Cauza Privind Azilul Columbia vs Peru

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Cauza Privind Azilul Columbia vs Peru.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 7 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Carmen Moldovan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Azilul politic reprezintǎ acordarea de cǎtre un stat a dreptului de intrare şi de ieşire pe teritoriul sǎu unei persoane strǎine persecutate ȋn ţara sa pentru convingerile politice.

Conflictul dintre Columbia și Peru își are originea în dreptul de azil oferit in data de 3 ianuarie 1949 de către Ambasadorul columbian în Lima lui M. Victor Rafil Haya de la Torre, liderul unui partid politic din Peru, Alianta revolutionarilor americani.

În data de 3 octombrie 1948, a izbucnit o rebeliune militara în Peru. Au fost întreprinse acțiuni împotriva lui Haya de la Torre pentru instigarea și conducerea aceste rebeliuni. A fost căutat de către autoritățile din Peru, dar fără succes.

Ȋmpreună cu alţi membri ai partidului, Victor Raul Haya de la Torre au fost cercetaţi penal pentru rebeliune militarǎ. Aflȃndu-se ȋncǎ ȋn libertate la data de 16 noiembrie, somaţiile au fost publicate, obligȃndu-l sǎ se prezinte ȋn faţa magistraţilor. Pe 3 ianuarie 1949, i-a fost acordat azil politic la Ambasada Columbiei ȋn Lima. Ȋntre timp, pe 27 octombrie 1948, o grupare militarǎ și-a ȋnsuşit puterea ȋn Peru şi a publicat un decret furnizȃnd pentru curţile militare un instrument pentru judecarea cazurilor de rebeliune, tulburare a liniştii şi ordinii publice; totuşi acest decret nu a fost aplicat procedurilor legale iniţiate ȋmpotriva lui Haya de la Torre şi altora, şi a fost declarat ȋn faţa Curţii cǎ acest decret nu a fost aplicat ȋn cazul lui Haya de la Torre. Ȋn plus, pe perioada cuprinsă între 4 octombrie și începutul lunii februarie 1949, Peru a fost ȋntr-o stare de asediu.

Pe data de 4 ianuarie 1949, Ambasadorul Columbiei ȋn Lima a informat Guvernul din Peru asupra azilului politic acordat lui Haya de la Torre; ȋn acelaşi timp, Ambasadorul columbian a cerut ca formalitǎţile pentru extrǎdare sǎ fie iniţiate pentru ca refugiatul sǎ poatǎ pǎrǎsi ţara. Pe 14 ianuarie, el a adǎugat faptul ca refugiatul a fost calificat ca fiind un refugiat politic. Guvernul din Peru a contestat aceastǎ calificare si a refuzat sǎ acorde extrǎdarea., motivȃnd că Haya de la Torre ar fi comis infracţiuni ordinare şi cǎ nu este ȋndreptǎţit sǎ se bucure de beneficiile azilului.

O corespondenţǎ diplomatică a fost purtatǎ, finalizatǎ cu semnarea, ȋn Lima, ȋn data de 31 august 1949, a unui act prin care cele douǎ Guverne sunt de acord sǎ supunǎ acest caz judecǎţii Curţii Internaţionale de Justiţie. Nereuşind sǎ ajungǎ la un consens, cele douǎ Guverne au adresat Curţii Internaţionale de Justiţie anumite ȋntrebǎri cu privire la disputa lor; aceste ȋntrebǎri au fost prezentate intr-o cerere de chemare in judecatǎ formulate de cǎtre Columbia şi ȋntr-o ȋntȃmpinare formulatǎ de cǎtre Peru.

Susținerea făcută de către Columbia

Columbia a susţinut ȋn faţa Curţii cǎ, avȃnd ȋn vedere Convenţia ȋn vigoare - Acordul Bolivian privind extrǎdarea din 1911, Convenţia din Havana privind azilul din 1928, Convenţia din Montevideo privind azilul politic din 1933 - şi potrivit Dreptului Internaţional American, a fost ȋndreptǎţitǎ sǎ clasifice natura infracţiunii pentru scopul azilului. Cu privire la acest lucru, Curtea a considerat cǎ, dacǎ calificarea ȋn aceasta chestiune a fost provizorie, nu poate fi nici un dubiu pe acest subiect: dacǎ reprezentantul diplomatic ar considera cǎ sunt ȋndeplinite condiţiile cerute, atunci ar putea sǎ-şi pronunţe opinia si dacǎ aceasta din urmǎ ar fi contestatǎ, o controversǎ ce ar apǎrea ar putea fi soluţionatǎ potrivit metodelor oferite de cǎtre pǎrţi.

