Cetățenia europeană

Introducere

Ce inseamna sa fii cetatean al Europei? Care sunt drepturile si responsabilitatile care definesc cetatenia europeana? Este oare suficienta detinerea actelor civile ale nationalitatii unui stat membru al Uniunii Europene? Care este spatiul public in care se exercita aceasta forma de civitate: statul supranational, federatia interguvernamentala sau coalitia unor „polity“ nationale? Ce fel de identitate colectiva este cetatenia U.E.? Care sunt sistemele sale de legitimare si mobilizare civica? Cum se raporteaza cetatenia U.E. la democratia europeana? Cum se poate transforma cetatenia nationala intr-o cetatenie supranationala si care sunt mijloacele acestei constructii identitare?

Aceste intrebari generice sintetizeaza premisele conceptuale ale acestui curs, destinat in primul rand studentilor in stiintele sociale si politice, precum si tuturor celor interesati de problematica integrarii europene. Fata de alte demersuri (consacrate „studiilor europene“, dreptului comunitar, institutiilor si politicilor U.E.), cursul de fata are propria identitate:

- el pleaca de la conceptul integrator de „cetatenie“, considerat ca o paradigma a stiintelor politice;

- circumscrie problematica democratiei europene (indeosebi aspectele controversate ale reprezentativitatii, transparentei, participarii si raspunderii publice) in contextul specific al cetateniei europene;

- interpreteaza cetatenia europeana intr-o viziune largita (ca statut juridic, identitate colectiva, cultura organizationala si actiune sociala), ceea ce permite abordarea unor aspecte inrudite, devenite teme majore ale stiintelor politice, precum globalizarea, suveranitatea si declinul statului national;

- plaseaza dezbaterea actuala privind viitorul Uniunii Europene in cadrul explicativ al stiintelor politice, asa cum sunt teoria neo-functionalista (care fundamenteaza metoda consensuala si dreptul comunitar), institutionalismul (baza teoretica a „europenizarii“) si guvernanta (ca alternativa la guvernare);

- face distinctia intre comunitatea culturala si comunitatea politica, intre identitatea culturala europeana si identitatea politica a U.E.;

- propune cai si mijloace ale constructiei identitare a euro-cetateniei, care pot interesa direct pe viitorii formatori si specialisti in politicile publice, pe diversii actori ai spatiului civic comunitar.

Capitolul I TEORIA SI PRACTICA CETATENIEI

Cetatenia europeana este o provocare pentru teoria si practica cetateniei. Ea vizeaza o cetatenie postnationala care, pentru prima data, se refera la un set de valori si institutii, in locul apartenentei obligatorii la un teritoriu, la o cultura si un stat national. Ea isi propune sa construiasca o comunitate politica transteritoriala si sa faca din Uniune un spatiu public comunitar.

In aceasta perspectiva, studiul conceptului de cetatenie este indispensabil. El permite intelegerea fundamentelor legale si politice ale drepturilor supranationale si definireapracticilor sociale care decurg din aceste drepturi

1. Redescoperirea cetateniei: dezbaterea contemporana

Conceptul de cetatenie („citizenship“) este central pentru stiintele politice si sociologie. Fara o intelegere minimala a acestui concept, ar fi dificil sa explicam probleme conexe precum participarea democratica, drepturile omului, coeziunea sociala, ordinea civica, politicile publice, relatia dintre stat si societatea civila. Din acest motiv, cetatenia face parte din cultura profesionala de baza a studentilor in stiintele politice si sociale. Cetatenia a marcat gandirea occidentala inca de la inceputurile sale. Se poate chiar afirma, impreuna cu Heater (1990), ca societatile si modul lor de guvernare s-au definit in raport cu sensul dat cetateniei.

La nivel european, dezbaterile contemporane privind cetatenia („citizenship“) au fost impulsionate in anii ’90 in special datorita urmatoarelor imprejurari:

- dezmembrarea marilor entitati fondate pe criterii ideologice (de exemplu, URSS, Iugoslavia) si aparitia de noi state nationale;

- reinventarea democratiei in tarile postcomuniste;

- emergenta unor noi minoritati in noile state nationale, rezultate fie din migratiile umane (dinspre regiunile mai sarace spre zonele mai bogate sau de la cele mai putin sigure spre cele mai sigure), fie din retrasarea frontierelor (la fel ca la incheierea primului razboi mondial, fostele populatii majoritare din marile imperii multinationale au devenit minoritare in noile state – de exemplu, rusii in tarile baltice sau in Ucraina);

- iesirea la suprafata a unor probleme civice altadata doar camuflate de statul totalitar (ex. situatia particulara a populatiei Roma);

- presiunile asupra cetateniei din partea imigrantilor, a refugiatilor sau a populatiei dislocate in urma razboaielor;

- noul proiect de cetatenie supranationala introdus de U.E. prin Tratatul de la Maastricht;

- incapacitatea statului bunastarii de a sustine cetatenia efectiva pentru toti cetatenii (in special la nivelul drepturilor sociale) si extinderea categoriei de „second class citizens“ sau a cetatenilor cu drepturi limitate;

- aparitia celei de-a treia generatii de drepturi ale omului (absente din instrumentele initiale de protectie) si interesul pentru drepturile colective si drepturile culturale;

- agravarea „deficitului democratic“ in special datorita aproprierii democratiei ca bun de consum, fara sustinerea civica adecvata (de exemplu, reducerea progresiva a ratei de participare la alegeri sau la dezbaterile civice, apatia si neincrederea in forta democratiei ca liant social).

2. Contextul cultural si istoric al cetateniei

Acest concept controversat si mobilizator are meritul de a exprima chintesenta gandirii politice dintr-o epoca istorica si de a sintetiza ansamblul problemelor care rezulta din relatia stat-cetateni. Este un termen paradigmatic, caracterizat prin urmatoarele trasaturi:

a) este o constructie culturala, specifica anumitor valori si semnificatii;

b) are o evolutie istorica, in functie de tipul de societate si modul de guvernare cu care a fost asociat;

c) este expresia dominatiei occidentale, fiind rezultatul gandirii politice europene care s-a impus in toata lumea;

d) are un continut contradictoriu, fiind capabil sa desemneze atat drepturile cat si obligatiile, sa incorporeze atat o viziune individuala cat si una colectiva asupra societatii.