Cetățenia Română

Noţiunea de cetăţenie

Întrucât unul dintre elementele constitutive ale statului este populaţia, apare justificată analiza raporturilor existente între acestea şi stat, mai precis între fiecare individ, ca membru al populaţiei şi statul respectiv.

Populaţia unui stat se prezintă ca o entitate eteroclită sub aspectul specificului raporturilor politice şi juridice pe care le are fiecare membru al populaţiei cu statul pe teritoriul căruia trăieşte populaţia respectivă. Din acest punct de vedere, populaţia unui stat este formată din cetăţenii acestuia, la care se adaugă străinii şi, după caz, apatrizii.

Este evident faptul că între populaţie şi stat se încheagă o multitudine de raporturi de natură diversă.

O asemenea legătură nu este întâmplătoare, ea s-a format de la sine, printr-un proces îndelungat în care atât populaţia cât şi forţa publică au conştientizat legăturile lor reciproce, de intercondiţionare. Locuind pe un anumit teritoriu şi, mai târziu, organizându-se politic pe acesta, populaţia se identifică atât cu teritoriul respectiv, cât şi cu forma de organizare politică, adică cu statul. În cadrul acestui proces de conexiuni reciproce, populaţia capătă cu timpul conştiinţa de sine (conştiinţa naţională), care include conştiinţa apartenenţei la un teritoriu determinant, solidaritatea cu o anumită forţă publică, căreia îi conferă prin vot legitimitatea.

Elementele organice ale naţiunii reflectate în conştiinţa naţională, cum sunt limba comună, tradiţiile, cultura comună, religia, specificul organizării vieţii social-economice şi politice, formează fondul conceptual şi operaţional al ideologiei naţionale.

Legătura intimă dintre stat şi întreaga populaţie care vieţuieşte pe teritoriul său – indiferent de naţionalitate – stă la baza drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, dar şi la baza îndatoririlor lor faţă de stat.

În dreptul constituţional modern, o asemenea legătură este exprimată prin termenul de cetăţenie. Se cuvine mai întâi precizat că noţiunea de cetăţenie are conotaţii multiple în funcţie de natura raporturilor juridice în care se manifestă: raporturi de drept internaţional, raporturi de drept constituţional, raporturi de drept administrativ, raporturi de dreptul familiei. Aşadar, termenul juridic de cetăţenie are un caracter complex, generat de multitudinea şi de natura ramurilor de drept care îi conferă o haină juridică specifică. Profesorul Ion Deleanu apreciază cetăţenia cu o instituţie complexă, integrând elemente specifice mai multor ramuri ale dreptului.

Cetăţenia română a fost apreciată ca acea calitate a persoanei fizice ce exprimă relaţiile permanente social-economice, politice şi juridice dintre persoana fizică şi stat, dovedind apartenenţa sa la statul român şi atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţia şi de legile României.

Cetăţenia română exprimă legătura principală şi statornică între statul român şi o persoană fizică, în baza căreia aceasta participă la diferite proceduri legale prin care prin care se exprimă voinţa suverană a poporului şi beneficiază de drepturile şi libertăţile fundamentale pe care i le garantează statul, care, în acelaşi timp, îi impune anumite îndatoriri fundamentale.

Cetăţenia română este prevăzută în art. 5 din Constituţia României.

Natura juridică a cetăţeniei

În explicarea naturii juridice a cetăţeniei nu se poate ignora faptul că aceasta exprimă un raport politic şi juridic între două subiecte de drept: statul şi persoana fizică, fiecare dintre ele fiind titulare de drepturi şi obligaţii. Din acest punct de vedere, persoanele fizice pot avea calitatea de cetăţean sau de persoană cu dublă cetăţenie. Prin excludere, străinii şi apatrizii nu au vocaţia de a li se recunoaşte şi garanta toate drepturile cetăţeneşti, dar nici nu li se poate pretinde să înfăptuiască toate îndatoririle fundamentale ce revin cetăţenilor români, întrucât nu au calitatea de subiecte, de părţi în raporturile de cetăţenie.

Există o relativă dificultate în desprinderea naturii juridice a cetăţeniei. Aceasta deoarece apartenenţa unei persoane la un anumit stat poate avea mai multe cauze; naşterea, adopţiunea, autorizarea cererii adresate autorităţilor statale competente de către o persoană fizică. Trebuie remarcat faptul că toate teoriile care s-au susţinut cu privire la natura juridică a cetăţeniei au ca punct comun aprecierea acesteia ca o legătură de apartenenţă între două subiecte de drept. Articolul 1 din Legea cetăţeniei române prevede, în acest sens, că „cetăţenia română exprimă apartenenţa unei persoane la statul român”.

Izvorul juridic al cetăţeniei este fie faptul natural al naşterii, căreia legiuitorul îi predetermină efecte juridice în ceea ce priveşte raportul de cetăţenie între cel născut şi stat, fie, chiar, faptul juridic al adopţiunii sau repatrierii unei persoane ori acordarea cetăţeniei la cererea ei. Indiferent care ar fi izvorul cetăţeniei, aceasta este în esenţa sa un raport juridic al cărui mod de naştere şi de încetare sunt prevăzute expres de lege. De asemenea, conţinutul raportului (drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţeanului şi procedurile prin care cetăţenii participă la exprimarea voinţei suverane a poporului) este prevăzut în Constituţie şi în diferite alte legi.