China în Sistemul Geopolitic Mondial

China, ţara cea mai populată din lume (1 250 mii. locuitori) are dimensiuni continentale (9 596 961 km2). Resursa umană uriaşă este inegal răspândită în teritoriu, atingând 1 500 loc/km2 în Câmpia Chineză şi sub 10 loc/km2 în Tibet sau Gobi.

Beneficiara unui model cultural propriu, edificat milenii la rând, China a traversat perioade dificile care şi-au pus pecetea asupra economiei sale. Experienţa comunistă dogmatică, tradusă în concepte de tipul „marele salt înainte” sau „mersul pe două picioare”, a fost nefastă, renunţându-se la ea după 1976, când se relansează strategia celor „4 modernizări”: industrie, agricultură, armată, ştiinţă şi tehnologie.

Pe fondul unui sistem social de tip comunist are loc o liberalizare continuă a iniţiativei economice, care a condus la ritmuri anuale înalte ale creşterii produsului intern brut (15-23%). „Comunele populare” din agricultură sunt desfiinţate, iar explozia demografică este temperată printr-o politică de planificare familială restrictivă. Sunt înfiinţate zonele economice speciale (Hainan, Shenzen, Xiamen) cărora, în 1997, li s-a adăugat un pol al economiei est-asiatice, Hong Kong (cel mai mare port de containere şi a şasea piaţă bursieră din lume), prin retrocedarea sa Chinei de către Marea Britanie

Productivitatea agriculturii chineze, capabilă nu numai să hrănească o cincime din populaţia Globului, cât numără astăzi China, ci să ofere disponibilităţi pentru export, se datorează: domeniului agricol extins, forţei de muncă numeroase (peste 60% din populaţia activă), experienţei milenare în cultivarea pământului, introducerii treptate a tehnologiei moderne (soiuri productive, chimizare, mecanizare).

Balanţa economică activă este susţinută de exporturile de materii prime, maşini şi echipamente, produse textile şi alimentare, respectiv de importurile de maşini şi utilaje, echipamente industriale etc.

1 China: aspecte socio-economice

Vestea bună pentru conducătorii Chinei este că evoluţia economică este mare, datoria este mică, piaţa internă este in crestere, iar investiţiile străine vin puhoi (deşi mulţi investitori au puţine de arătat).

Faptul că legile proprietăţii intelectuale nu sunt in vigoare oferă manufacturierilor chinezi dotari eficienţe, pentru că companiile credule investesc numai pentru ca tehnologiile lor sa intre in posesia afacerilor chineze locale. Toate acestea schimbă modelele sociale, si duc la evolutia Chinei, pentru că marxismul economic este abandonat progresiv de către elitele chineze.

Odată cu banii vine si puterea. Baza socio-economica a Chinei va afecta modul in care China vede aceasta putere, ce fel de putere se simte constrînsă să exercite, si cînd si cum poate alege să exercite.

Unele date fixează atenţia unui numar mare de oameni asupra surplusului Chinei de tineri bărbati, o statistică care a fost adeseori un prevestitor al instabilitatii sociale si de război. Este foarte interesant faptul că fiecare tînăr chinez este responsabil pentru 2 parinti si pana la 4 bunici.

“Bomba cu intîrziere a Chinei” atinge si fenomenul mai puţin discutat dar la fel important al imbătrînirii rapide a Chinei, pentru că vîrsta sa medie se ridica de la aproximativ 32 cîţi are astăzi pînă la cel puţin 44 în 2040. Hu Angagng, economist la Universitatea Quinghua, din Beijing pune probleme astfel: “Vom avea sarcina socială a unei ţări bogate si venitul unei ţări sărace”.

In Wall Street Journal, Nicholas Eberstadt adaugă:

“Cum işi va susţine China populaţia bătrînă in creştere? Nu prin sistemul de pensii al ţării: acea pătura peticita care acoperă mai puţin de o cincime din forţa de lucru totală a Chinei, are deja responsabilitităţi nefondate, care depăşesc PIB-ul actual al Chinei”.

Dezvoltarea socială şi economică este o cursă lungă, şi cu siguranţă nu va fi o lipsă de presiuni interne asupra statului chinez in următorii 30 de ani.

“Dar dupa ce am văzut în Shenzhen, ştiu că guvernul chinez şi/sau Partidul Comunist au făcut ca asta să meargă şi au păstrat-o asa. Studenţii ar putea întreprinde acest gen de acţiuni pe propriul lor spate. Au făcut-o cu siguranţă la Tiananmen in 1989. Din cîte se pare (imaginile de la TV), studenţii au fost implicaţi în demonstraţiile de la Beijing. Dar la Shenzhen nu există studenţi. Este o zona economică specială, plină de muncitori cu contact din întreaga Chină, care lucrează în fabrici. Problema rămîne: de ce şi de ce acum?

Sistematizînd, par a fi trei posibilităţi: 1. Guvernul vrea să distragă atenţia de la probleme interne presante; 2.Problemele fracţionale ale Partidului Comunist sunt disputate într-o arenă stranie; 3. Beijing vrea parghii pentru a putea alimenta fervoarea naţionalistă pentru cîştiguri internaţionale.

• Cititorul lui Wind, “Marcus Vitruvius” nu este atît de sigur in legătură cu puterea economiei Chinei, şi scrie despre efectele intereselor SUA în investiţiile din China.

• Dave Schuler discuta despre cele 4 bombe cu efect întîrziat ale Chinei: mediul, demografia, pensiile, sistemul bancar.

• Aticolul lui Sean LaFreniere din 15 iunie 2005, “Mitul ridicării Chinei” are o serie excelentă de probleme socio-economice .

• Cea mai mare problemă a Chinei pe frontul socio-economic este aceea că sistemul său nu este flexibil, chiar şi dacă aceste probleme cer flexibilitate şi inventivitate. Winds discuta despre acest concept, apoi adaugă un al doilea articol, care vorbeşte despre potenţialele consecinţe: gripa aviară. Populaţia Chinei, condiţiile sanitare, lipsa de flexibilitate, si inţiativele inerente de acoperire în guvernele sale, înseamnă că mulţi experţi văd China ca cel mai probabil loc pentru declanşarea de epidemii şi pandemii.

2 China spre piaţa globală de energie

O privire către geopolitica Chinei ar trebui să înceapă cu cursa Chinei către piaţa globală de energie. Analiştii încep să remarce cîteva dintre modurile în care acesta începe să afecteze geopolitica Orientului Mijlociu, de exemplu – să nu mai vorbim de genocidul de la Darfur. Nu mai exista îndoieli în rîndul analistilor serioşi că petrolul şi resursele vor fi motoarele cheie ale politicii Externe ale Chinei (desi mulţi nu au în vedere perspectiva apă/mîncare, cel puţin pînă acum).