Cetățenia europeană și drepturile fundamentale ale cetățenilor europeni

Introducere

Pornind de la primele gânduri de unificare ale Europei care încolţeau în mintea lui Napoleon Bonaparte sau a lui Carol cel Mare, ideea de un stat european sau cel putin federatie de state europene a facut obiectul unor discuţii ample, fiinid unul din subiectele agreate de marii gânditori ai Europei.

Pe sfârsitul celui de al doilea razboi mondial încep sa se contureze din ce in ce mai puternic concepţii cu privire la o Uniune Europeană sau cel putin la o Comuniate Europeană. Aşa cum am prezentat pe larg în paginile ce urmează, premisa care a stat la baza constituirii comunităţior europene, paradoxal nu a fost cea economică, ci în primul rând s-a dorit de către inţiatorii proiectelor o evitare a unei noi conflagratii mondiale. Astfel a luat nastere CECO, CEE si EURATOM, cele trei Comunităţi care vor costitui baza viitorului edificiu european. O data îndeplinit scopul menţinerii păcii, se are în finalitatea economica a comunităţiilor, astfel ele devenind un mijoc de taranzacţionare şi o piaţă comună între statele membre.

Pe fondul dezvoltării economice, implicit se simţea nevoia stringentă de unele norme politice care să reglementeze domeniile în care activau cele trei comunităţi. În aceste perioade începe să se dezvolte partea politică a Comunităţiilor Europene, deschizând calea pentru ce va urma sa fie Uniunea Europeană.

Dezvoltarea politică duce şi la întrebarea sau la ipoteza în care, dupa crearea pieţei comune şi, mai tarziu, dezvoltarea porcesului intergaţional, ce se va întampla cu cetaţenii statelor membre. La aceasta întrebare am incercat să raspundem în aceasta lucare incercând să prezentăm drumul pe care l-a parcurs cetaţenia europeana de la constituirea comunităţilor pâna la Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa.

Am încercat deasemenea şi o scurtă prezentare istorică a conceptului de catăţenie şi implicaţiile istorice pe care le-a determinat această noţiune culmind cu instituirea ei ca şi europeană în Tratatul de la Maastricht. Până şi astazi mai există numeroase discuţii pe această temă, prezenta lucrare încercând să pună în lumină conceptul de cetăţenie europeană în relaţia cu cel de cetăţenie natională şi finalitatea pe care acest statut o are în sarcina sau în beneficiul cetăţenilor resortisanţi ai statelor membre. După cum se va putea observa cetăţenia europeană nu este un substitut pentru cetăţenia natională aceasta oferind cetăţeanului european un plus de drepturi de care nu a putut beneficia, sau cel puţin nu au fost consacrate printr-un tratat, până la intrarea în vigoare a Tratului de la Maastricht. Inroducerea sau acordarea acestui statut tuturor cetăţenilor resortisanţi ai statelor membre va determina schimbări majore în legislaţiile statelor membre, aceste schimbări fiind de altfel rezultatul procesului integrativ.

Încă şi astăzi mai există discuţii pe marginea subectului “cetăţenie”. Cu atât mai mult este foarte dificil de a crea o concepţie unitară în acest domeniu datorită tradiţiilor constituţionale al fiecărui stat membru şi perioadei necesare armonizării atât a legislaţiilor cât ţi a tradiţiilor din acest domeniu. Pe cealaltă parte reacţia este normală din partea fiecărui stat de a încerca să-şi conserve propriile tardiţii şi uzanţe în această materie, de aici şi unul din motto-urile Uniunii Europene: “unitate în diversitate”. Prin urmare discuţiile s-au elaborat în momentul intrării în scenă a noţiunii de cetăţenie europeană, juristii europeni stabilind un statut juridic al cetăţeanului europenan şi drepturile de care acesta beneficiază.

Dupa cum am subliniat şi în paginile care urmează, cetăţenia europenă ca obiectiv se constituie într-o “noua etapa a procesului de realizare a unei Uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei” Din statutul instituit prin Tratul de la Maastricht, cetătenia europeană este o cetătenie care suplimentează şi completează pe cea naţională, în nici un caz nu o înlocuieşte. Din drepturile rezultate din statulul cetăţeanului european în această lucare ne-am oprit asupra patru dintre ele, şi anume cele instituite prin Tratatul asupra Uniunii Europene.