Cetățenia europeană - regimul juridic din perspectiva tratatelor de la Maastricht, Amsterdam și Lisabona

Notiunea de cetatenie îsi gaseste originea în dreptul intern si desemneaza calitatea juridica ce permite unei persoane sa ia parte la viata statului, bucurându-se de drepturi civice si politice şi fiind supusa, în schimb, anumitor obligatii, cum ar fi votul obligatoriu sau serviciul militar.

Notiunea de cetatenie europeana implica faptul ca cetatenii Uniunii Europene beneficiaza, în aceasta calitate, de aceleasi drepturi care sunt acordate în mod traditional propriilor cetateni în ordinea juridica interna.

In Tratatul constitutional un rol important a fost reprezentat de obiectivul apropierii Uniunii Europene de cetateni. Acelasi obiectiv a fost vizat si de Tratatul de la Maastricht, care a introdus cetatenia europeana în scopul întaririi relatiei existente între Uniunea Europeana si cetatenii statelor membre

Cetatenia este un proces complex, care presupune mentinerea unei integrari sociale negociate, care poate inconjura adecvat pe toti cei care traiesc in Europa de astazi si de aici incolo au un punct de sprijin pentru viitor. Cetatenia Uniunii presupune detinerea nationalitatii unuia dintre Statele Membre. Cu alte cuvinte, oricine are nationalitatea unui Stat Membru este considerat cetatean al Uniunii Europene.

Cetatenia europeana este distincta de cea nationala, pe care, conform Tratatului de la Amsterdam, o „completeaza si n-o înlocuieste”.

Cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene beneficiaza astfel de o dubla cetatenie. Cetatenia europeana este reglementata de dreptul Uniunii, în care-si gaseste izvoarele; cetatenia nationala apartine doar dreptului national. Cetatenia europeana nu suprima drepturile inerente cetateniei nationale. Pur si simplu, ea confera drepturi suplimentare care se exercita, fie la nivelul Uniunii (de exemplu, votul si dreptul de a fi ales în Parlamentul European), fie la nivelul statelor membre (de exemplu, dreptul de a alege si de a fi ales în alegerile locale). Dar anumite elemente ale cetateniei Europene pot fi uneori de natura a slabi cetatenia nationala în masura în care unui

resortisant dintr-un alt stat membru i se recunosc drepturi care au fost rezervate în trecut doar cetatenilor

Pe linga drepturile si obligatiile inscrise in Tratatul de constituire a Comunitatii Europene, cetatenia Uniunii confera patru drepturi speciale:

-libertatea de circulatie si de stabilire a resedintei oriunde in Uniunea Europeana;

- dreptul de a vota si candida in alegerile locale si pentru Parlamentul European, in tara de resedinta;

- dreptul de a beneficia, pe teritoriul unui stat tert (care nu este membru al Uniunii Europene), de protectie consulara si diplomatica din partea autoritatilor unui alt stat membru, in cazul in care statul din care provine persoana respectiva nu are reprezentanta diplomatica sau consulara in acel stat tert;

- dreptul de petitie si recurs la Mediatorul European.

Statutul legal si politic al cetateniei europene se limiteaza la cele 4 drepturi supranationale introduse de Tratatul de la Maastricht. Este un statut care se aplica doar cetatenilor unui stat membru al U.E. si care completeaza cetatenia recunoscuta de constitutiile nationale ale statelor respective.

Aceasta dimensiune juridica a cetateniei formale este însa limitativa. Între altele, ea conditioneaza accesul la drepturile omului de statutul de cetatean. Din acest motiv, Hanna Arendt si Dahrendorf au recomandat ca drepturile omului sa fie aplicate persoanelor fizice, nu cetatenilor. Aceasta ar împiedica, de exemplu, sa se ajunga la situatiile de excludere civica oficializate prin acordarea statutului bizar de „non-cetatean“ (de exemplu, in Letonia, Estonia si Slovenia) care, de fapt, înseamna lipsa de acces deplin la drepturi pentru imigranti, minoritati sau persoane dislocate în urma conflictelor militare. Prin Tratatul de la Amsterdam, semnat în 1997 şi intrat în vigoare în 1999, statutul de „cetăţean european” include, în plus, următoarele drepturi:

-dreptul de a se adresa instituţiilor europene într-o limbă oficială a Uniunii Europene şi de a primi un răspuns redactat în aceeaşi limbă;

-dreptul de acces la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei Europene, în anumite condiţii;