Cazurile de Revizuire

Raportul juridic este o relaţie socială reglementată de norma de drept, relaţie susceptibilă de a fi apărată pe calea coerciţiei statale. Raporturile juridice care apar în cadrul procesului penal şi sunt reglementate de norme procesual penale sunt denumite raporturi juridice procesual penale. Au existat păreri care negau autonomia rapoartelor procesual penale, pretinzând că acestea decurg din raporturile de drept penal material, fără a constitui un raport juridic distinct. Alţii consideră procesul penal o situaţie juridică derivată în mod necesar din raportul juridic penal, deşi pot exista uneori raporturi juridice procesuale şi în afara acestui raport. De exemplu: când inculpatul este achitat pentru inexistenţa faptei s-au manifestat raporturi procesuale, deşi raportul penal nu a existat, infracţiunea fiind presupusă şi nu săvârşită în realitate.

Asupra întinderii şi complexităţii raportului juridic procesual penal s-au exprimat puncte de vedere diverse, pornindu-se îndeosebi de la modul diferenţiat de a se aprecia calitatea de subiect al raporturilor procesuale pentru diferiţii participanţi în cauzele penale.

Într-o opinie mai veche s-a susţinut că în procesul penal există un raport procesual unic; în doctrina d dată mai recentă domină părerea multitudinii de raporturi procesuale. Există şi opinii eclectice după care raportul procesual unic se subdivide în mai multe raporturi minore .

Relaţiile juridice între subiecţii implicaţi în conflictul penal şi eventualul litigiu civil derivat din acesta constituie grupa raporturilor procesuale penale principale dintre subiecţii procesuali principali ( statul prin organele judiciare şi părţile).

Dintre raporturile juridice procesual penale principale se detaşează raportul procesual fundamental existent între organele judiciare, ca reprezentante al statului şi învinuit sau inculpat. Celelalte raporturi principale apar în măsura în care în cauză sunt implicate şi alte persoane în calitate de parte vătămată, parte civilă şi parte responsabilă civilmente.

În procesul penal pot apare şi multe raporturi juridice, în care alături de subiecţii amintiţi participă şi ale persoane, ca de exemplu: martori, experţi, interpreţi, apărători, agenţi procedurali etc.. Raporturile procesuale în care participă asemenea subiecţi procesuali ocazionali constituie raporturi juridice procesuale accesorii, fiind în afara raportului juridic de conflict, formând obiectul procesului penal, dar pe care îl completează. Fiecărui raport accesoriu îi corespunde o situaţie procesuală proprie, în sfera căreia subiecţii au poziţii individuale precise.

Se pot observa asemănări şi deosebiri între raporturile juridice de drept procesual penal şi practic orice alt raport juridic de drept al unei ramuri a sistemului dreptului din ţara noastră. Unele dintre acestea fiind mai reduse în implicaţii şi fiind întâlnite cu o frecvenţă mai rară în legătură cu raporturile juridice procesual penale, vom realiza comparaţia între cele mai importante raporturi juridice şi raportul procesual penal.

Teoria generală a raportului juridic este aplicabilă raporturilor procesuale, ca şi celorlalte raporturi juridice, acestea având o structură comună: subiecţii, obiectul şi conţinutul.

Raportul juridic procesual penal - raportul juridic penal

Legătura indisolubilă dintre cele două ramuri de drept este evidentă şui cunoscută de multă vreme. În doctrina juridică, pornindu-se de la interdependenţa acestora, s-a manifestat concepţia potrivit căreia, dreptul procesual poate fi privit în mod figurat şi dintr-un anumit punct de vedere ca un drept penal în acţiune .

Ştiut fiind că drepturile şi obligaţiile subiecţilor din cadrul raportului juridic penal se realizează prin intermediul raportului procesual penal,s-a susţinut pe bună dreptate că sub acest aspect dreptul penal substanţial nu este de aplicaţie imediată, ci se transpune în viaţă prin intermediul procesului penal.

S-a arătat că dreptul penal apare ca un drept substanţial care-şi îndeplineşte funcţia socială pin intermediul dreptului procesual penal.

La rândul lui, dreptul procesual penal ar fi steril şi fără conţinut, deoarece dreptul penal stabileşte care fapte sunt considerate infracţiuni şi ce sancţiuni penale se pot aplica celor traşi la răspundere penală.

Ambele raporturi juridice nu apar prin acorduri de voinţă, ci prin exprimarea imperativă a voinţei statale. Naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice penale sunt impuse de lege, apărarea valorilor sociale la care se referă nefiind lăsată la aprecierea destinatarilor legii penale.

Raporturile juridice penale pot fi: raporturi juridice de conformare, având un caracter educativ, formativ, în scopul declarat de a preveni săvârşirea unor infracţiuni, şi raporturi juridice de conflict, care iau naştere prin săvârşirea infracţiunii. Dacă dobândirea calităţii de subiect al raportului juridic penal de conformare nu depinde de exprimarea voinţei destinatarului său, raportul de tip conflictual decurge în cele mai multe cazuri, din fapte comise cu voinţă, dintr-o manifestare expresă a voinţei acestruia.

Subiecţii raportului juridic penal sunt participanţii la raport. Din acest punct de vedere, atât în cazul raporturilor juridice penale de conformare, cât şi al celor de conflict, statul, ca titular al funcţiei de apărare socială, va apărea întotdeauna ca subiect învestit cu dreptul de a organiza această apărare prin mijloace de drept penal.