Cauze de Nepedepsire a Tentativei

SECTIUNEA I – NOTIUNE SI CARACTERIZARE.

Legea penala româna nu conditioneaza existenta tentativei de întrerupere sau neproducerea rezultatului din cauze independente de vointa faptuitorului, ci tentativa subzista chiar în situatia în care aceasta renunta de bunavoie la activitatea începuta sau împidica producerea rezultatului. Legiuitorul face, însa, din aceste împrejurari doua cauze de nepedepsire a tentativei.

În art. 22 C.pen se prevede ca “Este aparat de pedeapsa faptuitorul care s-a desistat sau a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.”

Potrivit acstor dispozitii, cauzele de nepedepsire sunt: desistarea si împiedicarea producerii rezultatului.

La reglementarea acestora în codul penal, legiuitorul a avut în vedere mai multe considerente.

În primul rând, consideratiuni de politica penala cea ca activitatea care a precedat desistarea sau împiedicarea sau producerea rezultatului sa ramâna în afara sanctiunilor penale, cerând astfel un stimulent care sa determine pe faptuitorii mai sovaielnici de a renunta la savârsirea completa a infractiunii.

În al doilea rând, actele de executare, în cazul desistarii sau împiedicarii producerii rezultatului îsi pierd caracterul de acte socialmente periculoase, datorita disparitiei factorului subiectiv, al vointei de a comite infractiunea sau de a o lasa sa se consume .

SECTIUNEA A II-A - DESISTAREA.

A. CONCEPT SI JUSTIFICARE.

Desistarea reprezinta renuntarea de buna voie din partea faptuitorului la consumarea executarii actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infractiunii .

Desistarea voluntara ca o cauza de nepedepsire este o favoare a legiuitorului care are la baza anumite considerente de politica penala si nu un element constitutiv, obligatoriu, al conceptului de tentativa.

Întreruperea, chiar voluntara, nu poate schimba realitatea caci si în aceasta situatie exista toate elementele care ar justifica raspunderea penala a faptuitorului; exista acte de executare obiective, exista intentia de a comite infractiunea si implicit pericolul social cât si alarma sociala pe care o creeaza. Revenirea faptuitorului asupra continuarii actelor de executare nu înseamna ca elementele evidentiate mai sus au disparut ci numai ca legiuitorul retinând existenta tentativei întelege sa nu o mai pedepseasca pentru a încuraja persoanele care au început savârsirea infractiunii sa-si schimbe atitudinea.

Legiuitorul penal român a reglementat distinct în art. 22 aceste doua cauze de nepedepsire: desistarea si împiedicarea producerii rezultatului.

Potrivit acestor doua dispozitii este aparat de pedeapsa acela care renunta de buna voie la continuarea executarii infractiunii (desi ar fi existat conditii ca executarea sa fie efectuata în întregime sau faptuitorul era constient de existenta acestor conditii), sau împiedica mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.