Cererea de chemare în judecată

Organele de justitie competente nu se pot sesiza din oficiu, activitatea lor putandu-se declansa numai la cererea partii interesate. Aceasta particularitate a inceperii activitatii jurisdictionale o gasim stabilta in dreptul roman de dispozitiile art. 109 cod procedura civila, potrivit caruia “oricine pretinde un drept impotriva altei persoane trebuie sa faca o cerere inaintea instantei competente”. De aici rezulta concluzia ca cererea ca cererea de chemare in judecata constituie actul juridic procedural prin care se poate sesiza organul jurisdictional competent de catre cel care pretinde un drept.

Orice cerere de chemare in judecata trebuie sa fie facuta in scris si sa cuprinda aratarea instantei, numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, dupa caz, denumirea si sediul lor si ale reprezentantului, obiectul cererii si semnatura.

In cazul in care, din orice motive, cererea nu poate fi semnata, judecatorul va stabili mai intai identitatea partii si ii va citi acesteia continutul cererii. Despre toate acestea judecatorul va face mentiune pe cerere.

Cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprinda mentiunile prevazute de art. 112 C.proc.civ., si anume:

1. Numele, initiala, prenumele, domiciliul sau resedinta partilor, date necesare identificarii partilor, a adresei exacte unde trebuie comunicate actele de procedura si citatiile, cat si pentru a se stabili competenta actului jurisdictional.

Pentru persoanele juridice, cererea trebuie sa cuprinda denumirea si sediul lor, precum si, dupa caz, numarul de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar.

Daca reclamantul locuieste in strainatate, va arata si domiciliul ales in Romania, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul.

2. Calitatea juridica in care partile stau in judecata, atunci cand nu stau in numele lor propriu. Este vorba de cazul in care actiunea nu este exercitata de insusi titularul dreptului, ci cand in numele si pentru acesta actiunea este introdusa de o alta persoana in calitate de reprezentant legal sau conventional.

Reprezentantul legal sau conventional este obligat sa ataseze la actiune actul doveditor al calitatii sale(art.83 alin.3 C.proc.civ.).

3. Obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului, atunci cand pretuirea este cu putinta. Obiectul cererii il constituie pretentia formulate de reclamant impotriva paratului. El poate cere sa i se respecte dreptul de proprietate si posesie asupra unui drept imobil, restituirea sau plata unei sume de bani, pensie de intretinere, reintegrarea in domiciliul comun din care a fost alungat, desfacerea casatoriei prin divort, etc.

Cand este vorba de imobile, pentru ca sa se poata face o identificare precisa a lor, reclamantul este obligat sa indice orasul, comuna, satul, judetul, strada, numarul, vecinatatile, scara, etajul, apartamentul. Daca imobilul este incris in cartea funciara se va trece numarul de carte funciara si numarul topografic.

Reclamantul este obligat sa evalueze obiectul actiunii, atunci cand aceasta este posibila si obligatorie.

Valoarea obiectului este necesara in primul rand pentru stabilirea taxelor de timbru si a competentei materiale a instantelor judecatoresti, iar in al doilea rand constituie criteriu determinant in admisibilitatea sau inadmisibilitatea probei cu martori.

Obiectul trebuie sa fie licit si posibil. Determinarea exacta a obiectului actiunii prezinta importanta pentru ca potrivit art. 129 alin. ultim C.proc.civ., judecatorii sunt datori sa hotarasca numai asupra celor care formeaza obiectul pricinii supuse judecatii, instanta neputand depasi limitele investirii sale, in sensul ca nu poate acorda mai mult decat s-a cerut, cu exceptia cazurilor cand din oficiu este obligate sa se pronunte asupra unor capete de cerere, cum ar fi de exemplu incredintarea copiilor minori in caz de divort. Totodata, este obligate sa solutioneze toate capetele de cerere cu a caror judecare a fost legal sesizata.

4. Aratarea motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea. In primul rand reclamantul are obligatia sa faca o scurta si concise expunere a imprejurarilor de fapt, care sustin pretentia sa. De exemplu, daca cere desfacerea casatoriei prin divort, trebuie sa expuna motivele temeinice datorita carora raporturile dintre soti sunt atat de grav si de iremediabil vatamate, incat continuarea casatoriei a devenit vadit imposibila si se impune a fi desfacuta. Poate fi vorba de: nepotriviri de ordin fiziologic care afecteaza raporturile conjugale, refuzul nejustificat al celuilalt sot de a locui cu sotul reclamant, comportarea imorala a sotului parat, parasirea domiciliului sotului parat si refuzul acestuia de a se inapoia, sotul parat este declarat disparut prin hotarare judecatoreasca, etc.

De asemenea, in actiunile de impartire a bunurilor comune in timpul casatoriei, trebuie expuse motivele temeinice care justifica o astfel de actiune. Spre exemplu, sotul parat a inceput sa instraineze din bunurile comune sau a adus in domiciliu o alta femeie si folosesc bunurile comune.

Motivarea in fapt este obligatorie, trebuind sa fie expusa cat mai clar, concis, complet si convingator. Pentru a fi dovedita se poate cere incuviintarea oricarui mijloc de proba legal.

Motivarea in drept este mai putin pretentioasa pentru ca reclamantul nu are obligatia sa indice textile de lege pe care le socoteste aplicabile in cauza respective. Aceasta este opera instantei, a judecatorului. Se recomnada totusi sa se indice temeiul juridic si textile de lege aplicabile. Reclamantul este insa obligat ca din motivarea pe care o face sa se poata stabili de catre instanta temeiul juridic al actiunii.