Cele Patru Libere Circulații

INTRODUCERE

Prin Tratatul de la Maastricht, s-a procedat la o reorganizare a materiilor reglementate prin tratatele constitutive ale Comunităţilor europene şi s-a recurs la o mai bună sistematizare. Astfel, Partea a doua – “ Fundamentele Comunităţii “ – şi a treia – “Politicile Comunităţii “ – din Tratatul de la Roma au fost regrupate într-o singură Parte - a treia – intitulată “ Politicile Comunităţii “. Acest fapt a determinat menţinerea încă la începutul acestei Părţi, ca un element călăuzitor al tuturor acţiunilor şi politicilor comunitare a unor aspecte privind fundamentele Comunităţii, care, deşi nu se mai regăsesc în această formulare, îşi păstrează această finalitate. Este vorba de dispoziţiile privind cele patru libere circulaţii: a mărfurilor, persoanelor, capitalului şi serviciilor, care, într-un grad diferit se pot circumscrie aproape oricăreia dintre acţiunile şi politicile comunitare. Aceste libertăţi au fost realizate, în cea mai mare parte a lor, deja în cursul perioadei de tranziţie, potrivit Tratatului, prin dispoziţii de procedură şi acţiuni, abstenţiuni, restricţii ori interdicţii. Aproape toate dispoziţiile procedurale de realizare a acestor libertăţi nu mai sunt de actualitate, având în vedere că perioade de tranziţie pentru stabilirea pieţei comune a expirat la 31 decembrie 1969 ( art.7 ), dar după această perioadă Tratatul garantează aceste libertăţi, astfel încât dispoziţiile în această privinţă sunt considerate a avea efect direct, putând fi invocate în faţa tribunalelor naţionale ale statelor membre. Pe de altă parte, prin AUE, art.13 (devenit art. 8A în Tratat ) , Comunitatea europeană s-a angajat, în consonanţă cu “ Cartea Albă ” în 1985 a Comisiei, să adopte măsuri în scopul stabilirii progresive într-o perioadă expirând la 31 decembrie 1992 a pieţei interne care să cuprindă o zonă fără frontiere interne în care libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a capitalurilor şi serviciilor să fie asigurată potrivit prevederilor Tratatului.

Aşadar, piaţa internă este definită ca un spaţiu fără frontiere interne care trebuie să funcţioneze în aceleaşi condiţii ca o piaţă naţională : mărfurile, persoanele, capitalurile şi serviciile trebuie să circule în cadrul ei fără nici un control la frontierele dintre statele membre, după exemplul absenţei controlului la frontierele dintre regiunile unui stat.

Prin Decizia Nr. 93/72 a Comisiei s-a constituit un Comitet consultativ pentru coordonarea în domeniul pieţei interne. El poate fi consultat potrivit competenţei ce i-a fost stabilită, asupra tuturor problemelor practice care pot să survină după 1 ianuarie 1993 relativ la funcţionarea acestei pieţe

Bilanţul funcţionării Pieţei Unice este considerat în general pozitiv, deşi mediul intern şi extern au produs o serie de efecte negative asupra sa. Este vorba de recesiunea traversată de ţările CEE în 1992-1993, dificultăţile procesului de reunificare a Germaniei, aderarea Austriei, Suediei şi Finlandei, globalizarea economiei mondiale etc. Aspectele pozitive ale funcţionării pieţei unice sunt legate de:

- intensificarea concurenţei între întreprinderi, atât în sectorul productiv cât şi în cel al serviciilor;

- accelerarea ritmului restructurării în industrie şi creşterea competitivităţii;

- ofertă mai largă de bunuri şi servicii şi preţuri mai scăzute;

- rapiditate mai mare şi costuri mai mici ale livrărilor transfrontaliere, ca urmare a eliminării controalelor mărfurilor la frontierele interne;

- mobilitatea crescută a persoanelor;

- crearea de noi locuri de muncă în ţările comunitare;

- creşterea suplimentară a veniturilor UE, cu 1,1-1,9% în perioada 1987-1998;

- rate ale inflaţiei mai mici cu 1-1,5%;

- intensificarea convergenţei şi coeziunii între diferitele regiuni ale UE;

- asigurarea unui climat concurenţial propice creşterii economice, descurajând crearea marilor monopoluri naţionale.

Funcţionarea Pieţei Unice a determinat o creştere importantă a comerţului intra-comunitar şi a majorat ponderea ţărilor UE în totalul investiţiilor străine directe. Eliminarea barierelor netarifare a produs o creştere a comerţului cu produse prelucrate între ţările UE cu 20-30% ca volum şi o majorare a ponderii schimburilor intra-comunitare de la 62,5% în 1992, la 65-66% în 1995-1996. Această majorare a schimburilor intra-comunitare în detrimentul celor extra-comunitare a stârnit vii reacţii din partea principalilor parteneri externi ai UE, în special din partea SUA, care caracterizau piaţa internă europeană drept o fortăreaţă greu de cucerit din afară.

CAPITOLUL I Libera circulaţie a capitalurilor

1.1 Generalităţi

Libera circulaţie a capitalurilor îşi propune să înlăture restricţiile care există în legătură cu circulaţia capitalurilor între ţările membre, să contribuie la desăvârşirea Pieţei unice europene înlesnind celelalte libertăţi (libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor şi a serviciilor) şi să

favorizeze progresul economic prin alocarea optimă a capitalului. Ea permite crearea unui spaţiu financiar de dimensiuni internaţionale şi contribuie la realizarea obiectivelor politicii economice şi monetare a Uniunii Europene. Libera circulaţie a capitalurilor deschide calea unei

concurente directe între fiscalitatea statelor membre.