Centralizare și Descentralizare în Administrația Publică

Problema centralizarii si descentralizarii în administratia publica s-a pus si se pune în orice stat, indiferent de structura sa, de forma de guvernamânt si de regimul politic.

Orice stat, fiind o putere publica, organizata pe un teritoriu delimitat si recunoscut de celelalte state, are rolul nu numai de a reprezenta poporul de pe acest teritoriu, ci si de a-i rezolva interesele atât de diferite de la o persoana la alta sau de la un grup de indivizi la altul. Pentru a-si îndeplini acest rol, statul îsi împarte teritoriul si populatia aflata pe acesta în anumite zone de interese, pe baza diferitelor criterii: geografice, religioase, culturale, etc. Aceste zone mai mici sau mai mari, sunt unitatile administrativ-teritoriale care de-a lungul istoriei au purtat diverse denumiri: judet, tinut, regiune, oras, comuna, etc.

În toate aceste unitati administrativ-teritoriale statul a creat autoritati publice, care sa-l reprezinte si sa actioneze în acestea pentru realizarea intereselor sale, dar si ale locuitorilor respectivi. În acelasi scop, statul a creat autoritati si la nivel central, care sa-l reprezinte si sa asigure realizarea intereselor care se pun la acest nivel si care apar ca ceea ce este comun si general tuturor zonelor de interese.

Profesorul Paul Negulescu afirma ca în orice tara sunt doua categorii de interese: unele care au un carecter cu totul general privind totalitatea cetatenilor, întreaga colectivitate si altele care sunt speciale unei anumite localitati. Pentru armonizarea acestor categorii de interese statul a creat regimuri juridice sau institutii speciale, fiecare dintre ele asigurând o rezolvare mai mult sau mai putin corespunzatoare situatiilor concrete. În aceste conditii vorbim de centralizare, descentralizare, desconcentrare, tutela administrativa.

Centralizarea în administratia publica înseamna în plan organizatoric, subordonarea ierhica a autoritatilor locale fata de cele centrale si numirea functionarilor publici din conducerea autoritatilor locale de catre cele centrale, iar în plan functional, emiterea actului de decizie de catre autoritatile centrale si executarea lui de catre cele locale.

Centralizarea asigura o functionare coordonata, prompta si eficienta a serviciilor publice. Functionarea pe principiul subordonarii ierarhice a serviciilor publice are drept consecinta înlaturarea suprapunerilor de acelasi nivel, precum si a paralelismelor. Conducerea centralizata, în principiul subordonarii ierarhice asigura pe planul exercitarii dreptului de control, mai multe

trepte de efectuare a controlului si de luare a masurilor legale corespunzatoare, fapt ce se constituie în garantii suplimentare pentru apararea intereselor celor administrati.

Pe lânga avantajele prezentate mai sus, centralizarea în administratia publica are si unele dezavantaje. În regimul organizarii si functionarii centralizate a administratiei publice interesele locale nu-si pot gasi o rezolvare optima, deoarece autoritatile centrale nu pot cunoaste în specificitatea lor aceste interese care difera de la o localitate la alta.

Concentrarea, la nivel central, a modului de conducere a unor servicii publice de interes local are ca urmare supraaglomerarea autoritatilor centrale ceea ce duce la rezolvarea cu întârziere si superficialitate a problemelor care s-ar rezolva mai operativ si mai bine de catre autoritatile locale.

Într-un regim administrativ centralizat, bazat pe numirea functionarilor publici de catre centru, cetatenii nu mai participa la administrarea treburilor lor, sunt lipsiti de initiativa.

Descentralizarea în administratia publica este un regim juridic în care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de functionari numiti de la centru ci de catre cei alesi de corpul electoral. În acest regim administrativ, statul confera unor autoritati publice si dreptul de exercitare a puterii publice în unele probleme. Acest regim juridic se fundamenteaza în plan material pe un patrimoniu propriu al unitatilor administrativ-teritoriale, distinct de cel al statului, care asigura mijloacele necesare pentru satisfacerea intereselor locale.

Descentralizarea administrativa consta în recunoasterea personalitatii juridice unitatilor administrativ-teritoriale, existenta autoritatilor publice care le reprezinta si care nu fac parte dintr-un sistem ierarhic subordonat centrului, precum si transferarea unor servicii publice din competenta autoritatilor centrale catre cele locale.

Gradul descentralizarii administrative depinde de numarul serviciilor publice date în competenta autoritatilor locale. Cu cât numarul acestora este mai mare cu atât va fi mai mare descentralizarea. Descentralizarea în administratia publica depinde si de modul cum sunt organizate autoritatile publice locale si raporturile lor cu cele centrale. Autoritatile locale pot fi alese (descentralizarea este mai mare) sau pot fi numite de catre autoritatile centrale (caz în care descentralizarea este mai mica). Gradul descentralizarii administrative depinde si de forma în care se exercita tutela administrativa (controlul special efectuat de autoritatea centrala).

Într-o descentralizare administrativa se pot rezolva în conditii mai bune interesele locale, serviciile publice locale putând fi conduse mai bine de catre autoritatile locale într-un regim în care acestea nu au obligatia sa se conformeze ordinelor si instructiunilor de la centru. Masurile si deciziile pot fi luate mai operativ de catre autoritatile locale iar resursele materiale si financiare si chiar forta de munca pot fi folosite cu mai mare eficienta si sa raspunda unor nevoi prioritare pe care autoritatile locale le cunosc mai bine decât autoritatile centrale.