Dar a rezultat din procedurile acestui caz cǎ Columbia şi-a susţinut dreptul de a califica infracţiunea unilateral si definitiv, trecȃnd peste Peru. Primul dintre tratatele invocate - Acordul bolivian - consacrǎ intr-un articol recunoaşterea instituţiei azilului ȋn concordanţǎ cu principiile dreptului internaţional. Dar aceste principii nu conferǎ dreptul unei calificǎri unilaterale. Pe de altǎ parte, atunci cȃnd Acordul bolivian a prezentat regulile extrǎdǎrii, nu a fost posibilǎ deducerea concluziilor privind azilul diplomatic. Ȋn cazul extrǎdǎrii, refugiatul s-a aflat pe teritoriul statului unde exista refugiul: daca azilul i-ar fi acordat, o asemenea decizie nu ar deroga de la suveranitatea statului ȋn care a fost comisǎ infracţiunea. Dimpotrivǎ, ȋn cazul azilului diplomatic, refugiatul s-a aflat pe teritoriul statului ȋn care a comis infracţiunea: decizia de acordare a azilului a derogat de la suveranitatea statului respectiv, infractorul fiind mutat din jurisdicţia acelui stat.

Cȃt despre cel de al doilea tratat invocat de Columbia - Convenţia din Havana - acesta nu recunoaşte dreptul calificǎrii unilaterale, explicit sau implicit. Cel de al treilea tratat - Convenţia din Montevideo - acesta nu fusese ratificat de cǎtre Peru şi poate fi invocat ȋmpotriva acelei ţǎri.

Ȋn cele din urmǎ, cu privire la dreptul internaţional American, Columbia nu a dovedit existenţa, regional sau local, a unei practici uniforme a calificǎrii unilaterale ca fiind un drept al statului de refugiu şi ca o obligaţie asupra statului pe teritoriul cǎruia s-a produs fapta considerată infracţiune. Faptele propuse Curţii conţineau o mare contradicţie şi fluctuaţii pentru a face posibilǎ constatarea unei practice particulare specific Americii Latine şi acceptatǎ ca şi izvor de drept.

Prin urmare, s-a considerat cǎ statul ce a acordat azilul, ȋn speţǎ, Columbia, nu a fost competent sǎ califice natura infracţiunii printr-o decizie unilaterală şi definitivǎ, fǎrǎ a lua ȋn considerare poziţia statului Peru.

Columbia a susţinut de asemenea cǎ Peru a fost sub obligaţia de a lua mǎsurile necesare pentru ca refugiatul sǎ pǎrǎseascǎ ţara ȋn siguranţǎ. Curtea, lǎsȃnd deoparte pentru moment chestiunea dacǎ azilul a fost acordat ȋn mod correct, a notat cǎ clauza din Convenţia din Havana care oferǎ garanţii pentru refugiat, a fost aplicabilǎ doar unui caz unde statul teritorial a cerut pǎrǎsirea teritoriului sǎu de cǎtre refugiat: abia dupǎ o asemenea cerere a putut agentul diplomatic care a oferit azilul sǎ cearǎ, ȋn schimb, acordarea unei mǎsurǎ de asigurarea a siguranţei refugiatului pe durata pǎrǎsirii ţǎrii: dar aceastǎ practicǎ, care şi-a gǎsit explicaţia ȋn motive de expeditivitate, nu a plasat nici o obligaţie ȋn sarcina statului teritorial.

Ȋn speţa de faţǎ, Peru nu a fǎcut nici o cerere ca refugiatul sǎ pǎrǎseascǎ ţara si prin urmare nu este obligat sǎ ofere aceste mǎsuri de siguranţǎ pentru refugiat.

Fisiere in arhiva (1):

  • Cauza Privind Azilul Columbia vs Peru.doc

Alte informatii

Cauza supusa Curtii internationale de justitie. prezentata la seminarul de Drept international public. Universitatea "Al. I Cuza" Iasi