Extras din referat

Prezentarea situatiei:

Doamna Christine Morgenbesser, de cetăţenie franceză, dar cu reşedinţa în Italia este titulara unei licenţe în drept obtinuta în Franţa în 1996. Aceasta nu a obţinut insa si certificatul de aptitudine pentru profesia de avocat.

După o scurta perioada de stagiu în cabinetele de avocatură franceze, a lucrat incepand cu 1998 la un cabinet de avocatura din Genova, Italia. Drept urmare a acestui lucru, a cerut inscrierea sa în registrul practicanţilor din Italia, pentru a-şi efectua perioada de practică în vederea susţinerii examenului de aptitudine pentru practicarea avocaturii.

Cererea sa a fost respinsă de Consiliul Ordinului Avocaţilor din Genova, cât şi de Consiliul Naţional din Florenţa. Motivele acestei decizii au fost pe de o parte faptul că, legea italiană privind profesia de avocat pune condiţia existenţei unei diplome de drept obţinute de la o universitate italiană şi pe de alta parte faptul că doamna Christine Morgenbesser nu are calitatea de avocat în Franţa.

Curtea de Casaţie din Italia a cerut Curtii de Justitie a Comunitatii Europene să se pronunţe asupra faptului dacă dreptul comunitar admite ca autorităţile italiene să refuze înscrierea titularului unei diplome obţinute într-un alt stat membru, pe simplul motiv că această diplomă nu a fost eliberată în Italia.

Prezentarea litigiului din punct de vedere juridic

Din punct de vedere juridic in aceasta situatie a fost incalcat Articolul 49 (ex-articolul 43 TCE) privind libertatea de stabilire. Conform acestui articol „sunt interzise restrictiile privind libertatea de stabilire a resortisantilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Aceasta interdictie vizeaza si restrictiile privind infiintarea de agentii, sucursale sau filiale de catre resortisantii unui stat membru stabiliti pe teritoriul altui stat membru”.

In situaţia d-nei Christine M. nu se aplică nici directiva 98/5 privind exerciţiul permanent al profesiunii de avocat, nici directiva 89/48 privind recunoaşterea diplomelor din învăţământul superior. Prima dintre acestea vizează doar avocaţii pe deplin calificaţi, iar doamna C.M. nu are decat calitatea de „practicantă” (constituind doar o parte din formarea necesară dobândirii calităţii de avocat). Din acest motiv, profesiunea sa nu poate fi calificată ca „profesiune reglementată” conform directivei 89/48.

Hotararea Curtii de Justitie

Ştiindu-se că perioada de practică presupune exerciţiul unor activităţi remunerate (de către clienţi sau de către cabinete de avocatură, sub formă de onorarii sau de salarii), principiile stabilite în tratat privind libertatea de stabilire sau vizând libera circulaţie a lucrătorilor sunt aplicabile.

Drept urmare Curtea reaminteşte principiile pe care le-a stabilit în jurisprudenţa anterioară: „dacă regulile naţionale nu ţin cont de cunoştiinţele şi calificările deja dobândite de un cetăţean al unui alt stat membru, în afara statului de primire, exerciţiul libertăţii de stabilire şi de circulaţie este restricţionat”

Trebuie sa se verifice de catre autoritatile italiene în ce măsură cunoştiinţele atestate de diplomă, calificările sau experienţa profesională obţinute într-un alt stat membru, cumulate cu experienţa dobândită în Italia, pot satisface, condiţiile necesare accesului la activitatea de practicant.

În cazul profesiunii de avocat, un stat membru trebuie să procedeze la un examen comparativ al diplomelor, ţinând cont de diferenţele existente între legislaţiile naţionale vizate. Dacă din această analiză nu rezultă decât o corespondenţă parţială, statul de primire poate cere persoanei interesate să-şi completeze aceste cunoştiinţe.