Cetățenia și suveranitatea statului

1. Cetăţenia

Cetăţenia este acea calitate a persoanei fizice ce exprimă relaţiile permanente social- economice, politice şi juridice dintre aceasta şi stat, dovedind apartenenţa sa la un anumit stat şi atribuindu-i posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor şi îndatoririlor prevăzute de constituţie şi de legile ţării. Cetăţenia română este reglementată prin Legea nr. 21 din 1 martie 1991, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 98 din 6 martie 2000, modificată şi completată de Ordonanţa de urgenţă nr. 68 din 13 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 424 din 18 iunie 2002, Ordonanţa de urgenţă nr. 43 din 29 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 399 din 9 iunie 2003, şi Legea nr. 248 din 10 iunie 2003 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 414 din 13 iunie 2003.

Dobândirea cetăţeniei cunoaşte două sisteme: sistemul care are la bază principiul jus sangvinis (dreptul sângelui) şi sistemul care are la bază principiul jus loci (dreptul locului). Aceste două moduri de dobândire a cetăţeniei, denumite şi originare, se regăsesc astăzi în lume, fiind aplicate de către state combinat sau separat, explicaţiile alegerii găsindu-se în interesele concrete pe care le au naţiunile sau popoarele respective.

Conform sistemului jus sangvinis, copilul devine cetăţeanul unui stat dacă se naşte din părinţi care, amândoi sau numai unul, au cetăţenia statului respectiv. Conform sistemului jus loci, copilul devine cetăţeanul unui stat dacă se naşte pe teritoriul statului respectiv. Acest sistem este însă criticabil deoarece, atunci când părinţii nu au cetăţenia statului unde s-a născut copilul este puţin probabil ca acesta să dorească să rămână cetăţean al statului respectiv, el fiind ataşat prin familia sa unui alt stat.

În dreptul român a fost adoptat sistemul care are la bază jus sangvinis, acesta fiind cel mai potrivit sistem, expresia legăturii dintre părinţi şi copii, a continuităţii generaţiilor pe acest pământ.

Legea cetăţeniei române stabileşte patru moduri în care cetăţenia română poate fi dobândită, adăugând pe lângă modul originar şi unele moduri derivate care să înlesnească persoanelor ce nu s-au născut din părinţi cetăţeni români să se integreze în societatea românească.

Cetăţenia română se dobândeşte de către copil dacă acesta se naşte din părinţi cetăţeni români sau atunci când unul dintre părinţi este cetăţean român. Teritoriul pe care s-a născut sau unde domicilitază unul sau ambii părinţi, nu influenţează, în nici un fel, cetăţenia copilului. Copilul găsit pe teritoriul statului român este cetăţean român, dacă nici unul dintre părinţi nu este cunoscut.

Un alt mod de dobândire a cetăţeniei române prevăzut de lege este repatrierea. Înscrierea în lege a acestui mod de dobândire a cetăţeniei române a răspuns necesităţii de a se da o reglementare corespunzătoare situaţiilor în care persoanele care au fost cetăţeni români au pierdut cetăţenia română ca urmare a stabilirii lor în străinătate, dar doresc să se reintegreze în societatea română. Plecând de la principiul că dobândirea cetăţeniei române de către unul din soţi nu are nici o consecinţă asupra cetăţeniei celuilalt soţ, soţul cetăţeanului străin poate cere dobândirea cetăţeniei române în condiţiile legii. Cât priveşte copilul minor al repatriatului, legea prevede că părinţii hotărăsc pentru copiii lor minori cu privire la cetăţenie şi că minorul care a împlinit vârsta de 14 ani trebuie să-şi exprime separat consimţamântul. Dacă părinţii nu cad de acord, va decide tribunalul de la domiciliul minorului ţinând cont de interesele acestuia. Cererile de repatriere se depun la Ministerul Justiţiei iar aprobarea acestor cereri revine Guvernului la propunerea ministrului justiţiei.

Cetăţenia română se dobândeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie, prin adopţie, dacă adoptatorii sunt cetăţeni români sau, atunci când adopţia se face de o singură persoană, aceasta este cetăţean român. În cazul în care, dintre cei doi adoptatori, numai unul este român, cetăţenia va fi hotărâtă, de comun acord, de către ei, iar în caz de dezacord, va decide instanţa de judecată, în funcţie de interesul adoptatului. Copilului care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere consimţământul.

Cel de-al patrulea mod de dobândire a cetăţeniei române este acordarea la cerere. Acest mod de dobândire a cetăţeniei priveşte pe cetăţenii străini sau pe apatrizii care îşi manifestă dorinţa de a se integra în societatea românească.

Persoana care solicită acordarea cetăţeniei române trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei;

b) dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român şi declară că nu întreprinde sau sprijină şi nici în trecut nu a întreprins sau sprijinit acţiuni împotriva ordinii de drept ori a siguranţei naţionale;

c) a împlinit vârsta de 18 ani;

d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite de legislaţia privind regimul străinilor;

e) este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;

f) cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială;

g) cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional.

Termenele prevăzute la lit. a) pot fi reduse până la jumătate în cazul în care solicitantul este o personalitate recunoscută pe plan internaţional ori a investit în România sume care depăşesc 500.000 euro.

Dacă cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie care a solicitat să i se acorde cetăţenia română se află în afara teritoriului statului român o perioadă mai mare de 6 luni în cursul unui an, anul respectiv nu se ia în calcul la stabilirea perioadei de la lit. a).

Copilul născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie şi care nu a împlinit vârsta de 18 ani dobândeşte cetăţenia română o dată cu părinţii săi. În cazul în care numai unul dintre părinţi dobândeşte cetăţenia română, părinţii vor hotărî, de comun acord, cu privire la cetăţenia copilului. În situaţia în care părinţii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia. Copilul dobândeşte cetăţenia română pe aceeaşi dată cu părintele său.

Aprobarea cererilor de acordare a cetăţeniei române se face prin hotărâre a Guvernului care apreciază, în acest sens, asupra propunerilor ministrului justiţiei. Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Foştii cetăţeni români, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care din diferite motive au pierdut cetăţenia română, precum şi descendenţii acestora pot face cerere de redobândire a cetăţeniei la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare competente ale României

Cererea de acordare a cetăţeniei române se face personal sau prin mandatar cu procură specială şi autentică şi este însoţită de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.