupra moștenitorului fără sezină în momentul decesului autorului sau, întocmai ca asupra moștenitorului care are sezina.