Cazul testelor nucleare

(Noua Zeelanda vs Franta)

Hotărârea din 20 decembrie 1974

Hotararea in cauza privind testele nucleare (Noua Zeelandă v. Franța), Curtea, cu 9 voturi la 6, a constatat ca cererea din Noua Zeelandă nu a mai avut nici un scop și ca prin urmare aceasta nu a mai fost chemata pentru a lua o noua decizie.

În motivarea hotararii sale, Curtea invoca, printre altele, următoarele considerente:

1.chiar înainte de a porni la întrebările de competență și admisibilitate, aceasta trebuie mai întâi să ia în considerare întrebarea preliminară esentiala,dacă există un litigiu și să analizeze cererea depusă la acesta (punctele 22-24 Hotărâre);

2.procedura desfășurată în fața Curții la 09 mai 1973 privind legalitatea testelor nucleare atmosferice efectuate de Franța în Pacificul de Sud (par. 16 din Hotărâre);

3.obiectivul inițial și final al Zeelandei este de a obține o încetare a acestor teste (punctele 25-31 din Hotărâre),

4.Franța, prin diverse declarații publice făcute în 1974, și-a anunțat intenția privind completarea seriei din 1974 de teste atmosferice si să înceteze desfășurarea acestora (punctele 33-44 din Hotărâre);

5.Curtea constată că obiectivul Zeelandei a fost realizat, în măsura în care Franța și-a asumat obligația de a inceta testele suplimentare nucleare în atmosferă, în Pacificul de Sud (punctele 50-55 din Hotărâre);

6.litigiul a dispărut astfel, afirmația nu mai are nici un scop și nu este nimic pe care să se dea hotărâre (punctele 58-62 din Hotărâre).

Pana la pronunțarea hotărârii, Ordonanța din 22 iunie 1973 indicand măsurile de protecție provizorii , acestea inceteaza sa mai fie operative iar măsurile în cauză se opresc (par. 64 din Hotărâre).

Pentru scopurile Hotărârii,Curtea a fost alcătuita din:Președintele Lachs; Judecătorii Forster, Gros, Bengzon, Petrén, Onyeama, Dillard, Ignacio-Pinto, de Castro, Morozov, Jiménez de Aréchaga, Sir Humphrey Waldock, Nagendra Singh și Ruda si in final Judecătorul ad-hoc Domnul Garfield Barwick.

Din cei nouă membri ai Curții care au votat pentru decizie judecători:Forster, Gros, Petrén și Ignacio-Pinto au avut opinii separate.

Din cei șase judecători care au votat împotriva deciziei, judecătorii:Onyeama, Dillard, Jiménez de Aréchaga și Sir Humphrey Waldock au avut opinii separate comune iar judecătorii de Castro și Sir Garfield Barwick opinii separate fata de ceilalti.Aceste opinii fac cunoscute și justifica pozițiile adoptate de către judecătorii în cauză.

De asemenea, pe 20 decembrie 1974, Curtea a făcut două Ordonante,privind cererile depuse de Guvernul din Fiji pentru a avea permisiunea de a interveni în cele două cazuri referitoare la testele nucleare (Australia c. Franța, Noua Zeelandă c. Franța). În aceste Ordonante, care nu au fost citite în public, Curtea a constatat, în urma hotărârilor menționate mai sus, faptul că aceste cereri au cazut și nu sau mai luat alte decizii. Aceste Ordonante au fost votate în unanimitate de către Curte în aceeași compoziție ca și cea pentru hotărâri. Judecătorii Gros, Onyeama, Jiménez de Aréchaga și Sir Garfield Barwick s-au anexat la declarațiile lor,iar judecătorii Dillard si Sir Humphrey Waldock au avut o declarație comună.

Deși Curtea a pronunțat o hotărâre separată pentru fiecare dintre cele două cazuri de teste nucleare menționate mai sus, acestea sunt analizate împreună în rezumatul care urmează.

Procedura (punctele 1-20 din Hotarare)

În hotărârea sa, Curtea amintește că la 9 mai 1973, reclamantul a inițiat proceduri împotriva Franței în ceea ce privește testele nucleare din atmosferă, în Pacificul de Sud. Pentru a constata jurisdictia Curții, recalamantii s-au bazat pe Actul General de Solutionare Pacific International, litigiu încheiat la Geneva în 1928 și pe articolele 36 și 37 din Statutul Curții. Printr-o scrisoare la 16 mai 1973 adresata Curtii, Franța a declarat că aceasta nu a fost în mod evident competentă în acest caz si faptul că nu poate accepta jurisdicția sa și a solicitat scoaterea cazului de pe lista Curții.

Reclamantul a solicitat Curții să indice măsuri provizorii de protecție, iar Curtea, prin Ordinul din 22 iunie 1973, a indicat, printre altele, că, în așteptarea unei decizii finale, Franța ar trebui să evite testele nucleare deoarece provoacă depunerea de radio-activ pe teritoriul reclamantului. Prin diferite feluri de comunicare reclamantul a informat Curtea că noile serii de teste atmosferice au avut loc în iulie-august 1973 și iunie-septembrie 1974.